CSJ. Decizia nr. 2432/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2432/2003
Dosar nr. 627/2002
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 decembrie 1999, reclamanta SC R.I. SRL Galaţi a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, solicitând anularea deciziei nr. 2619 din 22 noiembrie 1999 şi exonerarea societăţii de plata sumei de 777.885.926 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în urma verificării activităţii societăţii din perioada ianuarie - martie 1999, prin procesul-verbal din 12 mai 1999, s-a constatat înregistrarea unui profit impozabil de 1.982.590.757 lei, în raport de care s-a reţinut necesitatea plăţii unui impozit pe profit de 753.400.413 lei, plus 24.485.513 lei majorări de întârziere.
Dar organul de control nu a ţinut cont de pierderea înregistrată de societate la 31 decembrie 1998 în sumă de 6.314.627.545 lei, reţinând că aceasta a fost eronat evidenţiată, situaţie în raport de care printr-un alt proces-verbal, cel din 7 mai 1999, s-a stabilit în sarcina reclamantei că datorează un impozit pe profit de 8.932.512.083 lei.
Reclamanta a mai arătat că pârâţii au ajuns la această concluzie, considerând nejustificat că nu sunt deductibile fiscal sumele plătite ca despăgubiri pentru deficienţele calitative ale mărfurilor, constatate la destinaţie, precum şi pentru reducerile (discount-urile) pentru plăţile făcute în avans de către cumpărător.
Prin sentinţa civilă nr. 86F din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2619 din 22 noiembrie 1999 şi procesul-verbal de control din 12 mai 1999 şi a exonerat societatea de plata sumelor de 753.400.413 lei impozit pe profit şi 24.485.413 lei majorări de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit anexelor la contractele nr. 6036 şi 6037 din 14 ianuarie 1998, încheiate de reclamantă cu F.C. Alexandria, Egipt, pentru vânzarea unor cantităţi de cherestea din lemn de fag românesc, cele două societăţi au convenit asupra unor clauze specifice inserate distinct. Astfel, s-au prevăzut reduceri de preţuri la marfă pentru diferenţe calitative şi pentru sumele acordate în avans de cumpărător.
Constatând, pe baza actelor depuse la dosar de reclamantă şi a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că sumele plătite în condiţiile acelor clauze speciale sunt deductibile fiscal, instanţa a concluzionat că reclamanta nu datorează impozitul pe profit de 753.400.413 lei şi majorările de întârziere aferente de 24.485.413 lei, stabilite de pârâţi prin actele administrative contestate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au învederat că, deşi prin acţiune s-a solicitat numai anularea deciziei nr. 2619 din 22 noiembrie 1999, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând plus petita anularea procesului-verbal de control şi exonerarea reclamantei de plata sumelor impuse.
De asemenea, s-a arătat că instanţa, analizând operaţiunea comercială desfăşurată de reclamantă, nu a examinat şi legalitatea şi temeinicia actelor administrative, preluând, fără a cenzura, constatările şi concluziile expertizei contabile.
Pârâţii au mai criticat sentinţa, întrucât a nesocotit cadrul fixat prin Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare şi nu a examinat contractul extern care se referea la perioada verificată, cuprinsă între 1 ianuarie 1999 şi 31 martie 1999, cu nr. 6532 din 7 ianuarie 1999, analizând contracte străine de pricină, respectiv nr. 6036 şi 6037 din 14 ianuarie 1998.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, susţinerea pârâţilor în sensul că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând nu numai anularea deciziei emise de Ministerul Finanţelor Publice, ci şi desfiinţarea procesului-verbal de control şi exonerarea societăţii de plata sumelor stabilite, nu poate fi primită.
Sub acest aspect, Curtea reţine că, urmând procedura de contestare a actului de control, reglementată atunci de Legea nr. 105/1999 – obiecţiuni, contestaţie şi plângere, soluţionate de organele financiare prin hotărâre, dispoziţie şi decizie – reclamanta a atacat în instanţă, potrivit legii, ultimul act administrativ emis şi a solicitat exonerarea de plata obligaţiilor bugetare impuse, ceea ce echivalează cu solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative întocmite în cauză.
Este, de asemenea, neîntemeiată şi critica privind nesocotirea de către instanţa de trimitere pentru rejudecare, a cadrului fixat prin Decizia de casare.
Prin Decizia nr. 914 din 5 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a casat sentinţa, reţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra a două capete de cerere şi că au fost analizate alte contracte şi altă perioadă de control şi indicând a fi precizată acţiunea şi a fi verificate apărările pârâţilor.
În fond după casare, au fost respectate îndrumările date, dispunându-se şi efectuarea unei expertize contabile care a avut ca obiectiv principal stabilirea faptului dacă reclamanta datorează sumele stabilite prin actul de control cu titlu de impozit pe profit şi majorări, ca urmare a acceptării refuzurilor calitative şi a deducerii sumelor acordate drept discount partenerului extern.
Nici motivul de recurs privind neanalizarea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziei atacate nu poate fi reţinut, întrucât instanţa s-a referit expres la conţinutul procesului-verbal de control şi al celorlalte acte subsecvente şi şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză care a analizat amănunţit înscrisurile emise de pârâţi.
Curtea constată că nici critica referitoare la analizarea altor contracte externe şi nu a celui privind perioada verificată de organul de control, respectiv contractul nr. 6532 din 7 ianuarie 1999, nu este întemeiată.
Astfel, perioada controlată, 1 ianuarie 1999 – 31 martie 1999 se află în continuarea intervalului de verificare 19 ianuarie 1998 – 31 decembrie 1998, care este acoperit de contractele externe 6036 şi 6037 din 14 ianuarie 1998, acestea aplicându-se şi pentru zilele 1 – 7 ianuarie 1999. Toate cele trei contracte externe au prevederi identice cu privire la regimul celor două sume deductibile fiscal în prezentul litigiu, respectiv restituirea contravalorii unor deficienţe calitative contestate ulterior datei exportului şi reducerile acordate partenerului extern pentru plăţile făcute în avans.
Curtea reţine că instanţa a soluţionat, în mod corect, problema de fond a acestei cauze şi anume, deductibilitatea fiscală a celor două categorii de sume plătite de reclamantă către cumpărătorul extern.
Astfel, acceptarea de către reclamantă a refuzurilor calitative şi înregistrarea acestora în evidenţa contabilă s-a făcut în baza rapoartelor de constatare a calităţii, întocmite de societatea M.M.S. Alexandria, organism neutru specializat, potrivit clauzelor cuprinse în contractele externe şi anexele acestora.
Cele două societăţi partenere au respectat clauzele contractuale, care nu contravin legislaţiei fiscale în vigoare, iar rapoartele întocmite de o societate neutră specializată constituie documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate a sumelor reprezentând defecte calitative la mărfurile exportate. Astfel fiind, sumele acordate cu titlu de despăgubiri au fost în mod justificat apreciate ca deductibile fiscal.
De asemenea, instanţa a reţinut că au fost acordate reduceri partenerului extern, reprezentând compensaţii plătite de exportator datorită utilizării fondurilor importatorului înainte de livrarea mărfii, conform clauzelor inserate în aceleaşi contracte externe (inclusiv anexele).
Astfel cum s-a arătat în raportul de expertiză, având în vedere scopul pentru care au fost acordate şi utilizate avansurile băneşti, precum şi faptul că reclamanta, ca societate furnizoare de material lemnos pentru export, ar fi trebuit să contracteze credite bancare care, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare sunt deductibile şi reducerile acordate partenerului extern potrivit clauzelor contractuale, sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
În consecinţă, se reţine că organul de control a preluat în mod greşit constatarea din procesul-verbal de verificare din 7 mai 1999, privind nedeductibilitatea fiscală a pierderii înregistrate de reclamantă la sfârşitul anului 1998 care, astfel cum a demonstrat raportul de expertiză, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani.
Aşadar, societatea reclamantă a calculat corect impozitul pe profit pentru trimestrul I/1999, nedatorând sumele stabilite prin actul de control din 14 mai 1999.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâţi, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Nord, sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Galaţi, împotriva deciziei nr. 419 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1429/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1435/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
