Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 6057/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6057/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 7208/30/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 27.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 6057
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.06.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Administrației Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva încheierii din 27.08.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 12 în contradictoriu cu intimata reclamantă Fundația Județeană pentru Tineret T., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 27 August 2012, Tribunalul T. a admis cererea formulată de reclamanta Fundația Județeană pentru Tineret T., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect - suspendare executare act administrativ și, totodată, a dispus suspendarea executării deciziei nr._/06.07.2012 și a deciziei nr._/13.08.2012, până la soluționarea irevocabilă a cererii având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea formulată și precizată, reclamanta Fundația Județeană pentru Tineret T. a solicitat anularea deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/06.07.2012, anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația prealabilă, suspendarea executării actelor administrative atacate prin prezenta acțiune.
In motivarea cererii de suspendare, s-a arătat că în privința cazului justificat, a considerat că prin anularea eșalonării, pârâta a manifestat un formalism excesiv fără a ține cont de consecințele celor două acte administrative, respectiv vânzarea unui imobil cu destinație specială de interes public la o valoare mult mai mică decât cea reală pentru recuperarea unui debit infim față de valoarea imobilului. Mai precizează că depășirea cu doar 4 zile a termenului de plată constituie o situație excepțională datorată intrării în insolvență a chiriașului reclamantei.
Se arată că și condiția pagubei iminente este îndeplinită având în vedere că reclamanta este o autoritate publică asimilată care ar fi în situația de a nu mai exista în lipsa unui imobil în care să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care toate veniturile sunt realizate din administrarea acelui imobil.
Analizând cererea de suspendare, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de eșalonare la plată nr._/16.06.2011 s-a acordat reclamantei eșalonarea la plată pe o perioadă de 60 de luni a obligațiilor fiscale în sumă totală de 384.371 lei. Prin decizia nr._ din 12.07.2012 s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat condițiile de menținere a valabilității eșalonării la plată și nu a achitat obligațiile fiscale aferente lunii aprilie 2012, scadente la 25.05.2012, termenul expirând la 25.06.2012. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat, în temeiul art. 205 și urm. C.pr.fiscală, contestație prealabilă care a fost soluționată prin decizia nr._ din 13.08.2012, în sensul respingerii ei. De asemenea, s-a procedat la declanșarea executării silite prin emiterea somației și a titlului executoriu pentru suma de 120.101 lei.
Reclamanta Fundația Județeană pentru Tineret a făcut dovada achitării unei cauțiuni conform dispozițiilor art. 215 alin.2 C.pr.fiscală, iar în cazul de față s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14, respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Cu privire la paguba iminentă a cărei constatare se impune conform textului legal menționat, s-a reținut în practica judiciară, că valoarea și caracterul executoriu al actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării nu reprezintă, în sine, un motiv pentru acordarea suspendării și nu fac dovada, prin ele însele, a îndeplinirii cerinței referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente. Dimpotrivă, se menționează că art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune analizarea cerinței menționate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.
Instanța a apreciat că se verifică în speță condiția impusă prin art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ca măsura suspendării, să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel cum este definită această noțiune în art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004. Astfel, se arată că în cazul reclamantei, însă, s-ar putea aprecia, raportat la valoarea relativ ridicată a sumelor puse în sarcina sa prin decizia menționată, la faptul că executarea acestora ar perturba activitatea societății reclamante, că executarea actului administrativ fiscal în discuție ar fi de natură să influențeze negativ situația acesteia. Or, tribunalul a apreciat că o atare consecință se analizează ca un prejudiciu material și previzibil care se înscrie în definiția dată noțiunii de pagubă iminentă prin art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.
In privința celei de a doua condiții impusă de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii formulate, instanța de fond a constatat prin art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, este definită sintagma de caz bine justificat, respectiv existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal contestat. Fără a aprecia asupra fondului cauzei, tribunalul a constatat că prin decizia contestată s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, fără a ține cont de toate împrejurările concrete care au dus la achitarea cu întârziere a debitului, de disproporția vădită între debitul datorat și imobilul supus executării silite. Se arată că toate aceste aspecte nu au putut fi analizate decât de instanța învestită cu soluționarea cererii având ca obiect anularea actului administrativ, însă, totodată, se menționează că aceste împrejurări creează cel puțin un dubiu cu privire la legalitatea deciziei contestate.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 15 și 14 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei nr._/06.07.2012 și a deciziei nr._/13.08.2012, până la soluționarea irevocabilă a cererii având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Împotriva acestei încheieri de ședință au declarat recurs în termen legal Administrației Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Administrației Finanțelor Publice Timișoara a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii civile din data de 27.08.2012, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative – fiscale contestate, ca netemeinică și nelegală.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ, recurenta relevând greșita interpretare și aplicare a legii prin sentința recurată, învederând în esență că, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții cerute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
Astfel, arată că simpla promovare a unei acțiuni în anulare nu este suficientă pentru a justifica suspendarea executării actului administrativ, iar prin executarea sumelor cuprinse în actul atacat, nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită condiția pagubei iminente, câtă vreme această executare este permisă de lege, iar cuantumul sumei contestate nu poate constitui un criteriu de acordare a suspendării, în temeiul dispozițiilor menționate.
În fapt, susține că reclamanta este sigura în culpă prin aceea că nu a achitat creanța datorată bugetului consolidat, iar impasul invocat este rezultatul organizării deficitare a activității sale. În concret, arată că reclamanta a recunoscut existența creanței datorate prin formularea cererii de eșalonare, iar faptul că a pierdut, din propria culpă, facilitatea fiscală a eșalonării, nu o îndreptățește să solicite suspendarea executării actului administrativ, ce nu poate avea loc decât pe cale de excepție, în situațiile restrictive, temeinic justificate, prevăzute de lege.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă Fundația Județeană pentru Tineret T. a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a încheierii pronunțată la data de 27.08.2012 de către Tribunalul T. în dosar_ 12, ca fiind temeinică și legală.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin notele de ședință din 22.08.2012, filele 39-41 dosar fond, reclamanta și-a precizat cererea inițială de suspendare a executării silite, ca fiind de fapt o cerere de suspendare a executării actului administrativ, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, act reprezentat de decizia de constatare a pierderii eșalonării la plată a obligaților fiscale nr._/06.07.2012, a cărui anulare s-a solicitat prin acțiunea de fond.
În fapt, Curtea reține că potrivit cuprinsului deciziei a cărei suspendare se cere, acesta a fost determinată de nerespectarea condițiilor de menținere a valabilității eșalonării la plată, constând în aceea că nu a achitat obligațiile fiscale curente, respectiv, cele aferente lunii aprilie 2012, scadente la 25.05.2012, termenul expirând la data de 25.06.2012, astfel că eșalonarea la plată și-a pierdut valabilitatea începând cu ziua următoare, 26.06.2012, în temeiul art.13 alin.1 din OUG nr.29/2011, privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, coroborat cu art.10 alin.1 din același act normativ.
Observând dispozițiile menționate, care au stat la baza emiterii actului a cărui suspendare se cere, se reține că prima din condițiile menținerii valabilității eșalonării la plată acordată pentru obligațiile fiscale, redată în cuprinsul art.10 alin.1 lit.a din OUG nr.29/2011, în forma în vigoare la data emiterii, este aceea ca: „a) să se declare și să se achite, potrivit legii, obligațiile fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă aceste obligații sunt achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenței prevăzute de lege, inclusiv sau până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care acest termen se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată.”
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.13 alin.1 și 2 din același act normativ, reglementând pierderea valabilității eșalonării la plată și consecințele pierderii acesteia, rezultă că:
„(1) Eșalonarea la plată își pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispozițiile art. 10 alin. (1). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, care se comunică contribuabilului.
(2) Pierderea valabilității eșalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă”.
În motivarea cazului justificat, reclamanta a arătat, în esență, că prin anularea eșalonării, pârâta a manifestat un formalism excesiv fără a ține cont de consecințele executării, respectiv vânzarea unui imobil cu destinație specială de interes public la o valoare mult mai mică decât cea reală pentru recuperarea unui debit infim față de valoarea imobilului, și că depășirea cu doar 4 zile a termenului de plată constituie o situație excepțională datorată intrării în insolvență a chiriașului reclamantei.
Fără a antama aspectele de legalitate ce urmează a fi analizate în litigiul de fond având ca obiect anularea actului administrativ, Curtea reține că potrivit dispozițiilor anterior citate, pierderea valabilității eșalonării la plată operează de drept, din ziua în care nu mai sunt respectate oricare din cerințele prev. de art.10 alin.1, inclusiv aceea a respectării termenelor de plată pentru obligațiile fiscale curente către A., în condițiile prevăzute la lit. a – organul fiscal competent fond fiind obligat a emite decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, care se comunică contribuabilului, conform art.13 alin.1, cu consecințele prev. de alin.2-4 ale aceluiași articol.
Așadar, dispozițiile menționate exclud puterea de apreciere a organului fiscal, neputându-se vorbi despre un formalism excesiv în emiterea deciziei, cu încălcarea drepturilor reclamantei, așa cum susține acesta, respectiv că era îndreptățită la o amânare, având în vedere situația excepțională invocată, a intrării în insolvență a chiriașului, precum și valoarea vădit disproporționată a imobilului supus executării în raport cu valoarea reală a acestuia și valoarea debitului de recuperat.
Prin urmare, nu se poate considera că în speță există un caz bine justificat, contrar celor reținute de instanța de fond, întrucât împrejurările relevate de reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004, și având în vedere că neîndeplinirea cerințelor de formalitate prevăzute de lege ale actului administrativ, nu se verifică în speță și nu poate constitui una din situațiile identificate în jurisprudența constantă a instanței supreme, drept un caz bine justificat, ce conduce la încălcarea flagrantă a drepturilor reclamantului, așa cum statuează aceasta.
Referitor la valoarea imobilului stabilită în cadrul procedurii de executare silită, nici din acest punct de vedere nu se relevă vreo aparență de nelegalitate, ci dimpotrivă, una din consecințele de drept, expres prevăzute de art. 13 alin.2 din OUG nr.29/2011, apierderii valabilității eșalonării la platăeste începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă, organul fiscal procedând în consecință pentru debitul de 120.101 lei, conform actelor de executare silită depuse la dosar. În plus, instanța investită nu este competentă să analizeze în prezenta cauză aspectele de legalitate ale executării silite invocate de reclamantă, respectiv, lipsa justificării vânzării la licitație a imobilului în care își desfășoară sediul, în dezacord cu dispozițiile art.159 alin.2 C. proc. fisc, în condițiile în care exista o altă modalitate de executare, din veniturile obținute din exploatarea aceluiași imobil, precum și stabilirea incorectă a prețului de pornire al licitației
Cât privește, paguba iminentă, definită de dispozițiile art.2 alin.1 lit.ș din Legea nr.554/2004 - chiar dacă s-ar considera că reclamanta este expusă perturbării previzibile grave a activității sale, în sensul dispozițiilor menționate, urmare a finalizării executării silite prin vânzarea imobilului existând riscul imposibilității desfășurării activității sale, având în vedere că cea mai mare parte a fondurilor obținute este asigurată prin închirierea spațiilor acestui imobil - această condiție nu este suficientă în sine pentru a conduce la suspendarea executării actului administrativ întrucât, potrivit aceleiași jurisprudențe a instanței supreme, este imperativ să fie îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, astfel încât condiția pagubei iminente să o dubleze pe cea a cazului bine justificat, care nu este îndeplinită în speță, așa cum s-a arătat.
Tot astfel, demersurile pe care reclamanta le punctează în finalul precizărilor, făcute de acesta în cadrul procedurii de executare silită pentru asigurarea sumelor necesare de plată, sunt irelevante din perspectiva dispozițiilor legale menționate, având în vedere că suspendarea executării actului administrativ este o situație de excepție de la regula executării din oficiu a acestuia, care se aplică doar în condițiile strict circumstanțiate de lege, și care nu implică dreptul de apreciere al organelor competente.
În raport cu considerentele de fapt și de drept expuse, este fondat recursul declarat în temeiul art.304 pct.4 C. proc. civ, încheierea recurată fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a legii, cu consecința modificării în tot a acesteia, potrivit art.312 alin.3 C. proc. civ, în sensul respingerii cererii reclamantei.
Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată conform art.274 C. proc. cv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul Administrației Finanțelor Publice Timișoara împotriva încheierii din 27.08.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 12 în contradictoriu cu intimata reclamantă Fundația Județeană pentru Tineret T. și modifică în tot încheierea recurată în sensul că respinge cererea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 20.06.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
Pentru GREFIER
D. C. aflat în C.O.
semnează Grefier șef secție
L. C.
RED/ M.I./22.07.2013
TEHNORED/D.C./ 01.07.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3755/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4409/2013.... → |
|---|
