CSJ. Decizia nr. 3084/2003. Contencios. Anulare decizie D.G.V.si reintegrare în functie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3084/2003
Dosar nr. 338/2003
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 mai 2003, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 369 din 8 aprilie 2002, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, în baza art. 99 alin. (1) lit. b) din OG nr. 16/1998, reintegrarea sa în funcţia de inspector vamal, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Decizia de desfacere a contractului său de muncă este nelegală, deoarece nu au fost respectate condiţiile de formă impuse de art. 134 C. muncii şi termenul de aplicare a sancţiunii disciplinare, prevăzut de art. 103 din OG nr. 16/1998. De asemenea, reclamantul a susţinut că pârâta nu a efectuat cercetarea administrativă prealabilă a faptei, care constituie abatere disciplinară şi a dispus nelegal aplicarea celei mai severe sancţiuni, deşi nu a fost dovedită vinovăţia sa în săvârşirea abaterii şi nu a fost avută în vedere activitatea desfăşurată anterior în funcţia deţinută.
Prin sentinţa civilă nr. 1138 din 27 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 368 din 8 aprilie 2002, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei şi a obligat pârâta să plătească reclamantului, drepturile băneşti cuvenite, de la data de 8 aprilie 2002, până la reintegrarea efectivă în funcţie şi cheltuieli de judecată, în sumă de 5.000.000 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a avut în vedere că, în sistemul sancţiunilor disciplinare, încetarea raporturilor de serviciu este o măsură extremă, care nu se justifică în condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta reţinută în sarcina reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Vămilor, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 102 lit. b) din OG nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, motivând în hotărârea pronunţată, că încălcarea îndatoririlor prevăzute în statut poate fi sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, numai dacă a fost săvârşită în mod repetat. Recurenta a învederat că în art. 102 din OG nr. 16/1998, sunt numai enumerate cazurile de desfacere disciplinară a contractului de muncă şi că, printre acestea, este şi abaterea disciplinară săvârşită de intimat şi care constă în nerespectarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 141/1997 şi art. 91 lit. i) din Statutul personalului vamal.
Precizând că şi instanţa de fond a constatat săvârşirea de către intimat, a abaterii disciplinare, consemnată în Decizia atacată, recurenta a criticat soluţia de admitere a acţiunii, motivând că sancţiunea aplicată s-a justificat faţă de exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, cu ocazia controlului efectuat de intimat la SC M. SRL Ploieşti, în calitatea sa oficială de inspector vamal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 369 din 8 aprilie 2001, de desfacere disciplinară a contractului de muncă, a fost motivată de recurentă prin nerespectarea de către intimat, a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 141/1997 şi art. 91 lit. i) din OG nr. 16/1998, care prevăd că personalul vamal este obligat să aibă o conduită corectă şi integră, să nu abuzeze de calitatea sa oficială şi să nu compromită prin activitatea sa publică sau privată, prestigiul funcţiei sau al autorităţii vamale.
Instanţa de fond a constatat nelegalitatea deciziei nr. 369 din 8 aprilie 2001, interpretând corect temeiurile de fapt şi de drept, avute în vedere de recurentă la aplicarea sancţiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă.
Cum fapta reţinută în sarcina intimatului a fost aceea că, în timpul controlului efectuat la SC M. SRL Ploieşti, nu a respectat acele obligaţii statutare ale personalului vamal care au fost menţionate anterior, instanţa de fond a constatat judicios că, pentru aplicarea sancţiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă, recurenta trebuia să facă dovada că potrivit art. 102 lit. b) din OG nr. 16/1998, intimatul a încălcat îndatoririle statutare, cu vinovăţie şi în mod repetat.
Recurenta nu a administrat asemenea dovezi şi deci instanţa de fond a stabilit corect că, la data desfacerii contractului de muncă al intimatului, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute expres de lege pentru această cauză, de încetare a raporturilor de serviciu.
În consecinţă, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi pentru considerentele expuse anterior, care fac inutilă examinarea celorlalte susţineri formulate de recurentă, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 1138 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3083/2003. Contencios. Anulare decizie de... | CSJ. Decizia nr. 3086/2003. Contencios. Anulare ordin M.E.C.... → |
---|