Pretentii. Decizia nr. 230/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 1055/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.230
Ședința publică din 23.01.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: C. D. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București împotriva sentinței civile nr.1743/30.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați C. T., R. E., A. E., A. G. și B. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat P. P., în calitate de mandatar al reclamantului intimat C. T., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 10.01.2013, reclamantul intimat C. T. a depus la dosar întâmpinare.
Mandatarul reclamantului intimat depune la dosar procura de reprezentare și arată că recursul declarat de pârâtă este formulat tardiv, invocând excepția tardivității recursului, iar pe fond solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ reclamanții C. T., R. E., A. E., A. G. și B. A., au chemat în judecată pe pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Autorității Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 51.800,55 reprezentând prima tranșă din despăgubirile acordate în baza Deciziei nr. 1725/30.09.2008 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Prin sentința civilă nr. 1743/30.05.2012, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 129.501,39 lei stabilită ca și despăgubiri prin Hotărârea nr. 2648/29.04.2004 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998 validată prin Decizia nr. 1725 din 30.09.2008 a Vicepreședintelui Autorității pentru Restituirea Proprietăților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Decizia nr. 1725/30.09.2008 emisa de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a validat Hotărârea nr. 2648/29.04.2004 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București, acordându-se reclamanților compensații bănești în cuantum de 129.501,39 lei.
Astfel deșii reclamanții au recunoscut un drept de creanță certă lichida si exigibilă, ceea ce reprezintă un bun în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției drepturilor omului, Statul Român prin instituțiile sale refuză plata acesteia fața de reclamanți.
Astfel conform dispozițiilor art. 38 alin. 5 lit. c) din H.G. nr. 753/1998 (Normele metodologice pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998), așa cum au fost acestea modificate prin H.G. nr. 1277/2007, fiind vorba de o despăgubire mai mare de 100.000 RON, plata acesteia trebuia să se facă în proporție de 40% în anul 2010 și respectiv în proporție de 60% în anul 2011.
Prin urmare, beneficiarilor Deciziei nr. 251/11.02.2010 trebuia să li se achite în anul 2010 o cotă de 40% din despăgubirile acordate în baza Legii nr. 9/1998.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, republicată, așa cum au fost acestea interpretate prin Decizia XXI/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite (publicată în M.Of. nr. 113 din 13 februarie 2008), Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților era obligat să dispună și actualizarea despăgubirilor cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Perioada pentru care trebuia dispusă actualizarea despăgubirilor este cuprinsă între data emiterii Hotărârii Comisiei Municipiului București pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 (în cazul nostru, 29.04.2004) și data plății efective.
Tribunalul nu a putut reține motivele invocate în întâmpinare precum că plata s-a făcut din lipsa fondurilor, întrucât fiind vorba de o instituție publică a statului, într-un stat democratic acesta nu poate invoca lipsa de fonduri, cu atât mai mult cu cât practica CEDO condamnă neonorarea obligațiilor pecuniare ale statului față de creditori.
Prin urmare având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data validării prin Decizia Vice-Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1725/30.09.2008, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 8 alin (2) din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamanții C. T., A. E. R. E., A. G. și B. A..
În motivare se arată că prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului T.- Secția de C. Administrativ și Fiscal, reclamanții C. T., A. E. R. E., A. G. și B. A. au chemat în judecată Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea Autorității Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 51.800,55 reprezentând prima tranșă din despăgubirile acordate în baza Deciziei nr. 1725/30.09.2008 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Față de cererea de chemare în judecată, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Tribunalul T.- Secția de C. Administrativ și Fiscal, prin Sentința civilă nr. 1743/2012, a admis acțiunea formulată de către reclamanți, dispunând obligarea Autorității Naționale pentru Restiuirea Proprietăților la plata către aceștia a sumei de 129.501,39 lei stabilită prin Decizia nr. 1725/30.09.2008.
În temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, s-a considerat sentința civilă nr. 1743/2012 pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2012 de către Tribunalul T., ca fiind netemeinică si nelegală ( cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cp.c), pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții C. T., A. E. R. E., A. G. și B. A. au chemat în judecată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 51.800,55 lei reprezentând prima tranșă din despăgubirile acordate în baza Deciziei nr. 1725/30.09.2008 .
Prin sentința civilă nr. 1743/30.05.2012, instanța de fond a obligat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei integrale, respectiv 129.501,39 lei stabilită prin Decizia nr. 1725/30.09.2008 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Astfel, se poate deduce cu ușurință faptul că, prin obligarea la plata in integralitate a sumei stabilite prin Decizia nr. 1725/30.09.2008, instanța de fond a obligat pârâta la mai mult decât s-a cerut, prin cererea introductivă de instanță.
În temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 1725/30.09.2008 prin care s-a validat Hotărârea nr. 2648/29.04.2004 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București, acordându-se compensații bănești în cuantum de 129.501,39 lei.
Așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În consecință, dreptul reclamanților la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 1725/30.09.2008 este afectat de o condiție. Nerealizarea acesteia, în speță nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.xwtw.
Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate:
43.550.169,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009.
S-a precizat că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza: Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940; Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente; Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
S-a adus în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește pârâta) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
"222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, si mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane si materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.
224. Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca, Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar într-un număr de mai puțin de 4.000 de dosare."
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a subscrisei.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate (cazul pârâtei) în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, precum și pe prevederile Legii nr. 9/1998, H. G. Nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007, C.E.D.O art.1.
Reclamantul intimat C. T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Cu prioritate, în virtutea art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va analiza excepția tardivității recursului de către pârâtă.
Curtea reține că sentința primei instanțe a fost comunicată pârâtei la data de 18.06.2012, iar recursul a fost promovat de către această instituție la data de 03.07.2012.
Față de prevederile art.301 Cod procedură civilă, conform cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, Curtea constată că termenul ar fi expirat la data de 04.07.2012, astfel că cererea de recurs a fost formulată în termen, context în care se va respinge excepția tardivității recursului.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că prin Hotărârea nr. 2648/29.04.2004 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a fost aprobată cererea nr. 4253/2513/24.04.2000 și s-a propus acordarea compensațiilor bănești către reclamanți, în calitate de moștenitori ai defunctului C. F. pentru bunurile acestuia din urmă trecute în proprietatea statului bulgar.
Valoarea totală a compensațiilor stabilite în favoarea reclamanților este de 129.501,39 lei.
Prin decizia nr. 1725/30.09.2008 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost validată hotărârea anterior menționată.
Curtea reține că reclamanții au solicitat prin acțiunea promovată în fața instanței de contencios administrativ pronunțarea unei hotărârii judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 51.800, 55 lei ce reprezintă 40% din cuantumul total al despăgubirilor recunoscute reclamanților.
Curtea constată că deși reclamanții au solicitat doar plata primei tranșe, tribunalul a obligat pârâta la plata întregii sume de 129.501,39 lei stabilită ca și despăgubiri bănești, acordând mai mult decât s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, Curtea constată că este întemeiat recursul promovat de pârâtă sub acest aspect, fiind nesocotite dispozițiile art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 753/1998, instanța având obligația de a pronunța sentința cu respectarea acestor prevederi și a limitelor cu care a fost învestită cu cererea de chemare în judecată.
Celelalte critici aduse sentinței atacate de către recurentă se referă la circuitul complex al dosarelor și volumul mare de muncă ce au împiedicat-o să răspundă în timp util reclamanților și să respecte termenul legal, ori aceste motive nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. și nici nu constituie motive de ordine publică pe care instanța să le analizeze din oficiu, fiind circumstanțe care nu sunt apte să conducă la concluzia că sentința civilă atacată ar fi nelegală sau netemeinică.
Problemele organizatorice ale recurentei nu pot fi imputate reclamanților, care au dovedit, prin însăși nesoluționarea cererii lor, vătămarea drepturilor prevăzute de lege.
Nici critica sub aspectul naturii termenului prevăzut de dispozițiile art. 7 aliniatul 3 din Legea nr. 9/1998 nu este întemeiată, din interpretarea acestora rezultând natura imperativă a termenului, neputându-se astfel reține că termenul legal de soluționare a unei contestații ar fi un termen de recomandare.
Pentru considerentele anterior expuse Curtea va admite recursul formulat de pârâtă, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 51.800,55 lei ce reprezintă tranșa de 40% din cuantumul total al despăgubirilor de 129.501,39 lei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței atacate și, totodată, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării recursului.
Admite recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București în contradictoriu cu reclamanții C. T., R. E., A. E., A. G. și B. A. împotriva sentinței civile nr. 1943/30.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 51.800,55 lei ce reprezintă tranșa de 40% din cuantumul total de 129.501,39 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. C. D. O. D. D.
GREFIER
A. D. B.
Red. D..D. –30.01.2013
Tehnored. A.D.B. –05.02.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T.
Judecător: M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 21/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8617/2013.... → |
|---|
