CSJ. Decizia nr. 2958/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2958/2003
Dosar nr. 1653/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 5 noiembrie 2002 la Tribunalul Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul J.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 3553 din 7 octombrie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi OG nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001, precum şi al HG nr. 127/2000 privind aprobarea Normelor de aplicare a OG nr. 105/1999.
În motivarea acţiunii introduse, J.V. a învederat că părinţii, împreună cu cei 2 fraţi ai săi, au fost expulzaţi de autorităţile horthyste din localitatea de domiciliu Cluj, aflată pe teritoriul Ardealului de Nord, vremelnic cedat, şi obligaţi astfel să se refugieze în oraşul Turda şi ulterior în Mediaş, unde s-a născut reclamantul la data de 12 februarie 1942.
Prin încheierea civilă nr. 5354/C din 19 noiembrie 2002, Tribunalul Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 4 C. proc. civ.
Instanţa sesizată, prin sentinţa nr 152 din 13 februarie 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat în perioada 12 februarie 1942 – 6 martie 1945 şi să-i achite indemnizaţia legală, începând cu 1 noiembrie 2002.
În considerentele sentinţei pronunţate, prima instanţă a reţinut că strămutarea din localitatea de domiciliu într-o alta din afara teritoriului ocupat, este o modalitate de persecuţie etnică şi că această persecuţie a durat pe toată perioada strămutării, constând în privarea celor strămutaţi de folosinţa locuinţei lor, ca şi de cea a bunurilor. Totodată, instanţa a apreciat că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi ,au acelaşi statut cu aceştia, respectiv că au suferit persecuţii din motive etnice pe toată perioada strămutării, care este sinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii şi data retrocedării teritoriului românesc, când a încetat motivul strămutării.
Sentinţa a fost recurată de către Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta a susţinut că intimatul nu şi-a schimbat domiciliul şi nu a suferit persecuţii din motive etnice, fiind încadrat abuziv de prima instanţă în categoria persoanelor refugiate.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 ş.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" C. fam.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).
Argumentele aduse de recurentă prin invocarea prevederilor Decretului nr. 31/1954 sunt străine pricinii.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţate sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 152 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2957/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2959/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
