CSJ. Decizia nr. 1504/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1504
Dosar nr.1357/2002
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de S.C. "E." S.A. Bucureşti împotriva Deciziei nr.1641 din 25 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea S.C. "E." S.A. Bucureşti reprezentată de consilierul juridic E.P. şi intimatul Ministerul Industriei şi Resurselor reprezentat de consilierul juridic N.P., lipsind intimata S.C. „T." – Filiala E.T.
Procedura completă.
Consilierul juridic E.P. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, potrivit motivelor dezvoltate în scris.
Consilierul juridic N.P. a pus deasemenea concluzii pentru admiterea contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr.1641 din 25 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.1641 pronunţată la data de 25 aprilie 2002 în dosarul nr.3765/2001, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ a respins ca tardiv formulată contestaţia în anulare împotriva deciziei nr.935/ 27 martie 2001 a aceleiaşi secţii, introdusă de contestatoarea S.C. "E." S.A. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art.319 alin.2 din Codul de procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite – cazul deciziei nr.935/ 27 martie 2001 – contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, or contestaţia respectivă în anulare fusese introdusă la data de 11 octombrie 2001, deci cu încălcarea acestor prevederi legale.
Împotriva deciziei nr.1641/ 25 aprilie 2002 contestatoarea S.C. "E." SA Bucureşti a formulat contestaţia în anulare de faţă susţinând că este nelegală pentru următoarele motive:
- chiar dacă reprezentantul său a participat la dezbateri, nu rezultă automat că a fost prezent şi la pronunţare;
- termenul de 15 zile prevăzut de art.219 alin.2 din codul de procedură civilă curge de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, nu de la data pronunţării acesteia;
- contestaţia în anulare a vizat şi faptul că instanţa nu a cercetat toate motivele de recurs, împrejurare de care nu putea lua cunoştinţă la data pronunţării, ci numai după redactarea considerentelor.
Contestaţia în anulare de faţă este nefondată.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art.320 alin.3 din Codul de procedură civilă, hotărârea dată în contestaţie – cazul deciziei nr.1641/ 25 aprilie 2002 – este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Dar, în conformitate cu prevederile art.317 şi 318 din Codul de procedură civilă hotărârile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai pentru motivele limitativ enumerate de aceste dispoziţii, între care nu se regăsesc motivele invocate de contestatoare în contestaţia în anulare de faţă, urmând să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. "E." S.A. Bucureşti împotriva Deciziei nr.1641 din 25 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1501/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1505/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
---|