CSJ. Decizia nr. 650/2001. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.650

Dosar nr. 3605/2001

Şedinţa publică din18 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor împotriva încheierii nr.279 din 31 august2001 a Curţii de Apel Timişoara-Secţia Contencios Administrativ pronunţată în dosarul nr.6085/CA/2001.

La apelul nominal s-au prezentat recurentele-pârâte Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vamilor ambele reprezentate de consilier juridic A.D., lipsind intimata-reclamantă SC"T.M.S." SRL.

Procedura completă.

Consilierul juridic a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, învederând instanţei că prin sentinţa civilă nr.290/CA din 12 august 2002 a Tribunalului Timiş – Secţia ContenciosAdministrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.575 din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, a fostsoluţionatfondul cauzei.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pusconcluzii de respingere a recursului,ca rămas fără obiect.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC "T.M.S." SRL a formulat cerere de suspendare a executării actului constatator vamal nr.1643 din 20 iulie 2001întocmit deUnitatea Vamală Timişoara prin care a fost obligată la plata unor taxeîn sumă de 12.280.597 lei pentru importul aferent D.V.I. nr.I 48168 din 2.11.2000, produse importate iniţial în regim de scutire taxe vamale instituit prin Legea nr.133/1999.

A solicitat prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Interjudeţeană Timişoara să se dispună suspendarea acestui act de control până la soluţionarea fondului cauzei aflată pe rol la aceeaşi instanţă sub nr.5874/2001.

Curtea de Apel Timişoara prinIncheierea nr.279 din 31 august 2001pronunţată de Secţia de contencios administrativ în dosarul nr.6085/2001 a admis cererea şi a dispus suspendarea executării actului constatator nr.1643/20.07.2001 până la soluţionareaacţiunii în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr.5874/2001.

Impotriva acestei Incheieri a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Timişoara, criticând măsura suspendării acordate de Curtea de Apel Timişoara, pe de o parte că nu era competentă să se pronunţe în această cauză şi că nu a respectatprevederile art.403 din Codul deprocedură civilă nefiind stabilite şi depusă cauţiune.

Recursul este nefondat.

Cererea de suspendare a avut ca temei prevederile art.9 din Legea nr.29/1990 şi anumecaîn cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.

Cum prin Decizia nr.575/2002 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ cauza a fost soluţionatădefinitiv şi irevocabil în sensulanulării actului de control, criticile aduse încheierii nr.279/2001 nu maiau obiect.

In raport de aceste considerente, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilorîmpotriva încheierii nr.279 din 31 august 2001 a Curţii de Apel Timişoara-Secţia Contencios Administrativ, pronunţatăîn dosarul nr.6085/CA/2001, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 650/2001. Contencios