CSJ. Decizia nr. 1428/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1428/2003
Dosar nr. 3100/2002
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 august 2002, M.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând să se dispună anularea hotărârii nr. 2134 din 13 august 2002, prin care Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al acestui act normativ, ca nelegală.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască dreptul pretins, cu consecinţa acordării indemnizaţiei cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, familia sa a fost strămutată din localitatea de domiciliu, la Iako-Nagybajom, din Ungaria, unde tatăl său a trebuit să lucreze în serviciul Căilor Ferate Regale Ungare, dar într-o funcţie inferioară.
A precizat că măsura respectivă a încetat abia la 28 decembrie 1944, când toţi membrii familiei s-au reîntors în România.
Deşi a prezentat în sprijinul cererii, înscrisuri oficiale care atestă faptul strămutării pentru motive etnice în perioada 15 august 1940 – 28 decembrie 1944, funcţionarii autorităţii publice pârâte consideră eronat că nu este îndreptăţit la recunoaşterea dreptului pretins, prevăzut de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 565/CA din 28 octombrie 2002, a admis acţiunea şi a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicţional.
Totodată, a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În esenţă, instanţa a reţinut că tatăl reclamantului, angajat al Căilor Ferate Române, a fost strămutat în Ungaria, unde M.A. a suportat, alături de ceilalţi membrii ai familiei, toate privaţiunile impuse prin această măsură abuzivă a autorităţilor hortyste ale vremii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea, deoarece plecarea familiei M. în Ungaria, a avut loc ca urmare a opţiunii exprimate de tatăl reclamantului, care astfel şi-a continuat activitatea desfăşurată în cadrul Căilor Ferate Române. Că, deci, nu poate fi vorba de privaţiuni şi suferinţe, ci de o situaţie privilegiată, rezultând din condiţiile superioare de locuit, serviciu, salarizare.
În sprijinul apărării sale, Casa Judeţeană de Pensii Bihor a mai invocat Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026/2002, care exceptează de la beneficiul legii, persoanele ai căror părinţi au fost detaşaţi sau transferaţi în interesul serviciului, la staţiile de cale ferată din Ungaria (M.A.V.).
Recursul este nefondat.
Din declaraţia autentică a martorului M. I., precum şi din înscrisurile de stare civilă depuse de reclamant la dosar rezultă fără echivoc transferul forţat al lui M.T., angajat al Căilor Ferate Române, în serviciul Căilor Ferate Regale Uungare, dispus de autorităţile hortyste după ocuparea Ardealului de Nord.
Ca urmare a acestei măsuri, întreaga familie a reclamantului a fost strămutată din localitatea Băbeni, judeţul Sălaj, în localitatea Iako-Nagybajom, de unde s-a reîntors la 28 decembrie 1944.
Contrar afirmaţiilor care se fac în recurs, nu s-a dovedit câtuşi de puţin în dosar, existenţa unor condiţii de viaţă superioare pe perioada strămutării şi nici a unui acord din partea lui M.T., cu privire la transferul decis unilateral de către autorităţile de ocupaţie.
Măsura respectivă, viza îndeosebi, persoane de origine etnică română şi refuzul de conformare ar fi determinat, în mod cert, agravarea situaţiei familiei celui transferat forţat.
Cât priveşte Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026/2002, se apreciază că ele adaugă la lege şi restrâng nepermis sfera persoanelor îndreptăţite la recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În consecinţă, legal şi temeinic, prima instanţă a înlăturat aceste precizări din soluţia dată procesului.
Faţă de considerentele expuse în cele de preced şi de inexistenţa unor motive de casare de ordine publică, ce ar putea fi invocate chiar din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 565/CA/2002 - P din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1427/2003. Contencios. Anulare decizie D.G.V.... | CSJ. Decizia nr. 1429/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
