Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5459/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5459/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 9986/30/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5459
Ședința publică din 12 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
JUDECĂTOR: C. B. N.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Lugoj împotriva sentinței civile nr. 346 din 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat S. M. și Administrația F. pentru Mediu București.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că la data de 19 iunie 2013, reclamantul intimat S. M. a depus prin registratura instanței concluzii scrise.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 346 din 6 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. M., împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Lugoj și Administrația F. pentru Mediu București.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 4638 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective a sumelor.
Totodată, instanța a obligat pârâtele la 39,3 lei cheltuieli de judecată față de reclamant și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să suporte din fondurile sale restituirea taxei de poluare și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională.
Față de cele de mai sus, s-a reținut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. Or, s-a arătat că în momentul în care un stat devine membru al Comunității – România devenind membră în anul 2007 –, întregul sistem juridic comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv. Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca statul membru să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar. Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cererea reclamantului este admisibilă, taxa de poluare achitată de acesta fiind în contradicție cu legislația europeană în materie. În fine, s-a mai reținut că, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest act normativ, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, solicitare formulată în cauză.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că obligația de garanție îi revine Administrației F. pentru Mediu București, în temeiul art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a acesteia față de pârâte. Or în condițiile în care instanțele judecătorești au reținut nelegalitatea încasării de către organele fiscale a unor sume virate în contul Administrației F. pentru Mediu București, aceasta are obligația de a restitui sumele virate în contul său, în condițiile în care raportul juridic născut din plata taxei respective a fost anulat, nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii cererii de restituire și a cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
Acțiunea este inadmisibilă și prematur formulată prin raportare la adoptarea proiectului de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP, act normativ ce dă posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 01.07.2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. D. după parcurgerea acestei proceduri, conform prevederilor Codului de procedură fiscală și în acord cu art. 10 din Legea nr. 9/2012 și Normele metodologice de aplicare, contribuabilul poate contesta actul de restituire prin adresarea către instanța de judecată. În lipsa urmării acestei proceduri acțiunea formulată direct la instanța de judecată este prematur formulată și inadmisibilă.
Potrivit Deciziei nr. 24/2011 privind recursul în interesul legii, ce a format obiectul dosarului nr. 9/2011 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, în cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, această obligație neexistand doar în cazul cererilor de restituire, nu și în cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal, constând în decizia de calcul a taxei de poluare. Excepția de tardivitate a fost invocată raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedură fiscală: „Termenul de depunere a contestației - Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii (...)”. În fapt, reclamantul a primit sub semnătura decizia de calcul a taxei de poluare și nu a formulat în termenul stabilit de lege contestație prealabilă împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de calcul al taxei pe poluare.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta a învederat că prin instituirea taxei de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de protecție a mediului împotriva actelor de poluare; că, prin aceasta nu a fost încălcat art. 90, primul paragraf, respectiv art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, deoarece statelor membrelor le este acordată o anumită marjă de apreciere la stabilirea taxelor pe care înțeleg să le aplice în funcție de politicile proprii. S-a mai arătat că numeroase hotărâri ale instanței comunitare au consacrat legalitatea aplicării unor astfel de taxe, atunci când acestea au un caracter rezonabil.
Prin concluziile scrise formulate, reclamantul intimat S. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu este fondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Curtea reține că taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2011.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea observă că acest act normativ a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noua lege, „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012. Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective. Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului U.E. nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant. Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Prin urmare, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „aii. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională". Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. în consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012), taxa este nelegală raportat la art. 110 din acest Tratat, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță. De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Lugoj împotriva sentinței civile nr. 346 din 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2013.
Președinte, Judecător, pt. Judecător,
A. R. S. M. O. G. C. B. N.,
delegat la altă instanță,
semnează Președinte de secție
D. I. Ț.
Grefier,
M. M.
Red.M.O.G./04.07.2013
Dact. M.M./05.07.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6356/2013.... → |
|---|
