Pretentii. Decizia nr. 9413/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9413/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 8837/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9413
Ședința publică din 11 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER:J. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr.829/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. N. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant av.B. M. V., lipsă fiind pârâta .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului intimatei, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.829/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul(a) C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice O. și în consecință:
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice O. să restituie reclamantului(ei) suma de 1550 lei.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor legale fiscale conform considerentelor prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice O., la plata sumei de 343,3 lei, cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu
Împotriva acestei hotărâri, pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice O. a declarat recurs.
Recurenta susține că,instanța de fond nu i-a atribuit calitate procesuală pasivă, deși, conform Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011 are dreptul de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată.
Mai susține că hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind prematur introdusă, întrucât în baza art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, iar reclamantul nu a făcut dovada atacării deciziei pentru stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la autoritatea ierarhic superioară autorității emitente a actului.
Pe fondul cauzei, se susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându–se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
În cauză, reclamantul nu a depus întâmpinare.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă reclamată de către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Curtea, constată că recurenta face confuzie între calitatea procesuală și reprezentarea procesuală, atribuită prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, menționat, două instituții juridice diferite în drept, instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă. Or, în speța de față, capacitatea administrativă aparține Administrația Finanțelor Publice O. care a emis actul atacat.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Astfel, pe fond, cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE C.-S. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE O. în contradictoriu cu intimatul reclamant C. N. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, împotriva sentinței civile nr.829/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. C. L.
GREFIER,
J. C.
Red.L.B./30.10.2013
Tehnored. .J.C 2 ex./31.10.2013
Primă instanță: G. Ș. - Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4341/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 742/2013.... → |
|---|








