CSJ. Decizia nr. 841/2001. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.841
Dosar nr.3855/2001
Şedinţa publică din 4 martie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Silvică Dâmboviţaîmpotriva deciziei nr.414 din 21 septembrie 2001 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta Direcţia Silvică Dâmboviţa reprezentată de consilierul juridic C.G. şi intimata M.L., lipsind intimaţii V.D. şi Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
După prezentarea referatului cauzei, Curtea, din oficiu, a formulat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Conturi în soluţionarea cauzei, faţă de obiectul pricinii, calitatea părţilor şi dispoziţiile legale incidente şi a acordat cuvântul părţilor prezente cu privire la aceasta.
Reprezentanta recurentei a solicitat respingerea excepţiei, apreciind că instanţele Curţii de Conturi aveau competenţă în cauză şi a susţinut recursulastfel cum a fost formulat.
Intimata prezentă a cerut, de asemenea, să fie respinsă, ca nefondată excepţia invocată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.L. şi V.D. au formulat contestaţii împotriva deciziilor de imputare nr.568 şi 569 din 8 septembrie 2000, prin care directorul Direcţiei Silvice Târgovişte le-a imputat sumele de 18.267.155 lei şi respectiv, 30.058.652 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos lipsă din gestiunea depozitului Pietroşiţa în anul 1998.
După conexarea celor două contestaţii în cadrul dosarului nr.68/2000, Colegiul jurisdicţional Dâmboviţa al Curţii de Conturi, investit ca urmare a declinării de competenţă dispusă de Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa nr.29 din 27 aprilie 2001, a admis ambele contestaţii şi a anulat deciziile de imputare ca tardiv emise.
Curtea de Conturi a României, Secţia Jurisdicţională prin Decizia nr.414 din 21 septembrie 2001 a respins recursul jurisdicţional declarat în cauză de către Direcţia Silvică Dămboviţa.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs aceeaşi direcţie silvică.
Recurenta a cerut casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la Colegiul jurisdicţional Dâmboviţa al Curţii de Conturi în vederea soluţionării ei în fond.
Recursul este admisibil, dar nu pentru considerentele invocate de recurentă, ci pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel cum deja s-a arătat, obiectul contestaţiilor formulate de M.L. şi V.D. angajaţi ai Direcţiei Silvice Târgovişte, îl constituie deciziile de imputare nr.568 şi 569 din 8 septembrie 2000, emise în sarcina lor de către conducătorul unităţii pentru recuperarea contravalorii unor cantităţi de material lemnos lipsă în gestiunea depozitului Pietroşiţa.
Angajarea răspunderii materiale s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de organul de controlpropriu, consemnate în procesul-verbal nr.8862 din 8 septembrie 2000.
În cuprinsul deciziilor de imputare au fost menţionate prevederile art.102 din Codul muncii; art.13 şi urm. din Legea nr.22/1969, ş.a.
Rezultă aşadar, că pretinsul prejudiciu produs în patrimoniul Direcţiei Silvice Târgovişte nu a fost stabilit ca urmare a controlului efectuat de către organele Curţii de Conturi, în condiţiile art.18 din Legea nr.94/1992, modificată.
În consecinţă, greşit s-a apreciat că, Colegiul jurisdicţional Dâmboviţa este competent să judece, în primă instanţă, contestaţiile, conform art.41 din aceeaşi lege.
La rândul său, Secţia Jurisdicţională a Curţii de Conturi a nesocotit dispoziţiile legale privitoare la competenţa materială atunci când prin Decizia recurată s-a pronunţat asupra recursului şi a menţinut sentinţa nr.29 din 27 aprilie 2001.
Ţinând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul şi a se dispune casarea ambelor hotărâri pronunţate de organele Curţii de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, Secţia conflicte de muncă.
Văzând şi prevedere art.2 lit.b şi art.313 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.70, 73 şi următoarele din Legea nr.168/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Silvică Dâmboviţaîmpotriva deciziei nr.414 din 21 septembrie 2001 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr.29 din 27 aprilie 2001 a Colegiului Jurisdicţional Dâmboviţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa – Secţia conflicte de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 839/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 842/2001. Contencios → |
---|