CSJ. Decizia nr. 1272/2003. Contencios. Anulare Hotarâre emisa de Consiliul judetului Mures. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1272/2003
Dosar nr. 980/2002
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 februarie 2001, Primăria municipiului Târgu Mureş a chemat în judecată Consiliul Judeţean Mureş, solicitând anularea hotărârii nr. 52 din 5 decembrie 2000, privind stabilirea tarifelor de bază, lunare, la chiriile pentru spaţiile cu altă destinaţie din fondul locativ, în sensul neaplicării acestor prevederi, spaţiilor administrate de societăţi comerciale, regii autonome sau instituţii bugetare din subordinea consiliilor locale, a consiliului judeţean şi serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale, adoptată de pârât.
În motivarea acţiunii, primăria a invocat nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât aceasta a fost adoptată în baza HG nr. 85/1991, act normativ căzut în desuetitudine, în opinia reclamantei, acesta nemaifiind aplicabil în prezent, în raport cu prevederile Legii nr. 69/1991, republicată, a administraţiei publice locale şi cele ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Tribunalul Mureş, secţia comercială, prin sentinţa nr. 283 din 16 martie 2001, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, la Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 69/1991, republicată, art. 3 pct. 1 şi art. 158 C. proc. civ.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 273 din 15 octombrie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea atacată, în sensul neaplicării acestor prevederi, spaţiilor administrate de unităţi aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Târgu Mureş.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin litera, spiritul şi finalitatea întregii legislaţii în domeniul administraţiei publice locale, începând cu Legea nr. 69/1991 şi până în prezent, s-a consacrat principiul autonomiei locale, dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale, de a soluţiona şi de a gestiona treburile publice, în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, dispoziţiile contrare fiind abrogate, astfel că emiterea unui act administrativ pe temeiul unui act normativ neabrogat expres doar implicit şi căzut în desuetitudine, în speţă HG nr. 85/1991, este nelegală sub aspectul obligării consiliilor locale, de a se supune acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Consiliul Judeţean Mureş, susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incidente în speţă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Consiliul Judeţean Mureş a susţinut că HG nr. 85/1991 este în vigoare pentru toate spaţiile cu altă destinaţie, decât locuinţă, din fondul locativ de stat, aflate în proprietatea statului, iar nu a unităţilor administrativ-teritoriale.
Astfel, susţine recurentul, Consiliul local îşi exercită doar prerogativele de administrator al fondului locativ de stat, ceea ce nu contravine principiului autonomiei locale (autonomie administrativă şi financiară), prevăzută de Constituţie, Legea nr. 69/1991, cu modificările ulterioare şi de Legea nr. 215/2001 şi nici dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică.
Totodată, recurentul-pârât arată că atât instanţa de fond, cât şi reclamanta, nu fac distincţia între dreptul de proprietate al statului şi dreptul de proprietate al unităţilor administrativ-teritoriale, situaţie care a dus la greşita interpretare a legii aplicabilă în cauză.
În plus, recurentul invocă ca argument în susţinerea motivelor sale de recurs, că şi în cazul locuinţelor care aparţin statului, dar sunt administrate de consiliile locale, modul de stabilire şi de plată a chiriilor se face în baza unei hotărâri de guvern, care delegă expres aceste prerogative, autorităţii publice locale, dar de această dată, consiliilor locale, în timp ce prin HG nr. 85/1991, statul, în calitate de proprietar, a delegat obligaţia de a stabili tarifele respective, consiliilor judeţene.
De asemenea, în motivarea recursului se invocă şi faptul că HG nr. 85/1991 nu poate fi considerată implicit abrogată, în raport cu dispoziţiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi nici în raport cu faptul că această hotărâre a fost modificată, ulterior intrării în vigoare a Constituţiei şi a Legii nr. 69/1991, prin HG nr. 740/1993, prin această ultimă hotărâre instituindu-se chiar excepţii de la aplicarea HG nr. 85/1991.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că HG nr. 85/1991 (M. Of. nr. 36/20.02.1991), face referire la spaţiile din fondul locativ de stat, precum şi la spaţiile comerciale, spaţiile administrative, sedii de organisme şi organizaţii.
Ulterior, prin dispoziţiile art. 135 alin. (3) din Constituţia României, s-a statuat că proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, iar potrivit art. 79 din Legea nr. 69/1991, republicată, constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public de interes local, domeniul privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, iar în conformitate cu cele ale art. 4 din aceiaşi lege, domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public.
În cauză, se constată că Prefectul judeţului Mureş a supus controlului de legalitate, hotărârea nr. 52/2000, iar prin adresa nr. 2785 din 28 februarie 2001, a răspuns Consiliului Local, în sensul că acesta a primit viza de legalitate, doar în ceea ce priveşte imobilele deţinute de Consiliul Judeţean, societăţile şi regiile din subordinea acestuia şi că viza parţială este motivată pe prevederile art. 8 şi art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 69/1991, republicată.
Totodată, se constată că prin hotărârea nr. 48 din 16 septembrie 1999, Consiliul Judeţean Mureş şi-a însuşit inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al judeţului Mureş, aşa cum este prezentat în anexa hotărârii, numai că instanţa de fond nu a reţinut că anexa la care se face trimitere, nu a fost depusă la dosar.
Având în vedere dispoziţiile legale şi înscrisurile mai sus arătate, deşi atât reclamanta, cât şi pârâtul, au susţinut că s-au realizat inventarele bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului şi al judeţului, totuşi, se constată că instanţa de fond, în mod greşit nu a fost preocupată de regimul juridic al bunurilor la care se referă hotărârea nr. 52/2000, a Consiliului Judeţean, privind stabilirea tarifelor la chirii şi nici dacă s-a emis vreo hotărâre a guvernului, privind acest regim.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, potrivit Legii nr. 189/1998, a finanţelor publice locale, atât în veniturile proprii ale judeţelor – Anexa nr. 1, cap.1, lit. A), 5.3., cât şi în cele ale comunelor, oraşelor, municipiilor - Anexa nr. 1, Cap.2, lit. A), 11.4, se includ şi veniturile din închirieri, iar potrivit „Notei" la Anexa 1, lista impozitelor locale, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor locale poate fi actualizată, ca urmare a perfecţionării legislaţiei fiscale, precum şi prin legile bugetare anuale, în concordanţă cu programele de creştere a autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale şi de descentralizare a serviciilor publice.
Prin urmare, aplicabilitatea HG nr. 85/1991, trebuia examinată în raport şi cu regimul juridic al bunurilor închiriate, iar nu numai în raport cu principiul autonomiei locale.
De asemenea, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere, şi dispoziţiile HG nr. 740/1993,privind excepţiile de la aplicarea HG nr. 85/1991.
Neprocedând în modul arătat, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, motiv pentru care se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare, instanţei competente, respectiv Tribunalul Mureş, în baza dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond urmează a pune în discuţia părţilor, şi calitatea procesuală activă a Primăriei municipiului Târgu Mureş, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 69/1991, republicată, aplicabile la data introducerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Judeţean Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 273 din 15 octombrie 2001, a Curţii de Apel Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Mureş, pentru competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1271/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1274/2003. Contencios → |
|---|
