Act administrativ de încetare a funcţiei unui medic chirurg de director al unui spital. Suspendarea executării actului
| Comentarii |
|
în situaţia în care, prin ordinul de încetare a funcţiei de director, nu s-a prevăzut reintegrarea pe postul deţinut anterior de medic chirurg - ceea ce echivalează cu pierderea locului de muncă - sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990pentru suspendarea executării ordinului până la soluţionarea acţiunii de anulare a acestui act administrativ.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 312 din 28 ianuarie 2003)
Reclamantul B.V. a solicitat, să se suspende executarea Ordinului nr. R. 190/20 septembrie 2002, al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, până la soluţionarea dosarului în care s-a formulat acţiunea având ca obiect anularea acestui ordin.
în motivarea cererii, fondată pe art. 9 din Legea nr. 291990, reclamantul a arătat că punerea în executare a ordinului, prin care a fost revocat din funcţia de director general al spitalului, echivalează, cu pierderea locului de muncă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 149/2002, a respins cererea ca nefondată. S-a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 9 din Legea nr. 29/1990, pentru că revocarea reclamantului din funcţia de director general al spitalului nu echivalează cu pierderea locului de muncă, deoarece prin ordinul atacat nu s-a dispus şi încetarea calităţii de medic chirurg a acestuia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
în motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că:
- făcut dovada introducerii acţiunii prin care a solicitat anularea Ordinului nr. R. 190/2002, ordin prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de director general al Spitalului Municipal Constanţa;
- menţinerea ordinului contestat echivalează cu pierderea locului de muncă deoarece nu a fost emisă o decizie prin care să-şi reia postul de medic chirurg deţinut anterior.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990 „în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere să se dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii”.
în cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a făcut dovada introducerii acţiunii prin care a
solicitat anularea Ordinului nr. R. 190/2002, invocând motivele de nelegalitate la emiterea lui, ordinul fiind emis pentru revocarea sa din funcţia de director general al Spitalului Municipal Constanţa (dosar nr. 1618/2002 al Curţii de Apel Constanţa)
Rezultă deci că prima condiţie prevăzută în textul de lege mai sus citat, respectiv „cazuri bine justificate” este îndeplinită, deoarece constatarea unui ordin (act administrativ) pentru nelegalitate reprezintă un caz bine justificat pentru a se solicita suspendarea executării sale.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, care vizează prevenirea procedurii „unei pagube iminente” Curtea apreciază că şi aceasta este îndeplinită în raport de natura juridică şi de consecinţele deciziei prin care iniţial recurentul a fost numit în funcţia de director general al Spitalului (decizia nr. 211/6 martie 2001), decizie ce a fost urmată de încheierea unui contract de administrare cu Direcţia de Sănătate Publică Constanţa.
Astfel, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 39415 ianuarie 2003 emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă, recurentul - medic primar chirurg general - a fost angajat la această instituţie până la data de 6 mai 2001, când prin decizia nr. 211/6 martie 2001 a fost numit în funcţia de director general al Spitalului Clinic Constanţa.
Ulterior emiterii Ordinului nr. R.190/2002 prin care a fost revocat din această funcţie nu s-a procedat la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, respectiv de medic chirurg.
în aceste condiţii, susţinerea recurentu-lui-reclamant în sensul că executarea ordinului contestat echivalează cu pierderea locului de muncă este întemeiată, instanţa de fond apreciind greşit că nu sunt întrunite condiţiile art. 9 din Legea nr. 29/ 1990.
în consecinţă, recursul a fost admis, sentinţa casată şi în fond acţiunea s-a admis.
| ← Act al Casei de Asigurări a Avocaţilor. Competenţa materială... | Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă... → |
|---|
