CSJ. Decizia nr. 842/2001. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.842

Dosar nr.4349/2001

Şedinţa publică din 4 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de ACR împotriva sentinţei civile nr.1174 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat: intimatele pârâte S.C. „I.P.A.C." S.A. Bucureşti reprezentată de avocatul L.M. şi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului prin consilierul juridic V.C., lipsind recurentul reclamant ACR şi Ministerul Industriei şi Resurselor.

Procedura completă.

După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat pricina în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond părţilor prezente.

Avocatul L.M. şi, ulterior, consilierul juridicV.C. au formulat oral concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, prima depunând – în acelaşi sens – la dosar, note scrise.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 13 decembrie 2000 reclamantul „ACR" a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr.1100 emis la data de30 mai 1994 de Ministerul Industriilor în favoarea S.C. „I.P.A.C." S.A., privind suprafaţa de teren de 745 m.p. din Bucureşti, str. Splaiul Independenţei nr.202 A sector 6.

În motivarea acţiunii s-a arătat că terenul şi clădirea aflată pe acestaaparţin reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr.1174/2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţiacontencios administrativ, acţiunea a fost respinsă pentru lipsa plângerii prealabile, în temeiul dispoziţiilor art.5 din Legea nr.29/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul arătând că instanţa nu a luat în considerare apărările reclamantului expuse în notele scrise depuse la dosar, referitoare la excepţia invocată de pârâtă privind lipsa procedurii prealabile.

Verificând cauza în funcţie de recursul formulat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.

Se constată că instanţa de fond, la data de22 august 2001 a amânat cauza pentru termenul din data de 11 septembrie 2001 pentru a da posibilitatea reclamantei să depună note scrise privind excepţiile de inadmisibilitateşi de tardivitate aacţiunii ridicate de pârâtă.

La data de 11 septembrie 2001 reclamantul nu s-a mai prezentat la judecarea pricinii iar instanţa a amânat pronunţarea la data de18 septembrie 2001 pentru ca părţile să depună concluzii scrise. Reclamantul nu aformulat concluzii scrise, astfel cum rezultă din cuprinsul dosaruluiinstanţei de fond.

Faţă de aceste constatări, susţinerile recurentului nu sunt fondate.

Analizând din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există temeiuri de casare a sentinţei.

Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă în conformitate cu dispoziţiile art.5 din Legea nr.29/1990, astfel încât în mod legal acţiunea afost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantulA.C.R. împotriva sentinţei civile nr.1174 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 842/2001. Contencios