CSJ. Decizia nr. 185/2002. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 185
Dosar nr. 1071 / 2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „Regata F.S." SRL Galaţi împotriva sentinţei civile nr.275 din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă Direcţia Regională Vamală Galaţi reprezentată de consilierul juridic A.C. A lipsit recurenta-reclamantă SC „Regata F.S." SRL Galaţi.
Procedura completă.
Referind asupra cauzei, magistratul asistent a arătat că recurenta-reclamantă nu a timbrat recursul deşi a fost citată cu menţiunea timbrării (fila 11, dosar recurs).
Reprezentanta intimatei-pârâte Direcţia Regională Vamală Galaţi şi procurorul B.C., fiecare separat, au pus concluzii de anulare a recursului, ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16.04.1997, reclamanta SC „Regata F.S." SRL Galaţi a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Galaţi şi Direcţia Generală a Vămilor, solicitând anularea actelor constatatoare nr.1547, 1549, 1551 şi 1553 din din 28.03.1997 şi exonerarea societăţii de plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 12.748.215 lei.
Curtea de Apel Galaţi, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a dispus prin sentinţa civilă nr.275/ 19.12.2001, respingerea acţiunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că societatea datorează majorări de întârziere, în raport de prevederile OGnr.26/1993, potrivit cărora momentul de la care se consideră a fi scadentă creanţa datorată statutului este cel al depunerii declaraţiei vamale de import, neplata datoriei vamale atrăgând penalităţi de întârziere.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC „Regata F.S." SRL Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că în cauză, s-au produs încălcări repetate ale competenţelor atât în procedura administrativă, cât şi în faza de judecată, iar pârâţii nu au depus modul de calcul al majorărilor de întârziere.
Deşi legal citată la două termene de judecată consecutive, cu menţiunea timbrării cererii cu 150.000 lei taxă de timbru şi 1500 lei timbru judiciar, reclamanta nu s-a conformat, astfel încât, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 şi art.9 alin.2 din OG nr.32/1995, Curtea va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC „Regata F.S." SRL Galaţi împotriva sentinţei civile nr.275 din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 183472003/2002. Contencios. Refuz solutionare... | ICCJ. Decizia nr. 161/2002. Contencios → |
---|