CSJ. Decizia nr. 143/2002. Contencios. Contestatie la executare.. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.143

Dosar nr.266/2002

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003

S-a luat în examinare contestaţia la executare formulată de Municipiul Bucureşti – prin primar general T.B împotriva deciziei nr.1154 din 14 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat contestatorul Municipiul Bucureşti – primarul general T.B şi intimatul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ambii reprezentaţi de consilier juridic D.T., lipsind intimaţii SC „Mentor Import-Export" SRL, P.I. şi Consiliul Local al Sectorului 3.

Procedura completă.

Consilierul juridic D.T. a solicitat admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, precizând ca temei juridic al acesteia, dispoziţiile art.400 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Totodată a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxele de timbru.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.703/ 2.07.1997, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanţii SC „Mentor Import Export" SRL Bucureşti şi P.I. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, primarul general al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 3; a dispus obligarea Primarului general la eliberarea autorizaţiei de construire a Fabricii de Pâine situată în str.Voioşiei nr.11 sector 3 şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei 481.703.697 lei, cu titlu de daune şi rata inflaţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs primarul general al Municipiului Bucureşti, recurs admis de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia contencios administrativ prin Decizia civilă nr.1154/ 14.05.1998, care a casat în parte hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că a redus despăgubirile datorate de recurent la 13.088.696 lei.

Prin contestaţia la executare formulată la 19.12.2002, primarul general al Municipiului Bucureşti a solicitat lămurirea întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei nr.1154/1998, susţinând că prin încheierea nr.1385/2001 Judecătoria Sectorului 1 a încuviinţat executarea silită pentru o altă sumă decât cea hotărâtă.

Contestaţia nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art.400 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, soluţionează constestaţia privind lămurirea înţelesului, introducerii sau aplicării titlului executor.

Invocând aceste dispoziţii, contestatorul primarul general al Municipiului Bucureşti nu a putut înfăţişa însă care sunt acele nelămuririlegate de introducerea şi aplicarea deciziei nr.1154/1998 şi care de altfel nu ridică nici un dubiu în legătură cu suma datorată.

Astfel fiind şi cum obiecţiunile formulate, aşa cum rezultă ele din cuprinsul contestaţiei privesc executarea însăşi, urmează a se respinge contestaţia la executare formulată de primarul general al Municipiului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţia la executare formulată de Municipiul Bucureşti – prin primarul general T.B. împotriva deciziei nr.1154 din 14 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 143/2002. Contencios. Contestatie la executare.. Contestaţie în anulare