CSJ. Decizia nr. 1672/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1672
Dosar nr.1244/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba împotriva sentinţei civile nr.15 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba, ambii reprezentaţi de consilierul juridic E. B., lipsind intimata-reclamantă S.C. „N. C." SRL.
Procedura completă.
Consilierul juridic E. B. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinţei atacate şi în fond, respingerea acţiunii reclamantei, cu consecinţa menţinerii actelor de control financiar.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr.3788/ 15.08.1999 reclamanta S.C. „N.C." SRL Alba Iulia a solicitat anularea deciziei nr. 1749/ 30.07.1999 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului verbal nr.9 din 9 decembrie 1997 încheiat de Administraţia Financiară Alba Iulia şi exonerarea de la plata sumelor reţinute cu titlu de impozit pe profit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că procesul verbal nr.9/ 9.12.1997 este lovit de nulitate absolută fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art.17 din Legea nr.32/1968, iar în ceea ce priveşte impozitul pe profit acesta nu este datorat.
Prin sentinţa civilă nr.208/1999 Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul declarat de reclamantă împotrivaacestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr.1808/ 14 mai 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, care a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
După casare cu trimitere, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr.15 din 13 februarie 2002 a admis acţiunea reclamantei, a anulat în parte Decizia nr.1749/ 30.07.1999 a Ministerului Finanţelor – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 24.456.138 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că operaţiunile de transport marfă, cât şi operaţiunile de prestaţii au fost facturate în baza unei înţelegeri încheiată între cele două societăţi, facturi care întrunesc condiţiile de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate, respectiv la S.C. „N." SRL în conturile de venituri iar la S.C. „N.C." SRL în contul de cheltuieli.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, criticile aduse soluţiei instanţei de fond vizează greşita aplicare a legii, în aprecierea legalităţii ca documente justificative a facturilor supuse controlului financiar, precum şi nemotivarea soluţiei pronunţată în cauză.
Recursul urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
În perioada 20-28 octombrie 1997 Administraţia Financiară Alba Iulia a efectuat un control tematic privind modul de calcul, înregistrarea şi virarea la buget a impozitelor şi taxelor pe anul 1996 şi 1997 la SC „N.C." SRL Alba Iulia. Organele de control au constatat că societatea a înregistrat pe costuri cheltuieli reprezentând marfă şi prestări servicii, în baza unor facturi emise de S.C: „N." SRL, facturi care nu îndeplinesc condiţiile cerute pentru înregistrarea în contabilitate ca documente justificative, sumele facturate neputând fi admise pe cheltuieli.
Această faptă a fost considerată evaziune fiscală potrivit Legii nr. 87/1994 pentru care societăţii i-a fost aplicată o amendă de 2.000.000 lei şi obligată la plata dublului sumei impozitului suplimentar.
Prin Decizia nr.1749/ 30.07.1999, Ministerul Finanţelor Publice a admis în parte contestaţia reclamantei în ce priveşte obligarea la plată pentru dublarea sumei impozitului suplimentar, rămânând în discuţie impozitul pe profit calculat suplimentar în valoare de 25.456.138 lei şi amenda de 2.000.000 lei.
Instanţa de fond, în baza rolului său activ, a încuviinţat efectuarea în cauză a unei expertize contabile având ca principale obiective legalitatea facturilor în discuţie şi valoarea acestora ca documente justificative pentru înregistrarea lor în contabilitate şi precizarea dacă la emiterea facturilor a existat anterior un document (contract) din care rezultă natura activităţilor/ serviciilor prestate şi pentru care s-au emis facturile respective.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că cheltuielile de transport evidenţiate în contabilitatea SC „N.C." SRL reprezintă contravaloarea transporturilor efectuate şi facturate de către SC „N." SRL Alba Iulia.
Transporturile au fost efectuate cu mijloacele de transport ale SC „N." SRL, în baza unei înţelegeri scrise încheiate între reprezentanţii celor două societăţi.
Facturile emise în baza înţelegerii dintre cele două societăţi, au fost întocmite conform normelor legale, întrunind condiţiile unui document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de transport.
Tot din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că valoarea totală a chiriei spaţiile utilizate în comun şi utilităţi de către reclamantă şi SC „N." SRL au fost suportate de fiecare în proporţie de ½, pentru aceste cheltuieli fiind emise facturi în baza aceleiaşi înţelegeri scrise, facturi ce întrunesc condiţiile de document justificativ pentru înregistrarea acestora în contabilitate.
Având în vedere cele ce preced, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba împotriva sentinţei civile nr.15 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1667/2002. Contencios. Contestatie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 169/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
