CSJ. Decizia nr. 289/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 289/2003
Dosar nr. 2588/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2199/2000, la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC S.R. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Regională Vamală Arad şi Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, solicitând ca în contradictoriu cu cele două pârâte, să pronunţe o hotărâre prin care să se anuleze actele de constatare nr. 283 – 306 din 18 martie 1999, emise de Vama Arad, Decizia nr. 31 din 5 martie 1999, emisă de Direcţia Regională Vamală Arad, Decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, emisă de Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi actele de penalitate nr. 15825/2000, prin care a fost obligată la taxe vamale, în sumă de 445.319.974 lei şi la 184.988.729 lei, majorări aferente.
A mai solicitat să fie obligate pârâtele să îi restituie suma de 445.319.974 lei încasată, dar actualizate la valoarea de 847.196.029 lei.
În motivarea acţiunii a susţinut că printr-o interpretare şi activitate eronată, pârâtele au schimbat poziţia tarifară a importurilor de premixturi, la 2309, contrar regulilor generale din sistemul armonizat prevăzut de Legea nr. 98/1996, care prevede că acest import se încadrează la poziţia tarifară 29.36.90.90, astfel că nu se percep taxe vamale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 132 din 8 mai 2001, a respins acţiunea, reţinând că Decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, pronunţată de Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, prin care a fost respinsă ca tardiv formulată, contestaţia împotriva deciziei nr. 31 din 5 martie 1999 ,este temeinică şi legală, astfel că nu a mai analizat fondul acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, în care susţine că instanţa de fond a analizat probele cauzei, susţinerile constante că a fost formulată în termen, contestaţia împotriva deciziei nr. 31 din 5 martie 1999, că această contestaţie a fost remisă Direcţiei Generale a Vămilor Bucureşti, la 19 martie 1999, cu corespondenţa nr. 363/1999 şi nu a primit răspuns la aceasta contestaţie, ci la o revenire din 17 octombrie 2000.
Examinând recursul în conformitate cu critica formulată, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Se reţine din chiar acţiunea depusă la 15 martie 2000, la instanţa de judecată, că reclamanta pretinde că împotriva deciziei nr. 31 din 5 martie 1999 a depus contestaţie la Direcţia Generală a Vămilor, cu nr. 363 din 19 martie 1999 şi pentru că nu a primit răspuns la contestaţie, a înregistrat acţiunea la instanţă, pentru nerespectarea termenului de soluţionare de către pârâtă.
În acest sens există copia contestaţiei, datată la 19 martie 1999, cu nr. 363. Pentru a afla soluţia, reclamanta revine cu adresa nr. 787 din 4 mai 2000, înregistrată la Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, la nr. 21025 din 9 mai 2000 şi o altă revenire, la nr. 796 din 17 octombrie 2000, transmisă prin fax la aceeaşi pârâtă.
Instanţa de fond solicită la modul său, pârâtei, să comunice soluţia dată la contestaţia reclamantei–recurente, împotriva deciziei nr. 31/1999, contestaţie cu nr. 363 din 19 martie 199.
Pârâta nu a răspuns la adresele reclamantei-recurente şi nici la solicitările instanţei privind modul de rezolvare a contestaţiei din 19 martie 1999, iar instanţa renunţând la a mai pretinde să se răspundă la cererile sale, a trecut la soluţionarea cauzei, admiţând excepţia privind depunerea contestaţiei peste termenul prevăzut de art. 170 din Legea nr. 141/1997. S-a menţinut Decizia nr. 138 din 2 februarie 2001, în care se reţine că împotriva deciziei nr. 31/1999, contestaţia s-a formulat la 17 octombrie 2000.
Instanţa de fond a admis excepţia, fără a administra probele utile cauzei, pentru a constata cu certitudine situaţia de fapt şi nu a insistat a lămuri, nu a motivat, în nici un mod convingerea sa asupra soluţiei.
Trebuia ca să pretindă reclamantului, să depună în dovedirea susţinerii că a depus contestaţia la 19 martie 1999, borderoul de expediţie, altă dovadă a expedierii actului cu nr. 363/1999, iar pârâta să răspundă la solicitările instanţei ce s-a întâmplat cu actul nr. 363/1999, dacă a fost primit sau nu, dar să răspundă.
Instanţa neprocedând în acest mod, a pronunţat o sentinţă netemeinică, astfel că se va admite recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza pentru rejudecare, la aceiaşi instanţă, care urmează să completeze probele, în sensul celor mai sus expuse, iar celelalte motive de recurs vor fi analizate ca apărări ale reclamantei, soluţie ce se impune conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC S.R. SRL Arad, împotriva sentinţei civile nr. 132 din 8 mai 2001, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2883/2003. Contencios. Suspendare executare... | CSJ. Decizia nr. 2890/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
