CSJ. Decizia nr. 3069/2003. Contencios. Nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3069/2003
Dosar nr. 1892/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2002, reclamanta D.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului - conform OUG nr. 64/2003, constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1477 din 10 septembrie 1999, emis de către pârât în favoarea SC S. SA, filiala Floreşti, cu privire la terenul în suprafaţă de 11.172 mp, situat în satul Palanca, comuna Floreşti, judeţul Giurgiu.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, fără un titlu valabil, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale în vigoare la data preluării sale şi nu putea face obiectul actului administrativ contestat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 323 din 12 martie 2003, a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârât şi a respins acţiunea ca tardivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin adresa nr. 277 din 10 mai 2000, transmisă de către SC S. SA reclamantei, i s-a comunicat acesteia existenţa certificatului a cărui anulare s-a solicitat şi, în raport cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, acţiunea introdusă la data de 16 decembrie 2002 este tardivă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, reclamanta D.D..
Recurenta a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate, solicitând casarea ei şi respingerea excepţiei de tardivitate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, pe fond, la aceiaşi instanţă. A arătat, în esenţă, că adresa din 2000, invocată de prima instanţă, a primit-o în data de 24 octombrie 2002, în cursul procesului aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, după care a solicitat autorităţii publice emitente certificatul de atestare a dreptului de proprietate în cauză, întrucât, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, termenul de introducere a acţiunii se calculează de la data comunicării actului.
Or, faţă de această dată, acţiunea este introdusă în termen. Nu se poate considera dată a comunicării actului administrativ, data transcrierii în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, neputându-se confunda noţiunea de opozabilitate faţă de terţi, cu cea a comunicării efective a actului, aşa cum în mod constant au apreciat atât doctrina, cât şi practica judiciară.
Criticile formulate sunt nefondate.
Prima instanţă a avut în vedere în mod corect adresa nr. 227 din 10 mai 2000 trimisă de SC S. SA Bucureşti, recurentei, ca fiind cea prin care aceasta a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ, de autoritatea publică emitentă şi de cuprinsul său.
Din analiza acestui act, depus ca probă în dosar, reiese că societatea comercială amintită a comunicat recurentei-reclamante că terenul în suprafaţă de 11.171,74 mp îl deţine în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 1477/1999 eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi data înscrierii în Cartea funciară.
Mai mult, prin copia actului, s-a făcut şi dovada comunicării acestei adrese la data de 11 mai 2000, către recurenta reclamantă.
Prin urmare, chiar dacă nu se are în vedere data înscrierii în Cartea funciară a certificatului, ca fiind data comunicării lui către recurentă, faţă de adresa menţionată şi data comunicării ei, instanţa a admis cu totul întemeiat, excepţia de tardivitate a acţiunii.
De altfel, între data de 11 mai 2000 şi data introducerii acţiunii, 16 decembrie 2002, au trecut mai multe de 2 ani, perioadă în care recurenta a avut o atitudine de pasivitate nejustificată faţă de actul administrativ în discuţie, deşi s-a dovedit că avea cunoştinţă de existenţa şi conţinutul acestuia.
Faţă de cele expuse, Curtea consideră că instanţa fondului a apreciat corect că s-a depăşit termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, la introducerea acţiunii şi că prin sentinţa recurată, a pronunţat o soluţie legală şi temeinică; de aceea, în temeiul prevederilor art. 312 teza a ii-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinţei civile nr. 323 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3067/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 307/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
