CSJ. Decizia nr. 3079/2003. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3079/2003
Dosar nr. 2502/2002
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul de sesizare nr. 9237 din 28 mai 2001, ce a cuprins 5 puncte, Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Hunedoara, a solicitat obligarea C.A.S. a judeţului Hunedoara la plata sumei de 6.002.308.985 lei, reprezentând majorări de întârziere în plata cotei de 25% din încasările lunare, în contul C.N.A.S., precum şi obligarea pârâţilor O.I. şi C.E., la plata în solidar către C.A.S. a judeţului în Hunedoara, a sumei de 14.133.257 lei cu dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar, casate fără bază legală.
Colegiul jurisdicţional Hunedoara, prin sentinţa nr. 10 din 15 martie 2002, a admis în parte actul de sesizare formulat de Procurorul Financiar, şi a dispus, printre altele, obligarea pârâţilor O.I. şi C.E., la plata în solidar a sumei de 14.133.257 lei cheltuială nelegală, plus dobânda de 34,06% pe an, calculată de la 10 ianuarie 2000 şi până la recuperarea prejudiciului.
Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 329 din 20 iunie 2002, a respins recursurile jurisdicţionale declarate de Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi Hunedoara şi de către O.I., fost director al C.A.S. Hunedoara şi C.E., director adjunct economic al C.A.S. Hunedoara.
Impotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că în Decizia pronunţată, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi nu a avut în vedere şi nu a interpretat corect toate probele aflate la dosarul cauzei, respectiv lista mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar propuse pentru casare, aprobată de ordonatorul principal de credite şi procesul-verbal de distrugere din 15 noiembrie 2000.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Organul de control a reţinut că procesul-verbal de casare nu conţine toate datele, necesare identificării cu certitudine a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar propuse pentru a fi casate şi nici informaţiile care să ateste respectarea duratei normate de utilizare a mijloacelor fixe. S-a mai reţinut că la data efectuării controlului nu a existat nici aprobarea ordonatorului de credite, obligaţie legală prevăzută de art. 24 din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 15/1994, aprobare obţinută ulterior controlului de la C.N.A.S.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că, deşi unitatea a demonstrat existenţa aprobării ordonatorului principal de credite pentru casarea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, obţinută, însă, ulterior acestei operaţiuni, dispoziţiile legale în materie în vigoare nu au fost respectate în totalitate, în sensul încălcării obligaţiei de identificare a bunurilor casate, prin întocmirea de acte corespunzătoare, neputându-se face dovada existenţei bunurilor care au rămas după casare şi deci, a inexistenţei pagubei.
Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 15/1994, prevăd obligaţia ca în cazul operaţiunilor de casare a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar de a se întocmi acte din care să rezulte dezmembrarea efectivă a bunurilor sau să fie evidenţiat ceea ce a rezultat din dezmembrare, pentru a fi eventual reutilizate sau valorificate.
De asemenea, se reţine că procesul-verbal de casare a mijloacelor fixe, înregistrat sub nr. 138 din 30 noiembrie 2000,nu conţine toate datele necesare identificării cu certitudine a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar propuse a fi casate şi nici informaţiile care să ateste respectarea duratei normate de utilizare.
Astfel, în mod corect, atât Colegiul jurisdicţional Hunedoara, cât şi secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, au reţinut că, în calitate de director adjunct economic şi preşedintă a comisiei de casare, C.E. a încălcat prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 şi a HG nr. 568/2000, ceea ce a antrenat răspunderea patrimonială a recurentei.
În raport cu normele legale incidente cauzei şi cu situaţia de fapt reţinută, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, Decizia atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E., împotriva deciziei nr. 329 din 20 iunie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3077/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 308/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
