CSJ. Decizia nr. 1577/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1577
Dosar nr. 2041/2002
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 296 din 11 iunie 2002 , Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, a respins recursul jurisdicţional declarat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 15 din 18 martie 2002 pronunţată de colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a României, sentinţă prin care a fost admisă contestaţia formulată de B.V.O. împotriva deciziei de imputare nr. 131.040 din 9 iulie 1999 emisă de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei iar Decizia de imputare a fost anulată, ca tardiv emisă.
Iniţial, cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti care, prin sentinţa civilă nr. 4702 din 23 martie 2000, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, apreciind că, potrivit art. 46 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, competenţa de soluţionare aparţine acestui colegiu jurisdicţional.
Prin contestaţia formulată, contestatorul B.V.O. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 131.040 din 9 iulie 1999 emisă de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, privind obligarea sa la plata sumei de 65.120.986 lei, cotă parte dintr-un prejudiciu total în valoare de 106.000.000 lei, constatat ca fiind produs în patrimoniul Centrului de Perfecţionare a Personalului din Agricultura Privată Băneasa unde contestatorul a îndeplinit funcţia de director. Totodată, contestatorul a solicitat exonerarea sa de la plata sumei ce i-a fost imputată.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat următoarele:
- în urma controlului financiar de gestiune efectuat de Corpul de control al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei la Centrul de Perfecţionare a Personalului din Agricultura Privată, Băneasa, al cărui rezultat a fost consemnat în procesul verbal înregistrat sub nr. 136.635 din 7 mai 1999, s-a reţinut în sarcina sa un prejudiciu produs patrimoniului unităţii, ca fiind rezultatul unei gestionări defectuoase constând în: lipsuri la unele bunuri de inventar; efectuarea de cheltuieli nejustificate; depăşirea unor baremuri de cheltuieli; achiziţii de bunuri cu încălcarea dispoziţiilor legale; încasarea unor sume necuvenite;
- pentru toate operaţiunile reţinute de organul de control, la nivelul unităţii există dovezi care atestă necesitatea, legalitatea şi oportunitatea măsurilor pe care, în calitate de director al unităţii, le-a luat în legătură cu administrarea mijloacelor materiale şi băneşti aparţinând patrimoniului unităţii;
- imputaţia făcută în sarcina sa este fără temei şi cu încălcarea legii iar contestaţia este întemeiată pe prevederile art. 176 şi art. 110 C. muncii, aşa cum aceste reglementări erau în vigoare la acea dată.
Intimatul, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei de imputare ca temeinică şi legală, arătând că prejudiciul s-a produs ca urmare a modului abuziv şi nelegal de administrare a patrimoniului unităţii de către contestator în calitatea funcţiei deţinute de acesta.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, contestatorul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de imputare, susţinând că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a luat cunoştinţă de producerea prejudiciului ce face obiectul imputaţiei, ca urmare a înregistrării la cabinetul acestuia a referatului nr. 1058 din 23 martie 1999 întocmit de M.Ş., şef serviciu control financiar de gestiune care a fost delegat de conducerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei cu efectuarea în perioada 16 februarie – 15 aprilie 1999 a controlului financiar la Centrul de Perfecţionare a Personalului din Agricultura Privată Băneasa, referat prin care acesta aduce la cunoştinţă constatarea întregului prejudiciu ce face obiectul imputaţiei. Contestatorul a mai susţinut că termenul de 60 de zile, de emitere a deciziei de imputare prevăzut de art. 108, alin. (2) C. muncii, începe să curgă de la data înregistrării referatului menţionat şi a solicitat instanţei să constate că în raport cu această dată, emiterea deciziei de imputare s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de Codul muncii.
Contestatorul a depus ca probă în susţinerea excepţiei de tardivitate a deciziei de imputare, referatul înregistrat la cabinetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei sub nr. 1058 din 23 martie 1999.
Intimatul, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin precizările formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei, a susţinut că data înregistrării la cabinetul ministrului a referatului nr. 1058 nu poate fi considerată ca dată la care acesta a luat cunoştinţă de producerea pagubei, întrucât în referat nu se fac menţiuni cu privire la existenţa şi valoarea unui prejudiciu individualizat pe persoane răspunzătoare de producerea acestuia. În opina intimatului, termenul de emitere a deciziei de imputare a început să curgă după data de 27 mai 1999 când a fost înregistrată la secretariatul Corpului de control şi inspecţii, „Sinteza notei de control" care a fost transmisă Direcţiei management, resurse umane din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei unde a fost înregistrată sub nr. 38.388 din 31 mai 1999 şi a fost aprobată ca atare de ministru.
La pronunţarea sentinţei de admitere a contestaţiei şi de anulare a deciziei de imputare, ca tardiv emisă, colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a reţinut următoarele:
- prin referatul înregistrat la cabinetul Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei sub nr. 1058 din 23 martie 1999, acesta a luat cunoştinţă atât de existenţa prejudiciului, în valoare de 106.000.000 lei cât şi de persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului astfel că de la această dată începe să curgă termenul de 60 de zile de la emiterea deciziei de imputare;
- împrejurarea că în legătură cu aspectele sesizate la data de 23 martie 1999 de delegatul împuternicit de conducerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei cu efectuarea controlului financiar, s-au sesizat atât Departamentul de Control al Guvernului cât şi Primul Ministru, precum şi faptul că pe parcursul controlului dispus s-au constatat şi alte prejudicii decât cele consemnate în referatul sus-menţionat, toate acestea nu sunt de natură să ducă la preschimbarea datei de luare la cunoştinţă de producerea pagubei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs jurisdicţional intimatul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei care, între timp, şi-a schimbat denumirea în Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, intimatul a reiterat cele susţinute la instanţa jurisdicţională de fond, dezvoltând aceste susţineri, în sensul că referatului nr. 1058 din 23 martie 1999 nu i se poate atribui valoarea unui act de sesizare a unui prejudiciu, întrucât nu face referire la cuantumul prejudiciului şi la repartizarea acestuia pe persoanele răspunzătoare de producerea lui.
Prin Decizia nr. 296 din 11 iunie 2002, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de intimat şi a menţinut sentinţa colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, ca legală şi temeinică.
Pentru a pronunţa astfel, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a reţinut că actul prin care persoana delegată de conducerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei cu efectuarea controlului financiar la Centrul de Perfecţionare a Personalului din Agricultura Privată, Băneasa, a adus la cunoştinţa ministrului faptul că la unitatea controlată s-au săvârşit de către cei doi directori ai acesteia respectiv, P.D. aflat în funcţie până la 1 noiembrie 1997 şi contestatorul B.V.O. aflat în funcţie până la 25 ianuarie 1999, un număr de 12 abateri şi abuzuri care au avut drept consecinţă un prejudiciu în valoare de 106.000.000 lei, un asemenea act este nu numai necesar dar şi suficient pentru ca odată adus la cunoştinţa conducătorului unităţii, acesta să determine începerea curgerii termenului de 60 de zile pentru emiterea deciziei de imputare.
Împotriva acestei decizii, intimatul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a declarat recurs, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată în 1999, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, intimatul a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs jurisdicţional a apreciat greşit cu privire la luarea la cunoştinţă de producerea pagubei , de către cel în drept să emită Decizia de imputare, respectiv, Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei. În opinia recurentului, faptul luării la cunoştinţă nu poate fi determinat de referatul înregistrat la cabinetul ministrului sub nr. 1058 din 23 martie 1999, întrucât acest referat nu face precizări cu privire la un prejudiciu cert şi la persoanele vinovate de producerea acestuia ci doar informează conducerea ministerului cu privire la stadiul controlului dispus.
Examinând Decizia atacată, actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul este nefondat.
Sediul reglementării răspunderii materiale îl constituie art. 102-109 C. muncii, aşa cum acesta se afla în vigoare la data emiterii deciziei de imputare ce face obiectul cauzei.
Potrivit art. 108, alin. (1) C. muncii menţionată (bun), răspunderea materială pentru paguba cauzată unităţii poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei.
În ceea ce priveşte termenul de emitere a deciziei de imputare, la alin. (2) şi alin. (4) al art. 108 din acelaşi cod al muncii, se prevede că acesta este de cel mult 60 de zile de la data când cel în drept să emită această decizie a luat cunoştinţă de producerea pagubei iar după expirarea acestui termen, prejudiciul se impută celui vinovat de neluarea măsurii de imputare.
În concret, această instanţă este chemată să stabilească dacă referatul înregistrat la cabinetul Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei sub nr. 1058 din 23 martie 1999, de către persoana delegată de conducerea acestui minister cu efectuarea controlului financiar la Centrul de Perfecţionare a Personalului din Agricultura Privată, Băneasa, are valoarea unui act de sesizare a prejudiciului ce a făcut obiectul deciziei de imputare contestate.
Din conţinutul referatului menţionat, rezultă că s-a adus la cunoştinţa ministrului faptul constatării la unitatea controlată a unor abateri şi abuzuri săvârşite de cei doi directori care au activat în această unitate, respectiv P.D. şi B.V.O., faptele acestora fiind în legătură cu modul de administrare a patrimoniului unităţii şi producând un prejudiciu în valoare de 106.000.000 lei a cărui componenţă este detaliată pe 12 puncte şi se referă la : lipsuri la bunurile de inventar; efectuarea de cheltuieli nejustificate; depăşirea unor baremuri de cheltuieli; achiziţii de bunuri cu încălcarea dispoziţiilor legale; încasarea unor sume necuvenite.
Această sesizare, în condiţiile şi forma în care a fost făcută, se dovedeşte a fi necesară şi suficientă pentru a determina începerea curgerii termenului de 60 de zile înlăuntrul căruia urmează să fie emisă Decizia de imputare.
Un act de control sau un alt act echivalent prin care sunt conturate pagube ce antrenează răspunderea materială a persoanelor vinovate, determină începerea termenului de 60 de zile pentru emiterea deciziei de imputare.
Instanţa de fond şi cea de recurs jurisdicţional au apreciat corect cu privire la nerespectarea de către intimat a termenului de emitere a deciziei de imputare, termen ce a expirat la 23 mai 1999, în timp ce Decizia de imputare a fost emisă la 9 iulie 1999.
Termenul de emitere a deciziei de imputare, astfel cum este reglementat de Codul muncii în vigoare la acea dată, este un termen imperativ, de decădere, nesusceptibil de suspendare sau întrerupere iar nerespectarea acestuia duce la anularea deciziei de imputare, cum în mod corect a procedat instanţa jurisdicţională de fond.
Faţă de considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312, alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1572/2002. Contencios. Anulare decizie A.N.R.E.... | CSJ. Decizia nr. 158/2002. Contencios. Suspendarea executarii... → |
|---|
