CSJ. Decizia nr. 183472003/2002. Contencios. Refuz solutionare cerere cu privire la restituirea garantiei vamale. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 183472003

Dosar nr. 1095/2002

Şedinţa publică din 15 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 18 iunie 2001, SC N.J. SRL a chemat în judecată Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti prin Direcţia Generală a Vămilor, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona reclamaţia cu privire la restituirea garanţiei pentru plata taxelor vamale şi T.V.A. şi să se dispună obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a sumei de 1.246.556.655 lei achitată cu O.P. nr. 351/23 ianuarie 2001.

În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat că la 23 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti o operaţiune de import definitiv de cafea solubilă Brasero, origine Franţa, conform declaraţiei vamale nr. I 4541/23 ianuarie 2001.

Totodată, reclamanta a arătat că, deşi a depus toate înscrisurile în vederea stabilirii valorii în vamă a mărfii importate, documentaţie care în opinia sa dovedeşte că valoarea în vamă a mărfii importate este valoarea de tranzacţie declarată, adică 1.034.662.251 lei, totuşi, pârâta nu i-a comunicat nici o decizie de determinare cu caracter definitiv a valorii în vamă şi nici nu i-a restituit garanţia de 1.246.556.655 lei, motiv pentru care în vederea respectării procedurii prealabile a formulat o reclamaţie prin care a solicitat, pe de o parte, determinarea definitivă a valorii în vamă, iar, pe de altă parte, restituirea garanţiei vamale şi a sumei reprezentând T.V.A. aferent acesteia.

Datorită faptului că nici această reclamaţie nu a fost soluţionată favorabil şi nici nu i s-a comunicat în scris o decizie motivată de refuz, reclamanta a arătat că s-a adresat instanţei în baza dispoziţiilor art. 77 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, art. 1 alin. (1) din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), art. 113 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin HG nr. 626/1997, art. 5 coroborat cu art. 1, art. 11 şi art. 16 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, art. 3 alin. (1) C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 1 alin. (1) din HG nr. 170/2001 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor.

Excepţia privind competenţa materială de soluţionare a cauzei a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 3936 din 29 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, care, prin sentinţa civilă nr. 89 din 31 ianuarie 2002, a admis în parte acţiunea reclamantei, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Direcţia Generală a Vămilor de a soluţiona reclamaţia societăţii privind restituirea sumei solicitate şi a obligat Direcţia Generală a Vămilor să emită un act administrativ în acest sens, în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 şi art. 77 alin. (5) din Legea nr. 141/1997. Totodată, instanţa de fond a respins ca prematură cererea privind restituirea garanţiei vamale.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a considerat, în esenţă, că pârâta nu i-a răspuns reclamantei în termenul de 30 de zile şi nu a emis nici un răspuns sau o decizie motivată de refuz, reţinând garanţia încasată şi vătămând un drept al acesteia recunoscut de lege, acela de a primi răspuns la reclamaţia de determinare a valorii în vamă, stabilirea, încasarea sau restituirea garanţiei vamale.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că cererea privind restituirea sumei este prematur formulată deoarece, în cauză, autoritatea vamală nu a emis o decizie motivată privind restituirea garanţiei, reclamanta având posibilitatea de a contesta actul administrativ în funcţie de soluţia pronunţată, în condiţiile OUGnr. 13/2001.

De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut susţinerea reclamantei în sensul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 pe motiv că suma solicitată nu poate fi calificată ca daună materială, pentru restituirea garanţiei achitate fiind aplicabile dispoziţiile OUG nr. 13/2001, după emiterea actului administrativ în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC N.R. SRL Bucureşti (fostă SC N.J. SRL Bucureşti), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, precum şi cele ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de o parte, în esenţă, recurenta a susţinut că sentinţa atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, respectiv a normelor legale din Legea nr. 29/1990, coroborate cu prevederile OUGnr. 13/2001, precum şi cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor constituţionale ale art. 48 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) şi a art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Pe de altă parte, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta a mai arătat că instanţa de fond în mod greşit s-a limitat doar la constatarea refuzului nejustificat al autorităţii vamale de a soluţiona reclamaţia privind restituirea garanţiei vamale, fără a obliga, însă, autoritatea vamală să emită actul la care avea dreptul recunoscut de lege, respectiv Decizia de determinare definitivă a valorii în vamă pe baza valorii de tranzacţie. Totodată, recurenta a susţinut şi că instanţa de fond nu a avut în vedere că atât prin Legea nr. 29/1990, cât şi prin OUGnr. 13/2001 s-a urmărit reglementarea unor proceduri care să ducă la soluţionarea cât mai rapidă, într-un termen rezonabil, a cererilor persoanelor vătămate în drepturile lor, pronunţând o sentinţă de natură să amplifice vătămarea produsă de neemiterea actului administrativ, prin aceea că lasă posibilitatea autorităţii vamale de a emite un act care poate să-i producă o nouă vătămare.

De asemenea, s-a susţinut şi că prin sentinţa recurată se încalcă principiul egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 alin. (2) din Constituţie în ceea ce priveşte modul de aplicare a sancţiunilor privind nerespectarea termenelor în cadrul procedurii administrative.

Sentinţa atacată a fost criticată şi pe motiv că, deşi din analiza tuturor înscrisurilor depuse la dosar instanţa de fond putea să pronunţe o hotărâre prin care să oblige autoritatea vamală la emiterea deciziei de determinare definitivă a valorii în vamă pe baza valorii de tranzacţie şi să dispună restituirea garanţiei vamale, totuşi, încălcând grav principiul fundamental al rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ., nu s-a pronunţat cu privire la aceste acte.

Totodată, recurenta a arătat şi că dreptul său subiectiv vătămat este dreptul la stabilirea valorii în vamă ca fiind valoarea de tranzacţie, consacrat de art. 77 C. vam. coroborat cu art. 1 alin. (1) din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului G.A.T.T. şi la restituirea garanţiei reţinute în plus faţă de taxele datorate conform art. 86 din OG nr. 11/1996, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât instanţa de fond trebuia să constate că a depus la autoritatea vamală în termen legal toate înscrisurile care dovedesc că valoarea în vamă este valoarea de tranzacţie şi că nerestituirea garanţiei vamale a vătămat dreptul său recunoscut de lege şi i-a cauzat un prejudiciu patrimonial constând în cuantumul garanţiei vamale nelegal reţinute.

Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu soluţiona cererea petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.

În contextul acestor dispoziţiuni legale, în mod corect s-a reţinut că refuzul Direcţiei Generale a Vămilor de-a răspunde reclamantei la cererea privind restituirea garanţiilor vamale este nejustificat.

În acest sens, este de observat că, potrivit art. 1 din OUGnr. 13/2001, contestaţiile formulate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt căi administrative de atac prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităţilor ori a altor sume constatate şi aplicate, precum şi a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanţelor Publice, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.

Or, în cauză, reclamanta a contestat reţinerea garanţiilor vamale şi a T.V.A. aferent, iar această contestaţie constituie o cale administrativă de atac, care trebuia soluţionată de către Direcţia Generală a Vămilor, potrivit dispoziţiunilor legale precitate.

În situaţia dată, în mod corect a fost obligată Direcţia Generală a Vămilor să soluţioneze contestaţia reclamantei, potrivit OUGnr. 13/2001 şi art. 77 alin. (5) din Legea nr. 141/1997, respectiv să epuizeze calea administrativă de atac.

Evident, în cadrul acestei proceduri administrative de atac, Direcţia Generală a Vămilor urmează să emită o decizie prin care să se pronunţe asupra legalităţii garanţiilor vamale reţinute, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 8 din OUG

De altfel, chiar recurenta-reclamantă în motivele sale de recurs recunoaşte că instanţa s-a limitat la a obliga autoritatea vamală să emită Decizia de determinare definitivă a valorii în vamă, contrar celor susţinute anterior.

Este adevărat că, prin Decizia nr. 208/2000 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea art. 2-6 din Legea nr. 105/1997, privind procedura administrativ-jurisdicţională, dar această decizie nu se referă şi la Codul Vamal.

În plus, avându-se în vedere tocmai necesitatea soluţionării tuturor contestaţiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice într-un termen rezonabil prin OUG nr. 13/2001 aprobată prin Legea nr. 506/2001, s-au unificat căile prevăzute pentru atacarea actelor de impunere cu cele vamale şi s-a simplificat foarte mult procedura în raport cu cele anterioare (prevăzute de Legea nr. 105/1997 şi de Codul Vamal).

În cauză, recurenta nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 13/2001 aprobată prin Legea nr. 506/2001, ci doar greşita interpretare şi aplicare a acestora, deşi, astfel cum s-a arătat în cele ce preced instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a lor.

Faţă de cele menţionate, prima instanţă a apreciat corect ca prematură cererea de restituire a garanţiilor vamale şi T.V.A., întrucât anterior soluţionării în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale nu se poate cunoaşte dacă Decizia prin care se finalizează această procedură este favorabilă sau nu recurentei-reclamante.

În fine, se constată că prima instanţă a soluţionat cauza cu respectarea garanţiilor constituţionale la care se face referire în recurs şi, totodată, s-a pronunţat asupra dovezilor administrate, iar hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, neputându-se reţine lipsa rolului activ al primei instanţe.

În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC N.R. SRL împotriva sentinţei civile nr.89 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 183472003/2002. Contencios. Refuz solutionare cerere cu privire la restituirea garantiei vamale. Recurs