CSJ. Decizia nr. 465/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.465
Dosar nr.2050/2002
Şedinţa publică din5 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de M.V. împotriva deciziei nr.89 din 21 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul M.V., personal şi intimatul Ministerul Industriei şi Resurselor reprezentat de consilierul juridic P.N. A lipsit intimata Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
RecurentulM.V.a susţinut şi dezvoltat motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, casareahotărâriloratacate iar pe fondul cauzei, respingerea încheieriide sesizare, cu consecinţa exonerării de platadespăgubirilor civile.
Reprezentanta Ministerului Industriei şi Resurselor a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.V.a declarat recurs, în temeiul art.82 dinLegea nr.84/1992, împotriva deciziei nr.89 din 21 martie 2002 pronunţată de Curtea de Conturi – Secţia jurisdicţională.
Recurentul susţine că Decizia cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, că instanţa a schimbat înţelesul actului dedus judecăţii, că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legiişi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărarehotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
Consideră că în calitate de director al Direcţiei administrative nu avea atribuţii în ce priveşte realitattea sau exactitatea foilor de parcurs, iaravizul său dat pe centralizatorul lunar al foilor de parcurs nu presupune verificarea realităţii curselor efectuate.
Menţionează că şoferii consemnează cursele, iar confirmarea curselor se face de către beneficiarii acestora, în cazul de faţă confirmarea fiindfăcută de şefii de cabinet ai demnitarilor ale căror autoturisme au fost folosite în timp ce aceştia s-au aflat îndeplasare în străinătate.
Arată că s-a reţinut greşit că este vinovat de producerea prejudiciului pentru efectuarea curselorîn cadrul deplasărilor făcute înstrăinătate, cândîn realitate cursele s-au efectuat în ţară şi că intra în responsabilitatea direcţiei pe care o conduce, asigurarea şi utilizarea corespunzătoare a parcului auto şi gestionarea acestuia, dar că nu există o astfel de atribuţie în ce priveşte verificarea realităţii datelor din foile de parcurs şi dreptul de a dispune asupra utilizării autoturismelor destinate demnitarilor.
Analizând motivele de recurs invocate, în raport de probele administrate în cauză, Curtea reţine următoarele:
Prinîncheierea de sesizare nr.194 din 22 decembrie 2000 a completului deconsilieri de conturi s-a solicitat stabilirea răspunderii recurentuluiM.V.faţă de Ministerul Industriei şi Resurselor până la concurenţa sumei de 9.656.516 lei reprezentând cheltuieli efectuate fără bază legală şi a sumei de 7.025.115 lei reprezentând foloase nerealizate aferente sumei de 9.656.516 lei.
Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr.54 din 24 octombrie 2001 a admis în parte încheierea de sesizare şi a obligatpeM.V.să plătească Ministerului Industriei şi Resurselor suma de 9.656.516 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus daune aferente nivelului dobânzii de 35,98% pentru perioada 1 ianuarie 2000 şi până la platadebitului. De asemenea, a dispus aplicarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor şi veniturilor pârâtuluiM.V.şiobligarea acestuia la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Recursul jurisdicţional declarat deM.V.împotriva sentinţei a fost respins prin Decizia nr.89 din 21 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, decizie atacată prin recursul de faţă.
Instanţele Curţii de Conturi au reţinut că recurentul este persoana răspunzătoare pentru prejudiciul produs Ministerului Industriei şi Resurselor,reprezentând contravaloarea a 1.169 litri carburanţi consumaţi cu folosirea nejustificată a autoturismelor, care în calitate de director al Direcţiei administrative avea răspunderea activităţii de transporturi şi întreţinere, de asigurare şi utilizare corespunzătoare a parcului auto şi de gestionare şi dotare a acestuia, conform prevederilor art.43 alin.3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului.
Au mai reţinut că recurentul era cel care avea ca sarcină de serviciu aprobarea centralizatorului realizărilor deconsum.
Culpa recurentului în producerea prejudiciului a fost reţinută corect de către aceste instanţe, vinovăţia sa constând în îndeplinireadefectuoasă a sarcinilor de serviciu, prin aceea că nu au verificat exactitatea şi realitatea datelor înscrise în documentele justificative privind consumul de carburanţi.
În calitatea sa de director al Direcţiei administrative din minister avea obligaţia, conform prevederilor art.43 pct.3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, de a răspunde de activitatea detransporturi şi întreţinere, de asigurarea şi utilizarea corespunzătoare a parcului auto al ministerului, de gestionarea şi dotarea parcului auto.
Recurentul este cel care a aprobat centralizatorul lunar alrealizărilor de consum pentru autoturismele ministerului, iar în baza aprobării sale s-a făcut decontareacarburanţilor consumaţi pentru întrebuinţarea nejudicioasă a autoturismelorrepartizatedemnitarilor spre folosire în interes se serviciu, în perioada în care aceştia se aflau în străinătate.
Recurentul avea obligaţia de a verifica dacă autoturismele s-au folosit în scopul pentru care au fost destinate şi numai în aceastăsituaţie trebuia să aprobe decontarea cheltuielilor făcute în acest sens, nu să procedeze la aprobarea unor plăţi nejustificate.
Susţinerea sa că nu avea ca atribuţie de serviciu verificarearealităţii şi exactităţii menţiunilor din filele de parcurs, nu poate fi reţinută, în cadrul atribuţilor generale prevăzute de art.43 pct.3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului avea şi obligaţia de ase ocupa de utilizarea corespunzătoare a parcului auto, ceea ce nu a făcut în cazul de faţă.
Această răspundere îi revenea atât în calitate de conducător al unui compartiment, în nume propriu, cât şi pentru că nu a urmărit ca subordonaţii săi să nu dispună efectuarea nejustificată adiverse transporturi cu autoturismele repartizatedemnitarilor spre folosire în interesul serviciului.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art.84 din Legea nr.94/1992, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursuldeclarat de Miculescu Valentin împotriva deciziei nr.89 din 21 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 463/2002. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 474/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
