Pretentii. Decizia nr. 991/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 991/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1123/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -18.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.991
Ședința publică din 12.03.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 1303/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat J. A. D., având ca obiect pretenții.
Procedura legal îndeplinită, dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.03.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 23 februarie 2012, reclamantul J. A.-I. a chemat în judecată, în calitate de moștenitor al defunctului J. D., pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 64.458,695 lei, actualizată la zi cu indicele de inflație la data plății efective, care reprezintă cota de 1/4 parte din suma de 257.834,78 lei, ca valoare a unui drept de creanță sub forma unor compensații bănești, la Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată faptul că tatălui său, J. D., i s-au acordat prin Hotărârea nr. 55/22.03.2007 a Instituției Prefectului Județului B. - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, compensații bănești pentru bunurile abandonate în suburbia Caucaz, jud. Tighina, din Basarabia, compensații în cuantum de 1/4 din totalul sumei de 257.834,78 lei.
Reclamantul arată că el este moștenitorul tatălui său decedat, și a dobândit conform Certificatului de moștenitor succesiv nr. 16 din 12 decembrie 2011, eliberat de Biroul Notarului Public F. R., din Predeal, .. 8 jud. B., dreptul de creanță asupra cotei de 1/4 din totalul sumei de 257.834,78 lei, reprezentând compensațiile bănești la Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Acest drept de creanță al său, susține reclamantul, este atestat de actul autentic al notarului public, și, deoarece certificatul de moștenitor constituie conform legii titlu executor, s-a adresat pârâtei, fie personal fie împreună cu ceilalți trei beneficiari ai Hotărârii 55 din 22.03.2007, a Instituției Prefectului Județului B. - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru efectuarea efectivă a plății sumelor datorate către ei, dar fără nici un rezultat concret.
În conformitate cu dispozițiile Legii 290/2003, se precizează în art. 10 alin. 2 că „despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).
De asemenea în art. 11 alin. 1 din Legea 290/2003, se menționează că „plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003”.
Reclamantul arată că a atașat cererii sale copiile cererilor pe care le-a adresat nu numai pârâtei ci și altor instituții ale statului român-parlamentul României - Camera Deputaților, Secretariatul general al Guvernului României, Comisia de Buget a Senatului României, etc., cărora le-a solicitat sprijin în același scop, dar care au rămas nerezolvate, în sensul efectuării efective a plății despăgubirilor.
Ultima cerere a adresat-o pârâtei la data de 04.01.2012, dar nu a primit vreun răspuns iar în unul dintre răspunsurile primite de la Instituția Prefectului G. i se comunică că în conformitate cu art. 18 alin 4 din Hotărârea Guvernului 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 „plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.”
Reclamantul arată că nici până în prezent pârâta nu a făcut plata și că hotărârea sa a rămas astfel fără nici o finalitate practică.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.1 alin.2, art. 10 alin.1, art.11 alin.1 și art.22 din Legea 554/2004.
2. Întâmpinarea pârâtei
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând că în data de 22.03.2007 Instituția Prefectului Județului B.- Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele defunctului J. D. și a petenților H. D., J. G. și P. S., Hotărârea nr. 55, prin care a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 257.834,78 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorul J. A., abandonate și sechestrate în suburbia Caucaz, jud. Tighina, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
Față de speța dedusă judecății, arată faptul că art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prevede "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat(...)”
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.qov.ro, pârâta reproducând în cuprinsul întâmpinării aceste sume, sume despre care susține că îi sunt alocate nu numai în baza Legii 290/2003 dar și în baza Legii 9/1998 și a Legii 247/2005.
Pârâta a invocat și art.41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M.2007/7, unde se stabilește că „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române”, termenul rezonabil reglementat prin art.41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art.10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal(această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost relevate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroase solicitări, adresate ANRP, care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativă a CCSD(ANRP), în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
„222. Curtea arata ca, in fata multitudinii de proceduri de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând legea nr. 247/2005 care a stabilit o procedura administrativa de despăgubire comună a totalității bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta conexare, care merge . pentru ca a creat proceduri simplificate, ar fi eficienta daca autoritățile competente, si mai ales Comisia centrala, ar dispune de resursele umane si materiale la înălțimea sarcinilor ce trebuiesc îndeplinite.
224. In acest scop, Curtea retine ca, fiind confruntata încă de la înființarea sa cu un volum mare de lucru, Comisia centrala a tratat dosarele in mod aleatoriu. Chiar daca acest criteriu de examinare a fost modificat, in mai 2010, dintr-un total de_ de dosare înregistrate la Comisie, numai_ au rezultat . acorda un ,,titlu de despăgubiri” si mai puțin de 4000 de plați au fost efectuate (paragraful 77 de mai sus).”
Această situație, observată în mod obiectiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a pârâtei. Pârâta mai susține că recomandările Curții Europene pentru Drepturile Omului urmează a fi cuprinse în noile modificări legislative, care probabil vor rezolva aceasta situație.
În concluzie, susține pârâta, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european iar din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
3. Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr. 1303/12.04.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A.,
- a admis acțiunea formulată de reclamantul J. A. D. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru plată compensații.
- a obligat pârâta Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 64.458,695 lei către reclamant, în contul nr._ RON 01 deschis la Bancpost SA pe numele reclamantului, actualizată la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către INS dinaintea plății față de luna decembrie a anului anterior.
- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr.55/22.03.2007 a Instituției Prefectului - Județul B. - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-au acordat, în baza legii 290/2003 compensații bănești în sumă totală de 257.834, 78 lei petenților H. D., J. G., J. D. și P. S., pentru bunurile pe care tatăl acestora, J. A., decedat, le-a avut în suburbia Caucaz, județul Tighina.
La data de 11.04.2007, cei patru petenți încheie un contract de partaj voluntar pentru această sumă, autentificat sub numărul 349/11.04.2007 de BNP P. Ș., prin care stabilesc ca fiecăruia să-i revină cota de 1/4 din sumă.
În data de 20.11.2011 J. D. decedează, singurul moștenitor al acestuia, și a sumei de 1/4 din suma totală acordată prin hotărârea 55/22.03.2007, fiind reclamantul, J. A. D., potrivit certificatului de moștenitor nr.16/12.12.2011.
În această calitate reclamantul adresează o cerere pârâtei, primită de aceasta la data de 06.01.2012, pentru plata sumei acordate prin hotărâre, cerere care însă nu a fost soluționată de pârâtă.
Anterior acestei cereri, începând cu data de 13.04.2007, autorul reclamantului și ceilalți moștenitori ai lui J. A. adresează pârâtei mai multe cereri pentru plata sumei, cererea inițială fiind respinsă cu motivarea că art. 10 din Legea 290/2003 stabilește un termen de un an pentru plata acestor sume, după caz, în funcție de disponibilitățile bănești aprobate trimestrial cu această destinație în bugetul de stat(f:16), iar următoarele cu motivarea că nu au fost alocate suficiente sume din bugetul de stat.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003 „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).”
Potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/200 „Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”
Deși suma cuvenită reclamantului, în calitate de moștenitor al persoanei îndreptățite, J. D., acordată încă din anul 2007, se încadrează în situația prevăzută de art.18 alin.5 lit. b din HGR 1120/2006, și trebuia plătită în cel mult doi ani consecutivi, de la cordare, potrivit dispozițiilor legale amintite, nu a fost plătită până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâta refuzând plata cu motivarea că nu au fost alocate sume de bani suficiente de la bugetul de stat.
Referitor la susținerea pârâtei că refuzul său de a acorda aceste despăgubiri este determinat de lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat, tribunalul a înlăturat-o, art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003 stabilind un termen maxim imperativ, de doi ani, pentru restituirea acestor sume.
Plata sumelor în funcție de sumele alocate de la bugetul de stat se poate face doar în termenele prevăzute de art.10 din legea 290/2003 sau art. 18 alin. 5 din HGR 1120/2006, termenele de plată nefiind decât cele legale și nu unele aleatorii, în funcție de sumele alocate. Sumele alocate pot în această situație să determine un termen mai redus de 2 ani pentru plată, dar nu depășirea acestor termene. Este reală afirmația pârâtei privind posibilitatea statului de a limita sau eșalona creanțele sale din rațiuni financiare, dar statul, prin instituțiile sale cu atribuții legislative nu a intervenit, pârâta neputând ea realiza aceste eșalonări, fiind doar un executant al acestor plăți, potrivit art.11 din Legea 290/2003.
Împrejurarea că de la bugetul de stat nu au fost alocate suficiente sume pentru plata acestor despăgubiri nu este de natură a exonera pârâta de îndeplinirea obligațiilor legale ce-i revin și nu poate fi pusă în sarcina reclamantului, care potrivit Legii nr. 290/2003 a făcut dovada faptului că este persoană îndreptățită la acordarea acestora, a făcut dovada bunurilor pe care le deținea antecesorul lui depunând toate documentele necesare în acest sens. In condițiile în care hotărârea Comisiei județene nu a fost invalidată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind legală din perspectiva dispozițiilor legale, refuzul pârâtei de a proceda la plata despăgubirilor stabilite prin aceasta este nejustificat.
Justificarea pârâtei din întâmpinare privind volumul mare de muncă și imposibilitatea soluționării tuturor cererilor în termenul legal de asemenea nu a putut fi primită, pârâta răspunzând cererilor reclamantului sau ale celorlalte persoane din aceeași hotărâre cu adrese motivate, având deci timp pentru analizarea și soluționarea acestor cereri.
Referitor la cerere reclamantului de a se acorda despăgubirile solicitate actualizate până la data plății, tribunalul a apreciat că este întemeiată, potrivit art. 18 alin.6 din HG nr. 1120/2006 care prevede că suma achitată beneficiarilor se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
O asemenea cerere apare ca întemeiată și având în vedere respectarea principiului acordării compensațiilor la nivelul acoperirii integrale a pagubei suferite de cei îndreptățiți, cât și a evitării prejudicierii unor persoane ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a obligațiilor ce cad în sarcina organismelor abilitate să pună în aplicare dispozițiile Legii nr. 290/2003, neputându-se pune în sarcina reclamantei riscul erodării sumelor stabilite de comisie prin trecerea timpului ca urmare a nepunerii în executare hotărârilor în termenul reglementat de art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 64.458,695 lei, în contul nr._ RON 01 deschis la Bancpost SA pe numele reclamantului, actualizată la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către INS dinaintea plății față de luna decembrie a anului anterior, iar în temeiul art. 274 Cod procedură fiscală a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, cheltuieli în cuantum de 39,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
4. Recursul pârâtei:
În cauză a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare se arată că în fapt, în data de 22.03.2007 Instituția Prefectului Județului B. - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele defunctului J. D. și a petenților H. D., J. G. și P. S., Hotărârea nr. 55.
Prin Hotărârea nr. 55/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 257.834,78 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorul J. A., abandonate și sechestrate în suburbia Caucaz - jud. Tighina, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
Față de speța dedusă judecății, recurenta învederează că, conform art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, „compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)."
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:
- 52.911.909,15 lei în anul 2007;
- 17.567.560,94 lei în anul 2008;
- 20.389.425,80 lei în anul 2009;
- 38.849.328,80 lei în anul 2010;
- 39.635.644 lei în anul 2011.
Recurenta arată că înțelege să aducă în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./ C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește instituția pârâtă) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
„222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
223.Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, și mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane și materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.
224.Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca. Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar . mai puțin de 4.000 de dosare."
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a instituției pârâte.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Recurenta arată că este pe deplin conștientă de faptul că noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului - Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții, arată recurenta, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
Astfel, în temeiul art. art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, solicită instanței să admită recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1303/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. și să modifice sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamantul J. A. D. ca fiind neîntemeiată.
Își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006.
5. Întâmpinarea reclamantului:
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În considerente intimatul învederează, în esență, că susținerile pârâtei recurente sunt netemeinice, că între anii 2007-2011 acesteia i-au fost alocate sumele necesare acordării despăgubirilor, însă plățile dispuse s-au făcut pe criterii subiective și netransparente. În susținerea dreptului său la despăgubiri în termenul prevăzut de lege, reclamantul intimat învederează și jurisprudența C.E.D.O., cu referire la asigurarea dreptului de proprietate.
6. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata sumelor de bani stabilite cu titlul de despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei acordate cu titlu de despăgubiri prin actul emis de pârâtă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
În recurs, Curtea reține că a fost modificat cadrul legislativ aplicabil, prin pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9 Ordonanța de Urgență nr. 10/2013, /1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Curtea reține astfel, că prin Ordonanța de Urgență nr. 10/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013, s-a dispus eșalonarea plății despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 ale Legii nr. 290/2003, precum și ale Legii nr. 393/2006.
Conform art. I alin. 1 din O.U.G. nr. 10/2013, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
Conform art. I alin. 2 din O.U.G. nr. 10/2013, „prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014”.
Raportat la noua reglementare, Curtea reține că aceasta se aplică tuturor plăților ce se vor efectua după . – astfel cum rezultă din dispozițiile art. I alin. 1, care prevăd că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 ..., ale Legii nr. 290/2003 ..., precum și ale Legii nr. 393/2006 ..., se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată”.
Prin urmare, această reglementare este incidentă și în prezenta cauză, legea nefăcând distincție în raport cu data emiterii hotărârii Comisiilor județene sau ale celorlalte titluri executorii emise în baza Legilor nr. 9/1998 și nr. 290/2003. Astfel, Curtea subliniază că art. I alin. 2 din O.U.G. nr. 10/2013 stabilește clar că noul act normativ „se aplică ... și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Or, astfel cum prevede art. I alin. 2 teza a doua din O.U.G. nr. 10/2013 „plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014”.
Raportat la această reglementare, Curtea reține că nu mai este exigibilă creanța invocată de reclamant în prezenta cauză, plata sumelor solicitate fiind amânată prin O.U.G. nr. 10/2013 după 1 ianuarie 2014.
Astfel fiind, Curtea reține – raportat la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 – că acțiunea de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata sumelor datorate în temeiul Legilor nr. 9/1998 și nr. 290/2003 este prematură, acțiunea nemaifiind admisibilă.
Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3041 Cod de Procedură Civilă, hotărârea instanței de fond fiind neîntemeiată sub aspectul admiterii acțiunii – prin raportare la noile modificări legislative.
În aceste condiții, Curtea va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 1303/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Astfel, Curtea va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul J. A. D. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 64.458,695 lei către reclamant, în contul nr._ RON 01 deschis la Bancpost SA pe numele reclamantului, actualizată la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către INS dinaintea plății față de luna decembrie a anului anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 1303/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul J. A. D. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 64.458,695 lei către reclamant, în contul nr._ RON 01 deschis la Bancpost SA pe numele reclamantului, actualizată la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către INS dinaintea plății față de luna decembrie a anului anterior.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.RP/21.03.2013
Tehnored.MS/26.03.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – judecător M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3276/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9318/2013.... → |
|---|
