CSJ. Decizia nr. 3086/2003. Contencios. Anulare ordin M.E.C. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3086/2003

Dosar nr. 1736/2003

Şedinţa publică din 8 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 6097/2002, reclamantul D.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara, anularea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 35056 din 27 august 2002, ca fiind abuziv şi repunerea sa în drepturile avute anterior şi anume, să fie numit suplinitor calificat. A mai solicitat daune reparatorii în valoare de 100.000.000 lei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, a arătat că a participat la examenul de titularizare din 16 iunie 2002, că la data desfăşurării concursului nu a fost înştiinţat de consecinţele obţinerii unei note sub 5, Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 35056 fiind dat ulterior desfăşurării concursului.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 31 din 12 februarie 2003, a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a respectat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 potrivit cărora acţiunea în contencios administrativ este admisibilă, numai dacă s-a respectat procedura prealabilă instituită de acest text, procedură ce trebuia realizată anterior introducerii acţiunii.

Totodată, a reţinut instanţa, reclamantul nu a respectat nici prevederile art. 20 din Metodologia privind ocuparea posturilor catedrelor din învăţământul preuniversitar de stat, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3215 din 22 februarie 2002, întrucât nu a contestat în termen de 3 zile, rezultatele concursului la care a participat în luna august 2002.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamantul care a participat la concursul de titularizare din luna august 2002, nu a obţinut minimul notei 5 pentru a putea participa la celelalte etape, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3215/2002.

Criteriile de evaluare şi condiţiile de declarare a candidaţilor ca fiind admişi, au fost aduse la cunoştinţa acestora cu ocazia organizării concursului.

Împotriva hotărârii astfel pronunţate, reclamantul D.D. a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut că, în mod eronat, instanţa a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, întrucât nu contestă rezultatul concursului de titularizare şi nu pune în discuţie nota obţinută, ci doar consecinţa nelegală de a nu avea dreptul să participe la celelalte etape.

De asemenea, instanţa a reţinut eronat faptul că a participat la concursul pentru obţinerea unui post de suplinitor desfăşurat în luna august 2002, întrucât acţiunea sa are la bază tocmai faptul că dreptul său de a participa la toate etapele prevăzute de lege i-a fost încălcat.

A mai susţinut că nici Legea învăţământului nr. 84/1995 şi nici Legea privind Statutul personalului didactic nr. 128/1997 nu stabilesc în mod clar condiţiile pentru a ocupa un post didactic în învăţământul preuniversitar, respectiv nu conţin interdicţia participării la concursul de ocupare a posturilor de suplinitori a celor care au obţinut note sub 5.

În acest sens, arată recurentul, instanţa de fond a dat o interpretare greşită art. 8 alin. (1) din Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3215/2001, care prevede că posturile de suplinitori se ocupă cu prioritate de către candidaţii care au obţinut la concursul de titularizare minim media 5, în ordinea descrescătoare a mediilor.

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că recurentul-reclamant nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Astfel, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/1990 privind contenciosul administrativ, înainte de a cere instanţei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (2) din lege, autorităţii emitente care este obligată să rezolve reclamaţiile în termen de 30 de zile.

Or, în cauză este dovedit că reclamantul nu a putut proba îndeplinirea acestei exigenţe legale.

De asemenea, instanţa a reţinut întemeiat faptul că recurentul nu a formulat în termenul legal prevăzut de Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3215/2002, de 3 zile de la afişarea rezultatelor, contestaţie împotriva rezultatelor concursului, toţi candidaţii luând cunoştinţă la momentul organizării concursului, despre criteriile de evaluare şi condiţiile de promovare

Curtea reţine că Legea nr. 128/1997 şi art. 8 din Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3215/2002, precizează că au prioritate la încadrarea pe posturile didactice, ca suplinitori, persoanele care au participat la concursul de titularizare şi care au obţinut minim media 5, în ordinea descrescătoare a mediilor. Aceste două condiţii trebuiau îndeplinite cumulativ de către candidaţi.

Or, reclamantul, deşi a participat la concursul de titularizare, nu a obţinut media 5.

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia circulara Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 35056 din 27 august 2002, prin care se precizează ordinea de ocupare a posturilor, este nelegală, cât timp este emisă în exercitarea atribuţiilor de coordonare metodologică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice prin suplinire, cu respectarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 128/1997.

În consecinţă, faţă de considerentele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinţei civile nr. 31 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3086/2003. Contencios. Anulare ordin M.E.C. Recurs