CSJ. Decizia nr. 1370/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1370

Dosar nr.898/2002

Şedinţa publică din 3 aprilie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Compania NaţionalăAdministraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu împotriva deciziei nr.639 din 22 noiembrie 2001 a Curţiide Conturi a României – Secţia jurisdicţională.

La apelul nominal s-au prezentat: recurenta Compania NaţionalăAdministraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu prin consilierul juridic B.M. şi intimatul R.G. personal, lipsind intimatele U.C. şi Curtea de Conturi a României.

Procedura completă.

Consilierul juridic B.M. a susţinut recursul, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris.

Intimatul R.G. a lăsat soluţionarea recursului la aprecierea instanţei.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr.639 pronunţată la data de 22 noiembrie 2001 în dosarul nr.441/2001, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional formulat de C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu împotriva sentinţei nr.40 pronunţată la 11 decembrie 2000 în dosarul nr.45/1998 de Colegiul jurisdicţional din cadrul Camerei de Conturi Giurgiu.

Secţia jurisdicţională a reţinut că prin sentinţa nr.40 din 11 decembrie 2000 a fost admis în parte actul desesizare al procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Giurgiuşi s-a dispus obligarea C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu la plata sumei de 439.509.937 lei reprezentând alocaţii bugetare utilizate nelegal, venituri din restituiri de fonduri din finanţarea anilor precedenţi şi venituri realizate din dobânzi bancare către bugetul de stat, constatându-se că prejudiciul a fost recuperat.

Totodată, prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse capetele de sesizare privind obligarea C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu şi a pârâţilorU.C. şi R.G. la plata majorărilor de întârziere aferente prejudiciului, constatându-se incidenţa prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.68/1999 modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.109/1999.

În considerentele deciziei nr.639 din 22 noiembrie 2001, Secţia jurisdicţională, referindu-se la criticile formulate în recursul jurisdicţional: că sentinţa nu cuprinde motivele de drept, iar concluziile raportului de expertiză au fost înlăturate nemotivat, a reţinuturmătoarele:

În perioada 1994 – 1997, R.A. Administraţia Porturilor Dunării FluvialeGiurgiu, actuala C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu, a beneficiat de alocaţii bugetare pentru obiectivele de investiţii la PortulCombinatului Siderurgic Călăraşi, Portul de încărcare Parjoaia Călăraşi şi Strămutarea Portului Drobeta Turnu Severin, organele de control constatând mai multe abateri.

Nu s-auînregistrat alocaţiile bugetare cu sumele reprezentând TVA deductibilă aferentă bunurilor şi serviciilor finanţate din surse proprii ce trebuiau virate din contul de disponibilităţi proprii în contul de alocaţii bugetare şi cu care a fost diminuat TVA aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate pentru investiţii ce trebuia rambursată de la bugetul de stat urmare a compensăriimatematice a acestora din decontul de TVA.

Nu s-au vărsatla bugetul de stat veniturile din restituiri de fonduri din finanţarea anilor precedenţi obţinute prin recuperarea cheltuielilor din alocaţii bugetare efectuate în anii precedenţi pentru plata TVA ce trebuia achitată din disponibilităţile proprii.

Nu s-au vărsat la bugetul statului veniturile din restituiri de fonduri din finanţarea anilor precedenţi obţinutedin valorificarea bunurilor achiziţionate din alocaţii bugetare.

Alocaţiile bugetare au fost utilizate în alte scopuri, şi au fost reîntregite cu întârziere.

Nu s-au virat la bugetul statului veniturile realizate din dobânzi bancare obţinute din credite bugetare virate în contul curentde disponibilităţi proprii pentru investiţii, ca urmare a ţinerii necorespunzătoare a evidenţei contabile privind operaţiunile impozabile.

Alocaţiile bugetare au fost utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi nu s-a dispus virarea sumelor cuvenite bugetului de stat cu titlu de restituiri de fonduri din finanţarea anilor precedenţi.

Împotriva acestei decizii a fost formulatrecursul de faţă C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu susţinând că Secţia jurisdicţională a aplicatgreşit legea: Hotărârea Guvernului nr.233/1992 şi nu s-a pronunţat cu privire la dovezile administrate, în special expertiza efectuată în cauză.

Recursul este neîntemeiat.

Cu privire la prima critică: hotărârea Secţiei jurisdicţionale a fost dată cu aplicarea greşită alegii şi anume a Hotărârii Guvernului nr.233/1992.

Hotărârea Guvernului nr.233/1992 se referă la clasificarea pe categorii de încadrare a unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, reglementare străină denatura cauzei, astfel că instanţele jurisdicţionale nu erau obligate să le aplice, critica fiind astfel neîntemeiată.

În ceea ce priveşte a doua critică: Secţia jurisdicţională nu a precizat motivele pentru care nu a omologat raportul deexpertiză;

Într-adevăr, în cursul judecării cauzei la Colegiul jurisdicţional Giurgiu a fost efectuat un raport de expertiză de către expertul Lazăr Valentina de concluziile căruia instanţa jurisdicţională nu a ţinut cont.

Dar, Secţia jurisdicţională, în considerentele deciziei recurate se referă la raportul deexpertiză şi îşi motivează soluţia pe baza celorlalte probe administrate în cauză care au confirmat încălcările prevederilor legale constatate de controlorii financiari.

De altfel, în mod corect Secţiajurisdicţională nu şi-a însuşit concluziile expertului care îşi depăşise domeniul de specialitate făcând aprecieri cu privire la interpretarea şi aplicarea unor prevederi legale incidente în cauză, ceea ce constituie o prerogativă exclusivă a instanţei jurisdicţionale.

Astfel fiind, recursul va fi respins, Decizia Secţiei jurisdicţionale fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Compania NaţionalăAdministraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu împotriva deciziei nr.639 din 22 noiembrie 2001 a Curţiide Conturi a României – Secţia jurisdicţională, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1370/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs