CSJ. Decizia nr. 1274/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1274/2003

Dosar nr. 3232/2001

Şedinţa publică din 28 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iulie 2001 la Curtea de Apel Bucureşti, Fundaţia E.E. U.S. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 793 din 7 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului declarat, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, însă, recurentul nu indică la ce probe se referă, relatând mai întâi, faptul că nu este de acord cu dispoziţiile Legii nr. 88/1993, privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor şi nici cu modificarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 88/1993, după care relatează faptul că întrucât nu a primit răspuns la cererea sa de avizare provizorie a specializării de psiho-sociologie în termen de 9 luni, cere restituiea taxei achitate, inclusiv plata dobânzilor şi rata inflaţiei.

Printr-un al II-lea motiv de recurs, se arată că instanţa nu s-a pronunţat pe cel de al II-lea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtului la plata de daune materiale şi morale, în sumă de 150 milioane lei reprezentând c/val chiriilor achitate, conform contractului depus la dosar şi restituirea taxei de 22.141.190 lei, pentru că C.N.E.A.A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile cerute de lege: să întocmească Raportul de evaluare, în baza analizei Raportului de autoevaluare şi a verificărilor îndeplinirii standardelor cuprinse în Legea nr. 88/1993, republicată.

Intimaţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi C.N.E.A.A. au cerut prin întâmpinările depuse, respingerea recursului declarat.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 793 din 7 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi excepţia de tardivitate a acţiunii invocată de C.N.E.A.A.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia E.E. U.S., în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi C.N.E.A.A., ca inadmisibilă.

Instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la 10 aprilie 2001, reclamanta Fundaţia E.E. U.S. a chemat în judecată Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi C.N.E.A.A.A, solicitând să se constate refuzul nejustificat al C.N.E.A.A., de a-i comunica raportul elaborat pe baza Raportului de evaluare, întocmit de Comisia de Evaluare, în urma vizitei la sediul Universităţii E.E. U.S. din 21 februarie 2000; de asemenea. refuzul de a-i comunica avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. conform art. 5 pct. 1 lit. b) şi c) şi art. 17 din Legea nr. 88/1993.

Instanţa a reţinut ca întemeiate cele 2 excepţii ridicate în cauză, respectiv lipsa calităţii procesuale a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi excepţia de tardivitate a cererii faţă de C.N.E.A.A.

Astfel, din conţinutul art. 5 din Legea nr. 88/1993 ,rezultă că Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu are obligaţia emiterii vreunui aviz către reclamantă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării având doar obligaţia elaborării proiectului de hotărâre de guvern şi alte obligaţii, numai în situaţia în care pe baza raportului C.N.E.A.A., se constată că facultatea respectivă îndeplineşte standardele prevăzute de lege, condiţie care în cauză nu a fost probată, întrucât C.N.E.A.A. a considerat incomplet dosarul reclamantei şi a hotărât repetarea vizitei.

În fapt, după vizita din 21 februarie 2000 şi depunerea de către reclamantă a actelor solicitate ulterior, C.N.E.A.A. a considerat necesară efectuarea unei noi vizite, comunicându-se reclamantei hotărârea de repetare a vizitei, la 4 decembrie 2000.

Reclamanta deşi cunoştea data efectuării vizitei, a formulat solicitarea nr. 2097 din 30 noiembrie 2000, privind comunicarea raportului, iar la 4 decembrie 2000, membrii delegaţi a C.N.E.A.A. nu au fost primiţi pentru efectuarea vizitei.

Instanţa a reţinut că faţă de reclamaţia administrativă din 30 noiembrie 2000, acţiunea reclamantei este tardivă, deoarece în cazul refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privitoare la un drept recunoscut de lege, reclamantul trebuie să se adreseze instanţei în termen de 30 de zile de la data comunicării răspunsului sau de la data la care termenul de răspuns a expirat, în cazul în care autoritatea administrativă nu comunică nici un răspuns.

În speţă, a reţinut instanţa, reclamaţia administrativă a fost formulată la 30 noiembrie 2000, iar acţiunea în justiţie abia la 10 aprilie 2001, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, fiind, în mod evident depăşit.

Analizându-se actele cauzei, în raport cu motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel încât recursul va fi respins.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat pe un mijloc de apărare sau asupra unei dovezi hotărâtoare în pricină, fără ca aceste dovezi să fie incidente, ca, de altfel, şi relevanţa lor.

Cât priveşte nepronunţarea instanţei pe nişte daune materiale sau morale, recursul este, de asemenea, neîntemeiat, cât timp acţiunea reclamantei-recurente a fost respinsă ca inadmisibilă.

Aşa fiind, recursul declarat fiind neîntemeiat, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Fundaţia E.E. U.S. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 793 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1274/2003. Contencios