CSJ. Decizia nr. 759/2002. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.759
Dosar nr.463/2002
Şedinţa publică din25 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC "A" SAîmpotriva sentinţei civile nr.269 din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi comercial.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă SC "A" SAreprezentată de avocatul C.B. şi intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice prin consilierul juridic A.L., lipsind intimata pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova.
Procedura completă.
In prealabil, avocatul C.B. a depus un set de acte necesar soluţionării cauzei precum : un raport de expertiză contabilă extrajudiciară ; un tablou centralizator cu situaţia plăţilor la impozitul pe profit şi TVA precum şi un număr de 19 ordine de plată.
Având cuvântul cu privire la recurs, l-a susţinut şi a solicitat admiterea acestuia făcând referire şi la motivele scrise aflate la dosarul cauzei.
Consilierul juridic A.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de admitere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC "A" SA, a formulat acţiune la 11 februarie 2000 solicitând ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor şi Controlului Financiar de Stat Prahovasă se anuleze Decizia 78 din 25.01.2000 emisă de de prima pârâtă şi respectiv dispoziţia 82 din 3.12.1999 pronunţată de pârâta II şi pe cale de consecinţă şi anularea procesului verbal de control nr.1294/1999 şi nota de completare nr.1499/1999 prin care nelegal a fost obligată să plătească la buget 328.166.004 lei majorări de întârziere TVA şi 295.945.771 lei majorări întârziere impozit pe profit, precum şi penalităţile aferente celor două sume. Acţiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ şi comercială.
A susţinut reclamanta că organele de control cu încălcarea prevederilor OUGnr.68/1999 au stabilit greşit în sarcina sa obligaţiile financiare către stat.
Prin sentinţa 107/2000 Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia 78/2000 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a trimis dosarul organelor financiare pentru rezolvarea pe fond a acţiunii. Această soluţie a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia 1032/13.03.2001 Secţia contencios administrativ, cu excepţia împrejurării că dosarul a fost trimis spre soluţionare Ministerului Finanţelor Publice, conform noilor competenţe stabilite prin OUGr.13/2001.
Ministerul Finanţelor Publice soluţionând contestaţia a emis Decizia 1618 din 16 ocotmbrie 2001, respingând contestaţia cu motivarea că reclamanta a încălcat prevederile art.8 din OGnr.11/1996.
Impotriva acestei decizii cu nr.1618/2001, reclamanta a formulat acţiune înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ şi comercială, dosar 6998/2001, reiterând susţinerile şi criticile aduse actelor de control şi jurisdicţionale emise de organele financiare, pivind nelegalitatea obligării sale la plata sumei de 624.111.720 lei la bugetul de stat, cu încălcarea prevederilor pct.1 din O.M.F.608/1999 şi Ordonanţa de Guvern nr.68/1999.
Curtea de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ şi comercială prin sentinţa nr.269 din 10 decembrie 2001 a respins acţiunea, apreciind că reclamanta avea obligaţia să aplice prevederile art.8 din OGnr.11/1996.
Impotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, că soluţia reprezintă o însuşire mecanică a opiniilor organelor financiare care este netemeinică şi nelegală.
Verificând cauza în raport de motivele recursului declarat în conformitate cu prevederile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art.261 alin.5 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată, să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi susţinerile părţilor.
Aceste dispoziţii legale nu au fost respectate de instanţa de fond care, fără a motiva şi-a însuşit sintetic apărarea pârâtelor deşi pe parcursul procesului şi aceasta a solicitat, şi fără a analiza susţinerile reclamantei, a probelor administrate, şi fără a motiva de ce respinge aplicarea actelor normative invocate constant de reclamantă şi anume OGnr.68/1999 şi pct.1 din O.M.F. 608/1999.
Dispoziţiile art.261 alin.5 au fost adoptate în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei, de a întări încrederea justiţiabililor în hotărârea judecătorească din care să înţeleagă corect aplicarea legii, dar şi de a da posibilitatea instanţelor să exercite controlul judiciar.
Sub acest aspect prevederile art.261 alin.5 au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără arătarea motivelor şi probelor, soluţia este netemeinică.
In consecinţă, pentru corecta soluţionare a cauzei urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa recurată şi a se trimitecauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC "A" SAîmpotriva sentinţei civile nr.269 din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi comercial.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 758/2002. Contencios. Recurs anulare acte... | CSJ. Decizia nr. 760/2002. Contencios. Recurs suspendarea... → |
---|