CSJ. Decizia nr. 2890/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2890/2003

Dosar nr. 1579/2003

Şedinţa publică din 30 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 februarie 2003, I.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, să se dispună anularea hotărârii nr. 3332 din 18 iulie 2002, prin care Comisia constituită pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.

De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată pentru motive etnice.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din oraşul Satu Mare la Bucureşti, de unde s-au reîntors abia în luna noiembrie 1946.

Că, deşi a făcut dovada naşterii sale în Capitală, în timpul refugiului părinţilor, pârâta i-a respins cererea pe baza unor precizări care, însă, adaugă la lege şi trebuie înlăturate pentru acest considerent.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 109/CA din 3 martie 2003, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.

În esenţă, instanţa a reţinut că din interpretarea prevederilor art. 1 lit. c) al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi a celor conţinute în Normele de aplicare, aprobate prin HG nr. 127/2000, rezultă că strămutarea din localitatea de domiciliu în altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuţie etnică, situaţie care a durat pe toată perioada strămutării, noţiune sinonimă cu refugiul.

De asemenea, că precizările Casei Naţionale de Pensii nu au caracterul unui act normativ şi contravin dispoziţiilor legale în vigoare, astfel încât ele nu pot fundamenta soluţia adoptată de comisie.

Cum în speţă nu se contestă că reclamantul I.V. s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, suferind împreună cu ei efectele strămutării, acţiunea introdusă trebuie admisă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

Recurenta a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a admis acţiunea, deoarece nici OG nr. 105/1999, nici actele normative modificatoare adoptate ulterior (Legile nr.1 89/2000 şi nr. 367/2001) nu fac referire la persoanele care s-au născut în timpul refugiului părinţilor lor. Aceştia din urmă au fost asimilaţi strămutaţilor, prin Normele pentru aplicarea ordonanţei guvernamentale mai sus-menţionate.

Recursul este nefondat.

Cu actele depuse în dosar, inclusiv declaraţia autentică a martorilor L.M. şi I.A., s-a dovedit că reclamantul I.V. s-a născut la data de 4 mai 1943 în municipiul Bucureşti, în timpul refugiului părinţilor săi, din Satu Mare, determinat de aplicarea Dictatului de la Viena.

Perioada de refugiu a fost cuprinsă între luna octombrie 1940 şi luna noiembrie 1946.

Curtea de Apel Oradea a reţinut în mod corect această stare de fapt, ca şi concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuţi în refugiu de la beneficiul instituit prin art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, devreme ce indiscutabil, ei au suferit împreună cu părinţii aceleaşi privaţiuni datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu.

Pe de altă parte, precizările Casei Naţionale de Pensii invocate de recurentă, prin care se restrânge sfera persoanelor îndreptăţite la recunoaşterea calităţii de beneficiar, adaugă nepermis la lege şi ele nu pot să justifice soluţia adoptată de comisie prin hotărârea nr. 3332 din 18 iulie 2002, de respingere a cererii reclamantului.

Ţinând seama de aceste considerente şi de inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi reţinute din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 109/CA/2003 – P din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2890/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs