Pretentii. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 31/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 7836/30/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -14.06.2012

DECIZIA CIVILĂ NR.31

Ședința publică din 08.01.2013

PREȘEDINTE: R. O.

JUDECĂTOR: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 907/3.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat D. A. R. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus întâmpinare iar pârâta recurentă a depus dovada sumelor alocate de la buget în vederea acordării de despăgubiri.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei conform chitanței depusă la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /14.11.2011, reclamantul P. C. a chemat în judecată pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 263.531,98 lei, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, reprezentând compensații pentru bunurile avute în proprietate, conform Hotărârii Nr. 202/15.12.2006 privind aprobarea acordării de compensații pentru bunurile avute în proprietate, în localitatea Gălăseni, ., emisă de către Instituția Prefectului Județului T. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii Nr.290/2003, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, este succesorul legal al defunctei P. E., persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii Nr.290/2003, în baza căreia au întocmit și depus documentația aferentă.

Având în vedere această documentație, s-a emis, pe numele reclamantului, de către Comisia județeană pentru aplicarea prevederilor acestei legi, Hotărârea Nr. 202/15.12.2006, prin care se stabileau compensații bănești în sumă totală de 263.531,98 lei. Suma nu a fost contestată, astfel că reclamantul a întocmit și documentația aferentă pentru a putea beneficia de plata acestor compensații; de asemenea, a deschis și contul în care să fie virată suma de bani aferentă primei tranșe de 40%, în conformitate cu prevederile legale din Normele Metodologice de aplicare a Legii Nr. 290/2003.

Conform prevederilor legale, respectiv Art.10, alin.2 din Legea nr. 290/2003 modificată, prima tranșă de 40% din suma stabilită prin Hotărâre trebuia virată în termen de un an de zile de la data comunicării hotărârii, însă aceasta tranșă nu a fost achitată nici până în prezent de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților .

În conformitate cu prevederile legale, respectiv Art.10 din Legea nr. 290/2003, virarea primei tranșe de 40% trebuia făcută în termen de 1 an de zile de la data comunicării hotărârii.

În conformitate cu prevederile legale, Art.10 din Legea Nr.290/2003 sumele de bani cuvenite drept despăgubire ar fi trebuit achitate într-un an de zile de la data comunicării hotărârii, plata acestora putând fi făcută și în rate, în doi ani consecutivi, în situația prevăzută de Art.18, alin.5, lit. c din Normele Metodologice și anume: 40% în primul an și 60% în al doilea an, aceste prevederi fiind încălcate de către A. Națională.

Având în vedere că până la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu a fost făcută nici măcar plata primei tranșe, deși termenul de un an de zile de la comunicarea hotărârii a fost depășit și având în vedere că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a dat niciun răspuns notificării sale, deși termenul de 30 de zile a fost depășit, reclamantul a solicitat instanței să facă aplicarea prevederilor legale și să dispună obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la respectarea legii și plata integrală a despăgubirilor.

În drept, prevederile art.10 din Legea nr. 290/2003, art.18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, art.8 și urm. din Legea nr. 554/2004.

La termenul din data de 03.04.2012, reclamantul a formula o precizare de acțiune, prin intermediul căreia solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 158.119,19 lei, reprezentând cea de-a doua tranșă, în cuantum de 60%, întrucât, pârâta, la data de 01.02.2012 a efectuat plata primei tranșe din suma cuprinsă în hotărârea nr. 202/2006.

2. Întâmpinarea pârâtei:

Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Față de speța dedusă judecății, pârâta a învederat că, având în vedere prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.

Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:

-52.911.909,15 lei în anul 2007;

-17.567.560,94 lei în anul 2008;

-20.389.425,80 lei în anul 2009;

-38.849.328,80 lei în anul 2010;

-39.635.644 lei în anul 2011.

Pârâta a mai precizat că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza: Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente și a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau râmase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

De asemenea, pârâta a mai arătat că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.

Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește și instituția pârâtă) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.

Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.

Pârâta a invocat și jurisprudența CEDO în materie.

Totodată, pârâta a menționat că se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.

În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.

Pentru considerente expuse, pârâta a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant.

În drept s-au invocat dispozițiile art.1141 alin. 2, art. 115 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006.

3. Hotărârea Tribunalului T.:

Prin sentința civilă nr. 907/03.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea precizată formulată de către reclamant P. C., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și-n consecință a obligat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să achite reclamantului suma de 158.119,19 lei cu titlul de compensații, potrivit Hot. nr. 202/15.12.2006 a Comisiei Județene T., pentru aplicarea legii 290/2003, sumă ce se va actualiza în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1000 lei.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin hotărârea nr.202/15.12.2006 emisă de către Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 T. a fost aprobată acordarea sumei de 263.531,98 lei cu titlu de compensații pentru bunurile deținute de către P. E., numitului P. C., urmând ca suma să fie acordată în două tranșe (f.8,9 dosar).

La data de 01.02.2012, instituția pârâtă a efectuat plata primei tranșe, respectiv, 40% din valoarea cuprinsă în hotărârea comisiei.

Deși reclamantul a solicitat plata sumei sus-menționate, instituția pârâtă refuză, în mod nejustificat, să facă plata sumelor acordate cu titlu de compensații bănești.

Prin urmare, nerespectarea obligației de plată a compensațiilor bănești de către pârâtă impune calificarea acțiunii reclamantului ca subscriindu-se dispozițiilor art. 1 din Legea 554/2004.

Interesul legitim privat, ca și posibilitate de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat conform definiției disp. art. 2 pct. p din Legea 554/2004, conferă reclamantului calitatea de persoana vătămată, potrivit art. 1 din Legea 554/2004, ce se adresează instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce a fost cauzată.

Totodată, instanța a reținut că reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceștia dețin o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea instituției pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.

Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 17 ani), iar, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).

Din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamantului, un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus).

Or, Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane - în general, și în patrimoniul reclamantei - în special, acest drept, iar maniera adoptată de pârâtă, prin refuzul de plată a despăgubirilor constituie o ingerință disproporționată asupra dreptului de proprietate al reclamantului.

Potrivit art. 10 al. 2 din Legea 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București.

Conform art. 18 alin. 5, 6 din H.G. 1120/2006, Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.

(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.

În atare situație, nu a putut fi reținută susținerea pârâtei în sensul că Normele metodologice prevăd efectuarea plăților doar în limita sumelor special aprobate de la bugetul de stat, deoarece aceasta nu constituie un argument pentru respingerea acțiunii, atâta vreme cât pârâta nu a invocat și nici nu a dovedit efectuarea unor minime demersuri pentru alocarea sumelor necesare.

Raportat la cele ce preced, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă, astfel cum a fost precizată la data de 03.04.2012, dispunându-se obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 158.119,19 lei reprezentând tranșa a doua, respectiv, 60% din suma cuprinsă în Hot. 202/15.12.2006 a Comisiei Județene T., pentru aplicarea Legii 290/2003, cu titlul de compensații, sumă ce se va actualiza în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat achitat potrivit chitanței nr. 328 emisă la data de 06.10.2011 de către Cabinet de Avocați „A. R. D. A. L.”.

4. Recursul pârâtei:

În cauză a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivare se arată că, în fapt, prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului T., reclamantul P. C. a chemat în judecată A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea la plata sumei 263.531,98 lei stabilită ca despăgubiri prin Hotărârile nr. 202 din 15.12.2006 emisă de Comisia Județeană T. de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum cu cheltuieli de judecată.

Față de cererea de chemare în judecată, arată că a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul T., prin Decizia nr. 907/2012, a admis cererea formulată de reclamatul P. C. și a obligat A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, la plata sumei de 158.119,19, reprezentând tranșa a ll-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 202 din 15.12.2008 emisă de Comisia Județeană T. de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de creștere prețurilor de consum.

Instanța și-a motivat sentința considerând că, nu poate fi reținută susținerea A.N.R.P. în sensul că Normele metodologice prevăd efectuarea plăților doar în limita sumelor special aprobate de la bugetul de stat, deoarece aceasta nu constituie un argument pentru respingerea acțiunii, atâta vreme cât nu s-a invocat și nici nu a dovedit efectuarea unor minime demersuri pentru alocarea sumelor necesare.

În temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră Decizia nr. 907/2012 pronunțată în ședința publică din data de 03 aprilie 2012 de către Tribunalul T., ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

În fapt, în data de 15.12.2006 Instituția Prefectului Județului T. - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului P. C., Hotărârea nr. 202.

Prin Hotărârea nr. 202/2006 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 263.531,98 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorul P. E., abandonate și sechestrate în localitatea Mălăești - jud. Bălți ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus, în data de 31.01.2012, plata tranșei I, reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art. 18, alin. (5) litera c). din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.

Față de speța dedusă judecății, recurenta învederează că, conform art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, „compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)."

Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.

Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:

- 52.911.909,15 lei în anul 2007;

- 17.567.560,94 lei în anul 2008;

- 20.389.425,80 lei în anul 2009;

- 38.849.328,80 lei în anul 2010;

- 39.635.644 lei în anul 2011.

Recurenta arată că înțelege să aducă în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./ C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.

În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.

Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește instituția pârâtă) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.

Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:

„222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.

223.Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, și mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane și materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.

224.Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca. Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar . mai puțin de 4.000 de dosare."

Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a instituției pârâte.

Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.

Recurenta arată că este pe deplin conștientă de faptul că noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.

În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului - Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.

În aceste condiții, arată recurenta, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.

Referitor la obligarea sa de a se actualiza suma de 158.119,19, reprezentând tranșa a ll-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 202 din 15.12.2008 emisă de Comisia Județeană T. de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de creștere prețurilor de consum, face următoarele precizări:

Conform art. 10 alin (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, (...); plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești (...)".

Acest text de lege se coroborează cu prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003: "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

b) eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

c) eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.

Astfel, având în vedere că Hotărârea nr. 202/2006 a fost emisă în data de 15.12.2006, termenul de plată al celei de-a ll-a tranșe a fost scadent la data de 15.12.2008, actualizarea ar trebui făcută pe tranșe după data scadentă.

Astfel, în temeiul art. art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 304¹ Cod procedură civilă, solicită instanței să admită recursul formulat împotriva Deciziei nr. 907/03.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. și să modifice sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamantul P. C. ca fiind neîntemeiată.

Își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006.

5. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamantul P. C. a chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 263.531,98 lei, reprezentând cea de a doua tranșă din totală stabilită în temeiul Legii nr.290/2003 prin Hotărârea nr. 202/15.12.2006 a Comisiei Județene T. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei acordate cu titlu de despăgubiri prin actul emis de pârâtă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

În recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat netemeinicia soluției instanței de fond, raportat la împrejurarea că nu au fost alocate sume în vederea efectuării plăților către reclamante, și că, potrivit art. 18 alin. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006, compensațiile se achită în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, de unde rezultă că plata despăgubirilor că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

În privința dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că dreptul reclamantului la plata unor despăgubiri pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, sunt reglementate de Legea nr. 290 din 27 iunie 2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Totodată, Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1120 din 30 august 2006.

Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 753 din 5 septembrie 2006, fiind ulterior modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 57/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2008.

Conform art. 18 alin. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, „plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”.

Art. 18 alin. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prevede următoarele:

„Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei”.

În privința termenului de plată a acestor despăgubiri, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 prevede că „despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.

În prezenta cauză, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, instanța reține că plata eșalonată a despăgubirilor către reclamant se putea face în maximum 2 ani de la comunicarea hotărârii comisiei județene.

Instanța reține că în cauză au trecut mai mult de doi ani de la emiterea și comunicarea Hotărârii emisă de Comisia județeană.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, instanța constată temeinicia acțiunii reclamantului, fiind depășit termenul legal impus pentru efectuarea plății eșalonate a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea emisă de Comisia județeană.

În privința insuficienței fondurilor alocate pentru astfel de plăți, Curtea reține că lipsa fondurilor bugetare necesare plății sumelor datorate reclamantului nu poate constitui un impediment în admiterea acțiunii, reclamanta având dreptul la acordarea sumelor solicitate. Curtea constată necesitatea de a se face distincție între existența obligației – care se evaluează în funcție de dispozițiile legale aplicabile speței – și posibilitatea concretă de executare a acesteia.

În speță, nu se contestă legalitatea titlului executoriu. Or, o obligație legală de plată nu este desființată de imposibilitatea concretă de executare a acesteia. În caz contrar ar însemna că debitorul obligației se poate exonera oricând, susținând că nu are posibilitatea executării acesteia, aceasta fiind o condiție pur potestativă, care ține exclusiv de voința debitorului, condiție interzisă de art. 1010 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul emiterii titlului executoriu în litigiu. Cum din acest titlu executoriu nu rezultă că obligația de plată este condiționată de existența fondurilor, iar eșalonarea a fost stabilită prin art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 tocmai pentru a permite efectuarea plăților fără riscul lipsei de fonduri, Curtea reține că dispozițiile legale menționate mai sus impun efectuarea plăților conform celor două tranșe anuale, această eșalonare constituind singura modalitate care a afectat obligația sumată de Statul Român prin emiterea titlului de despăgubire.

De altfel, conform art. 4 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2000 prevede că „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”, astfel încât lipsa unor sume pentru plata acestor debite se impune a fi remediată ulterior, prin virarea sumelor necesare acestor plăți.

Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalul T. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 907/3.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

Acordarea cheltuielilor de judecată:

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 1000 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 907/3.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8.01.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

R. O. D. D. R. P.

GREFIER

M. S.

Red. RP/14.02.2013

Tehnored.MS/14.02.2013

Ex.2

Primă instanță:Tribunalul T. - judecător I. I.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5674/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... →

Pretentii. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA