CSJ. Decizia nr. 1273/2002. Contencios. La încheierea de suspendare a executarii Hotarârii Guvernului. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1273

Dosar nr.1103/2002

Şedinţa publică din 28 martie 2003

S-a luat în examinare recursuldeclarat de Guvernul României împotriva încheierii din 14 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominals-au prezentat:intimata reclamantă Banca Comercială Română SA Bucureşti reprezentată de consilierul juridic S.D., intimatul intervenient Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridic B.E., lipsindrecurentul pârât Guvernul României şi intimatul intervenient Ministerul Culturii şi cultelor.

Procedura completă.

Consilierul juridic S.D. a pus concluzii derespingere a recursului ca neîntemeiat.

Consilierul juridic B.E. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate de recurent în scris.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de admitere a recursului formulat de Guvernul României, casareaîncheierii pentru căa fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilorprevăzute de art.9 din Legea nr.29/1990.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 februarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, conform art.9 din Legea nr.29/1990, a dispus suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr.1105/2001 până la soluţionarea dosarului de faţă.

Considerând încheierea netemeinică şi nelegală, Guvernul României a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea încheierii pentrunemotivare iar în subsidiar pentru că nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative ale art.9 din Legea nr.29/1990.

Recursul este fondat.

Măsura de suspendare a Hotărârii Guvernului nr.1105/2001 privind transmiterea unui imobil situat în municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, în folosinţa gratuită a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor este nemotivată. S-a dispus suspendarea actului administrativ fără a se verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art.9 din Legea nr.29/1990, verificare ce trebuia să se regăsească în cuprinsul motivării.

În aceste condiţii se impune admiterea recursului şi casarea încheierii cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă conform art.313 Cod procedură civilă.

Adresa Băncii Comerciale Române SA Bucureşti, că renunţă la judecarea acţiunii, nu are relevanţă în procesul de faţă, ea urmând a opera în cadrul acţiunii de fond care cuprinde şi prezenta cerere de suspendare a executării actului administrativ contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursuldeclarat de Guvernul României împotriva încheierii de la 14 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

Casează încheierea cu trimitere sprerejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1273/2002. Contencios. La încheierea de suspendare a executarii Hotarârii Guvernului. Recurs