Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4341/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4341/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 5950/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 4341
Ședința publică din 28 Mai 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3840/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D.-C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat D. E. G. în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 235/27.05.2013 eliberată pentru suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Nefiind formulate cereri și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile pronunțată de prima instanță, ca temeinică și legală și acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 3840/11.12.2012, Tribunalul T. – Secția de C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A.F.P. Timișoara; a admis acțiunea formulată de către reclamantul M. D.-C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara; a dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/18.10.2010 emisă de A.F.P.; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2803 lei, reprezentând taxa pe poluare, cu dobânzi conform art. 124 C.proc.fisc. și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 643,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul a achiziționat un autoturism rulat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pe poluare în conformitate cu norma legală internă – O.U.G. nr. 50/2008, aspect constatat din analiza înscrisurilor depuse la dosar. Calculul taxei a fost stabilit prin Decizia nr._/18.10.2010. Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P., în scopul restituirii taxei pe poluare, prin cererea depusă la dosar, însă niciuna din părți nu a depus la dosar răspunsul autorității.
Prima instanță a reținut dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în conformitate cu care aceasta taxă este datorată pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul M.L.P.T.L. nr.211/2003. S-a apreciat astfel, că autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art. 9 alin.1.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, tribunalul a constatat că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. S-a apreciat că reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand provenind dintr-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Sub acest aspect s-a constatat că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (art.110 din T.F.U.E.), norma fiscală națională diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate second-hand (autovehicule înmatriculate în alte state membre), influențând astfel alegerea.
Totodată, însă, s-a reținut că în conformitate cu articolul Tratatului, „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere prevederile art.11 alin.1 și 2 din Constituție, potrivit cărora „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern” și art.148 alin.2 și 4 din Constituție care statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, s-a concluzionat că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
S-a mai reținut că obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
De asemenea, prima instanță a reținut că, prin Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. și N., prevederile OUG nr. 50/2008 au fost declarate incompatibile cu prevederile art. 110 TFUE. S-a subliniat că, în cauza N., Curtea a apreciat că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Tribunalul a reținut și că legiuitorul român a instituit și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior. S-a constatat că doar aceste din urmă persoane plătesc taxa pe poluare, deși este evident faptul că poluează și autoturismele primei categorii de persoane. În opinia primei instanțe, discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezulta că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În consecință, tribunalul a constatat că refuzul de restituire a taxei plătite de reclamant este nejustificat, concluzionându-se că sunt îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca acesta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Cu privire la cererea de acordare a dobânzilor fiscale, în raport de dispozițiile art. 124 C.proc.fisc, prima instanță a reținut că, potrivit textului anterior invocat, dobânzile fiscale se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 rep., respectiv, după expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ca parte căzută în pretenții, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 643,3 lei, sumă reprezentând onorariul avocatului, taxa de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, solicitând modificarea ei cu consecința respingerii acțiunii reclamantului M. D.-C..
Recursul său a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă iar în fapt pe aceea că interpretarea de către tribunal a textelor de lege pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea este greșită și că s-a omis observarea faptului că prin aprobarea OUG nr. 50/2008 România s-a aliniat la exigențele UE, taxa pe poluare plătită în temeiul ei neputând fi considerată a avea un caracter discriminatoriu indirect.
Prin concluziile verbale formulate în cauză, intimatul reclamant, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului pârâtei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că ceea ce critică, în esență, instituția pârâtă este modalitatea de interpretare a dispozițiilor instituite prin O.U.G. nr. 50/2008 (modificate și completate pe parcursul anilor prin diverse acte normative) – pe baza cărora s-a stabilit în sarcina reclamantului M. D.-C. obligația de plată a taxei pe poluare – în raport cu dreptul comunitar în materie, apreciindu-se că prin admiterea acțiunii reclamantului și prin obligarea instituției pârâte la restituirea acestei taxe, însoțită de obligațiile fiscale și judiciare aferente, s-ar fi încălcat normele specifice ale dreptului comunitar.
Curtea constată – contrar susținerilor din recurs – că soluția pronunțată de Tribunalul T. este atât legală (corespunzând unei interpretări constituționale conforme a normelor de drept comunitar în raport cu normele de drept material intern) cât și temeinică (solicitările concrete ale reclamantului având acoperire în actele ce dovedesc plata taxei pe poluare a cărei restituire s-a cerut).
Intenția declarată a legiuitorului român la momentul adoptării actului normativ pentru impunerea plății taxei în discuție a fost aceea de a descuraja aducerea în țară a unor autoturisme vechi, generatoare de poluare.
Potrivit acestui act, taxa pe poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau persoana juridică care face înmatricularea, pentru autovehiculele importate/aduse din state comunitare sau din alte state.
Instanța constată că, potrivit art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U.E. (TUE) niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform Hotărârii din 2004 a CJUE pronunțată în cauza Weigel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 par. 1 din TUE interzice discriminarea fiscală între produse importate și cele similare autohtone, pentru acestea România nepercepând nicio taxă.
Din această cauză, pentru rezolvarea conflictului de legi și stabilirea corectă a temeiului juridic care să permită o soluție justă în materie, se constată că, în conformitate cu Constituția României, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar anterior menționate, care au prioritate în raport cu dreptul intern.
Întrucât de la data de 1.01.2007, România este stat membru al U.E., conform art. 148 al.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Într-o atare situație, stabilirea și perceperea unei taxe pe poluare prin actul normativ intern doar pentru autoturismele aduse/importate în România și care au fost pentru prima dată înmatriculate într-un stat comunitar reprezintă o diferență de tratament din punct de vedere al regimului fiscal și o formă de discriminare indirectă a proprietarilor acestora ceea ce, în mod evident, este de natură să ignore dispozițiile TUE și să încalce principiul liberei circulații a mărfurilor, aspect deja recunoscut în jurisprudența CJUE (ca de exemplu, în cauza T. – C 402/2009 sau N. – C 263/2010).
Concluzionând, rezultă că prin admiterea acțiunii reclamantului și prin obligarea instituției pârâte la restituirea taxei pe poluare plătită de acesta precum și la plata drepturilor fiscale accesorii, Tribunalul T. a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul instituției pârâte.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă și potrivit solicitării din concluziile verbale, recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant M. D.-C. suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3840/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D.-C..
Obligă recurenta să plătească intimatului M. D.-C. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 Mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./29.05.2013
Tehnored.O.I./2 ex/03.06.2013
Instanță fond: Tribunalul T.– jud. A. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5955/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 9413/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
