CSJ. Decizia nr. 2997/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2997

Dosar nr. 1666/200.

Şedinţa publică din 2 octombrie 2003

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 30 din 12 februarie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamantulM.V. şi, pe cale de consecinţă, a anulat hotărârea nr. 588 din 1 noiembrie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar a OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de pensii Hunedoara.

Recursul este tardiv.

Potrivitart. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, hotărârea a fost comunicată la 17 martie 2003, iar împotriva acesteia Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a declarat recurs la 3 aprilie 2003, deci peste termenul legal de 15 zile, astfel că urmează să fie respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 30 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca tardiv.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi2 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2997/2003. Contencios