Pretentii. Decizia nr. 2622/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2622/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 12420/325/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2622
Ședința publică din 18 aprilie 2013
P.: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECATOR: M. I.
GREFIER: G. K.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietății – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, împotriva sentinței civile nr.1127/24.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta H. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată H. M., avocat Bădîrcă A., lipsă fiind pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietății – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și concluzii scrise.
Instanța pune în discuția părților excepția prematurității introducerii acțiunii și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea excepției invocate arătând că Ordonanța nr.10/2013 nu este aplicabilă în speță având în vedere că procesul a fost declanșat înaintea apariției acestei ordonanțe. Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/29.11.2011 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta H. M. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietății – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, în favoarea Tribunalului T..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.1127/24.04.2012,pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect despăgubiri Legea 9/1998.
A obligat pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 să plătească reclamantului suma de 169.848,64 lei stabilită în beneficiul reclamantei prin decizia nr.1160/05.07.2010 și decizia nr.1161/05.07.2010, actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor .
A obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr. 9/1998 acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute în proprietate de către autorii lor în localități trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la C. la 7.09.1940.
Prin hotărârile nr.1170/07.05.2009 și nr.1171/07.05.2009, Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din Jud. T. a propus acordarea în beneficiul său a sumei de 124.335,04 lei,respectiv 238.119,06 lei cu titlu de compensații pentru bunurile deținute de antecesorii săi, hotărârea fiind validată de către pârâtă. Sumele acordată moștenitorilor urmau a fi achitate în două tranșe, conform art. 38 alin 5 din HG nr. 286/2004, prima de 40 %, iar cea de a doua de 60 % din totalul compensațiilor stabilite, din care s-a achitat suma de 49.734 lei.
Prin HG 1277/2007 a fost modificat art. 38 alin. 5 din HG 753/1998 prevăzând următoarele:
(5) Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat să facă plata sumelor acordate cu titlu de compensații bănești reclamantei.
Nerespectarea obligației de plată a compensațiilor bănești de către pârâtă, constituie calificarea acțiunii reclamantei ca subscriindu-se dispoz. art 1 din Legea 554/2004.
Interesul legitim privat ca și posibilitate de a pretinde o anumita conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat conform definiției dispoz. art 2 pct. p din Legea 554/2004, conferă reclamanților calitatea de persoane vătămate conform art. 1 din Legea 554/2004, ce se adresează instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce a fost cauzată.
Mai mult, în speță, reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceasta deține o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea instituției pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantei, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 17 ani), iar, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).
Din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamantei, un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus).
Ori, Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane - în general, și în patrimoniul reclamantei - în special, acest drept, iar în maniera prezentată de pârâtă în apărare, condiția prevăzută de dispozițiile interne analizate – pentru realizarea, efectivă a acestui drept – este una pur potestativă, și constituie, prin aceasta, o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate al reclamantei.
Referitor la actualizarea cuantumului sumelor acordate cu titlu de compensații, instanța a reținut că pe de o parte, reclamanta a solicitat actualizarea sumelor de bani care nu au fost achitate .
Sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 9/1998 și art. 5 din HG 286/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia 21 din 19 martie 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că validarea Hotărârii Comisie Județene cu depășirea termenului de 60 de zile, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor de la data stabilirii compensațiilor care este cea a emiterii hotărârii de către Comisia Județeană.
Față de aceste considerente, instanța, a obligat pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantei suma de 169.848,64 lei stabilită în beneficiul său prin deciziile nr.1160 respectiv 1161,ambele din 05.07.2010,actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor .
În temeiul art. 274 C.pr.civ. alin.1 și 3 a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat. A procedat la micșorarea onorariului avocațial apreciind că cel pretins de reclamantă-20.000 lei- este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat,care a presupus doar redactarea cererii și depunerea înscrisurilor doveditoare la dosar și culpa procesuală a pârâtei ce nu este în măsură să-și îndeplinească obligația din considerente obiective ce țin de absența fondurilor bănești necesare, ivită ca urmare a dificultăților economice existente la nivel mondial.
Împotriva sentinței civile nr. 1127/24.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietății – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei H. M., în temeiul art.304 pct.9 și art.304/1 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta a subliniat că plata despăgubirilor stabilite în aplicarea dispozițiilor Legii nr.9/1998 este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, și că dispozițiile art.5 din HG nr.286/2004, se referă la achitarea compensațiilor către beneficiari numai în limita sumelor aprobate anual cu această destinație din bugetul de stat.
În speță însă, a arătat că nu dispune de fonduri suficiente alocate pentru plata compensațiilor stabilite în aplicarea legii, astfel încât prin hotărârea atacată se stabilește în sarcina sa o obligație imposibil de realizat, de natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut în plan european. Pârâta face trimite la jurisprudența CEDO, susținând că și creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată, neputând fi plătite decât în condiții de solvabilitate.
Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției de prematuritate invocate din oficiu, în condițiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă față de următoarele considerente:
Potrivit art. I alin.1 și 2 din OUG nr.10/2013, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr.9/1998 …se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată….Prevederile alineatului 1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 01.01.2014”.
Instanța constată că prin dispozițiile citate legiuitorul a recunoscut dreptul persoanelor care au obținut titluri de plată a unor despăgubiri în aplicarea prevederilor Legii nr.9/1998 la încasarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri, însă din rațiunile menționate în preambulul actului normativ, de menținere a echilibrului bugetar și de respectare a angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvern, a înțeles să instituie un moratoriu legal, prevăzând că plata despăgubirilor stabilite deja prin titlurile de plată emise se face doar începând cu 01.01.2014, în tranșe anuale egale, eșalonate pe o perioadă de 10 ani.
Instanța observă că dispozițiile astfel adoptate nu disting după cum plata despăgubirilor se face benevol, în executarea titlurilor de plată, respectiv, prin executarea silită a unor hotărâri judecătorești emise de instanțele de contencios administrativ (cum este cea supusă recursului în prezenta cauză), rezultând astfel că plata despăgubirilor este supusă eșalonării și moratoriului legal, indiferent de modalitatea în care se execută obligația de plată.
Se reține de asemenea că normele mai sus citate sunt incidente speței de față, contrar susținerilor reclamantei intimate. Aceasta deoarece, potrivit art.38 alin.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea emisă de Comisia Județeană de aplicare a legii menționate se face în două tranșe anuale, fiind astfel stabilită în sarcina statului o obligație pecuniară, de plată, a cărei executare se prelungește în timp. În alți termeni, situația de fapt creată prin emiterea titlului de plată se prelungește în timp, titlul producând efecte juridice într-un interval de timp ce încă nu a expirat, de vreme ce reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea de față pentru obligarea ANRP la plată.
Or, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, efectele produse de aceasta vizează și situațiile de fapt care se prelungesc în timp, fiind în derulare la data intrării în vigoare a noului act normativ. Astfel de situații de fapt se analizează ca facta pendentia, intrând în sfera de aplicare a legii noi.
Prin urmare, este corect a se concluziona că dispozițiile din OUG nr.10/2013 se aplică litigiului de față, astfel cum se aplică oricărui titular al unei hotărâri emise în aplicarea Legii nr.9/1998, care nu a fost integral executată la data intrării în vigoare a ordonanței.
Instanța conchide că dispozițiile ordonanței în discuție se aplică în speță, precum și că moratoriul legal instituit prin aceasta conferă caracter prematur acțiunii de față, prin care se pretinde plata despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamantei anterior expirării termenului suspensiv de plată instituit prin art.I alin.2 din ordonanță.
Astfel fiind, se va admite excepția de prematuritate a acțiunii de față, în temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civilă, și în consecință, cererea referitoare la acordarea diferenței de despăgubiri stabilite prin hotărâri ale Comisiei județene și validate prin Deciziile ANRP nr.1160 și 1161/05.07.2010 va fi respinsă ca prematură, fără a fi analizată în fond.
Pentru aceste considerente, se va face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 312 alin.1 și 3 Cod proc.civilă și se va admite recursul declarat pe pârâta ANRP, se va modifica sentința atacată și se va respinge în totalitate acțiunea reclamantei.
Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, împotriva sentinței civile nr.1127/24.04.2012 în dosar nr._ pronunțată de Tribunalul T..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantei H. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 18.04.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECATOR,
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER,
G. K.
Red.:MI/23.05.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./23.05.2013
Inst.fond:Tribunalul T. :jud.C. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5718/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3851/2013.... → |
|---|
