CSJ. Decizia nr. 3105/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3105/2003
Dosar nr. 2199/2002
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 noiembrie 2001, reclamanta SC T. 2000 SRL Călăraşi a solicitat anularea procesului-verbal nr. 1454 din 15 iunie 2001 încheiat de Garda Financiară Centrală şi a deciziei nr. 1702 din 24 octombrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice pentru suma de 1.781.231.010 lei, reprezentând accize şi majorări de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în actele de control întocmite de pârâţi s-a reţinut nelegal că în luna aprilie 2001 nu a plătit accizele aferente produselor finale livrate, fără a se avea în vedere că această obligaţie de plată a fost compensată cu accizele în sumă de 46.855.523.324 lei, aferentă produselor finite livrate în noiembrie şi decembrie şi pentru care, are dreptul la deducere, conform art. 7 alin. (1) şi (2) din OG nr. 27/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 654 din 19 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost corect obligată să plătească la bugetul statului accizele şi majorările de întârziere aferente produselor finite livrate în luna aprilie 2001, pentru că a compensat ilegal această obligaţie de plată cu accizele aferente materiei prime achiziţionate în lunile anterioare, dar neutilizată în fabricarea de produse finite supuse accizării.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, s-a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, deoarece s-a reţinut eronat că suma de 41.390.490.566 lei reprezintă accizele aferente aprovizionării cu materii prime în luna decembrie 2000, deşi aceasta este diferenţa dintre accizele aferente materiei prime achiziţionată în decembrie 2000 şi accizele aferente produselor livrate, diferenţă care a fost ulterior compensată cu accizele de plată în luna aprilie 2001. În acelaşi sens, recurenta a arătat că este contrară situaţiei de fapt concluzia instanţei de fond potrivit căreia suma de 41.390.490.566 lei se datorează bugetului de stat în baza procesului-verbal nr. 656 din 27 martie 2001.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat motivat asupra concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, probă care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi care este în contradicţie cu menţiunile din procesul-verbal de control nr. 656 din 27 martie 2001. De asemenea, recurenta a arătat că acest act de control a fost reţinut greşit ca premisă pentru respingerea cererii sale, dat fiind că nu există o soluţie definitivă cu privire la legalitatea constatărilor făcute de organele de control.
În ultima critică formulată de recurentă s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (6) din OG nr. 27/2000, care nu interzic deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decât cel al accizelor aferente produselor finale de plată, cum greşit a reţinut instanţa de fond. Motivând că diferenţa de accize plătită la achiziţionarea materiilor prime în decembrie 2000 a rămas evidenţiată în soldul lunii următoare, recurenta a susţinut că este legală compensarea efectuată, conform art. 1144 C. civ., cu accizele de plată în luna aprilie 2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
În luna aprilie 2001, recurenta a înregistrat ca obligaţie de plată suma de 1.726.835.687 lei, reprezentând accize aferente produselor finite livrate, sumă care nu a fost achitată, motivându-se că a fost compensată cu accizele de recuperat în lunile anterioare.
Actele de control privind obligaţia recurentei de a plăti la bugetul de stat accizele pentru luna aprilie 2001 şi majorările de întârziere aferente au fost corect menţinute de instanţa de fond, constatându-se că operaţiunea de compensare efectuată nu are temei legal.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond s-a întemeiat pe aprecierea corectă a tuturor probelor administrate în cauză şi pe dispoziţiile OG nr. 27/2000, aplicate de intimaţi la întocmirea actelor de control.
Potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din actul normativ sus-menţionat, în cazul produselor supuse accizelor provenite din import sau din ţară, utilizate ca materie primă pentru obţinerea altor produse supuse accizelor, agenţii economici prelucrători vor deduce pe bază de documente justificative, din accizele datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite fie în vamă, fie la achiziţionarea de pe piaţa internă a materiei prime, iar deducerea se face pe răspunderea agenţilor economici în raport cu cantitatea de materie primă utilizată efectiv, în limita normelor de consum, pentru obţinerea produselor finite supuse accizelor şi livrate în fiecare lună calendaristică.
Contrar acestor dispoziţii legale, care reglementează dreptul de deducere a accizelor de plată aferente produselor finite livrate numai din accizele plătite la achiziţionarea materiei prime utilizate pentru obţinerea produselor finite supuse accizării, în cadrul fiecărei luni calendaristice, recurenta a procedat în realitate, prin compensarea invocată fără temei, la deducerea accizelor datorate în aprilie 2001 pentru produse finite livrate din accizele plătite pentru materia primă achiziţionată în decembrie 2000 şi care nu a fost folosită efectiv la obţinerea respectivelor produse finite.
Instanţa de fond nu a reţinut că recurenta nu are dreptul la deducerea accizelor, stabilind, însă, judicios că, nu pot fi deduse accizele datorate pentru produsele finite din accizele plătite pentru materia primă achiziţionată în altă lună calendaristică şi folosită la obţinerea altor produse finite.
În consecinţă, operaţiunea de compensare invocată de recurentă reprezintă exercitarea dreptului de deducere a accizelor cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din OG nr. 27/2000.
De altfel, însăşi recurenta recunoaşte în motivarea acţiunii că accizele datorate în aprilie 2001 sunt aferente produselor finite obţinute din materia primă achiziţionată în luna martie 2001 şi nu din materia primă achiziţionată în decembrie 2000.
Compensarea accizelor de plată cu accizele de recuperat în lunile anterioare este nelegală şi faţă de dispoziţiile art. 1144 C. civ., invocate ca temei juridic al cererii numai în prezentul recurs.
Creanţa recurentei pentru suma de 41.390.490.566 lei, reprezentând diferenţa dintre accizele plătite la achiziţionarea materiei prime în decembrie 2000 şi accizele aferente produselor finite obţinute din această materie primă, nu este o creanţă certă şi nu poate face obiectul unei compensări.
Deşi recurenta a pretins că, urmare a deducerii accizelor pe luna decembrie 2000, are de recuperat diferenţa în sumă de 41.390.490.566 lei, se constată că însăşi existenţa creanţei este incertă, întrucât suma respectivă a fost stabilită ca obligaţie a sa de plată prin procesul-verbal nr. 656 din 27 martie 2001, în care Garda Financiară Centrală a reţinut că accizele au fost nelegal deduse de societate.
În luna aprilie 2001, când nu a virat la bugetul statului accizele datorate, recurenta avea cunoştinţă de actul de control menţionat anterior, care reprezintă titlu executoriu şi, deci, nelegal, a înregistrat compensarea creanţei bugetare certe în sumă de 1.726.835.687 lei cu o creanţă a sa incertă, atât în privinţa existenţei dreptului, cât şi a întinderii acestuia.
Împrejurarea că procesul-verbal nr. 656 din 27 martie 2001 a fost contestat şi nu s-a pronunţat o soluţie definitivă confirmă caracterul incert al creanţei recurentei şi nelegalitatea compensării efectuate în aprilie 2001, astfel încât sunt nefondate criticile formulate în recurs sub acest aspect.
De asemenea, sunt nefondate susţinerile recurentei privind reţinerea greşită a situaţiei de fapt şi pronunţarea hotărârii cu încălcarea legii.
Concluziile expertizei contabile efectuate în cauză au fost corect înlăturate de instanţa de fond, întrucât acestea se referă la deducerea accizelor pentru luna decembrie 2000, care a făcut obiectul unui alt act de control decât cel contestat în prezentul dosar, precum şi la interpretarea prevederilor OG nr. 27/2000, care reprezintă, însă, atributul instanţei de judecată.
Pentru considerentele expuse, se constată că este legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, urmând a se respinge ca nefondat recursul declarat de SC T. 2000 SRL Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. 2000 SRL Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 654 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 310/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | CSJ. Decizia nr. 3106/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
