CSJ. Decizia nr. 3110/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3110/2003
Dosar nr. 4147/2001
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul de sesizare al Procurorului Financiar, nr. 83/14D din 9 mai 2000, s-a solicitat obligarea Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu la plata către bugetul de stat şi bugetul local a sumei de 3.908.316 lei, impozit pe salarii, 5.105.814 lei, majorări de întârziere, 1.308.391 lei, majorări pentru nevirarea impozitului pe spectacole, despăgubiri civile rezultând din majorări, de către C.C. şi D.I.
La pct. 4 din actul de sesizare s-a solicitat obligarea persoanelor răspunzătoare, respectiv C.C. şi D.I., la plata către Casa de Cultură a Studenţilor a sumei de: a-1) 30.108.344 lei reprezentând plăţi nelegale pentru manifestări culturale organizate în străinătate; a-2) 29.542.801 lei reprezentând penalităţi aferente până la 31 martie 1999; a-3) penalităţi legale calculate din 1 aprilie 1999, până la data plăţii efective, a sumei de 30.108.344 lei; b-1) 46.508,43 dolari SUA; b-2) 43.472,89 dolari SUA, reprezentând penalităţi aferente calculate până la data de 31 martie 1999; b-3) penalităţi nelegale, calculate din 1 aprilie 1999 şi până la data plăţii sumei de 46.508 dolari SUA; c-1) 35.451.047 lei decontaţi nelegal cu ocazia unor manifestări culturale desfăşurate în ţară; c-2) despăgubiri civile la nivelul dobânzii practicate de Banca Naţională a României, asupra sumelor din anexa 49 col. 2, de la data plăţilor nelegale şi până la plata efectivă.
Dosarul nr. 41/2000 a fost disjuns, capătul 4 al actului de sesizare formând obiectul acestuia, iar celelalte capete 1, 2 şi 3, fiind soluţionate prin sentinţa civilă nr. 51 din 13 septembrie 2000.
În motivarea actului de sesizare pct. 4, s-a susţinut că s-au decontat nelegal sume în lei şi valută pentru manifestări culturale organizate în străinătate, la care s-a participat fără aprobarea ministerului sau s-a participat în alte locuri, în alte perioade şi fără trupele studenţeşti pentru care s-a obţinut aprobarea şi finanţarea.
S-a mai arătat că o parte din cheltuieli au fost decontate în baza unor documente care privesc operaţiuni nereale sau au fost contrafăcute, sumele rezultând din aceste plăţi nelegale, cifrându-se la 30.108.344 lei, cu penalităţile aferente de 29.542.801 lei şi 46.508 dolari SUA, cu penalităţi de 43.472 dolari SUA.
Colegiul jurisdicţional Sibiu, prin sentinţa nr. 8 din 1 martie 2001, a admis în parte actul de sesizare şi a obligat recurentul-pârât la plata următoarelor sume către Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu:
- 7.635.051 lei, reprezentând plăţi nelegale cu dobânda aferentă;
- 10.531 dolari SUA, reprezentând despăgubiri civile pentru plăţi nelegale, cu dobânda aferentă;
- 20.546.000 lei, despăgubiri civile, cu dobânda aferentă.
Împotriva sentinţei Colegiului jurisdicţional Sibiu, a formulat recurs jurisdicţional pârâtul C.C., susţinând în esenţă că:
1) Angajarea contabilului-şef a fost făcută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi nu de el, Ministerul Educaţiei Naţionale putând fi asimilat patronului;
2) Prejudiciile puse în sarcina sa nu au fost cauzate de el, astfel încât nu a avut posibilitatea să le prevină şi nici să verifice personal deconturile, această sarcină aparţinând în exclusivitate contabilului-şef, care a fost angajat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi nu de el.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 412 din 20 septembrie 2001, a respins recursul jurisdicţional declarat de C.C., obligându-l la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că D.I., contabilul-şef, a fost angajat de recurent, şi nu de Ministerul Educaţiei Naţionale, aşa încât motivele de recurs jurisdicţional referitoare la acest aspect, răspunderea celui care angajează, nu sunt întemeiate.
Considerând şi această ultimă soluţie netemeinică şi nelegală, C.C. a atacat-o prin recursul de faţă.
Recurentul a susţinut că în cauză nu există prejudiciu, că atât el, cât şi contabilul-şef au fost angajaţi de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, fiind verificaţi şi controlaţi de organele acestuia şi în fine, că instanţa nu s-a pronunţat asupra expertizei efectuată în cauză, înlăturând concluziile acesteia printr-o singură frază.
Recursul este nefondat.
În cauză, suntem în prezenţa răspunderii civile delictuale reglementată de dispoziţiile art.998-999 C. civ., pornită din oficiu, faptele cauzatoare de prejudiciu fiind constatate de organele de control ale Curţii de Conturi, mai înainte ca unitatea controlată să-şi fi exercitat dreptul la un alt tip de răspundere.
Atragerea unui astfel de tip de răspundere se impune pentru argumente ce ţin de caracterul ei de răspundere integrală şi de calitatea autorilor pagubei, care sunt persoane supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi.
Calitatea procesuală a pârâţilor este atrasă atât de funcţiile acestora în instituţie (director şi contabil şef), cât şi de atitudinea lor culpabilă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Astfel, în calitate de ordonator terţiar de credite, C.C. a efectuat plăţi peste cele legale, pentru deplasări în ţară şi în străinătate, de natura avansurilor de deplasare sau a unor sume necuvenite, efectuate pentru manifestări culturale.
Având în vedere principiul solidarităţii răspunderii civile, se constată că în speţă, sunt cauze exoneratoare de răspundere pentru pârâtul D.I., provenite din nerespectarea de către directorul instituţiei, a normelor imperative privitoare la angajarea în funcţie a contabilului-şef.
Rezultă, aşadar, că pârâtul D.I. nu are calitatea de subiect al răspunderii civile, întrucât potrivit Legii nr. 82/1991, a contabilităţii, republicată, răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului.
Răspunderea integrală a administratorului este cerută şi pentru neîndeplinirea dispoziţiei referitoare la controlul financiar preventiv din HG nr. 720/1991 şi Normele nr. 63493.
De altfel, aşa cum corect a reţinut secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, corespondenţa dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice, prin care se comunică aprobările deplasărilor şi Ordinele Ministerului Educaţiei Naţionale, este adresată directorului C.C., iar deconturile îi sunt cerute acestuia în toate cazurile şi în cele în care nu a condus delegaţia sau nu a participat la deplasare.
Cât priveşte critica adusă de recurent instanţei de fond, în sensul că ar fi ignorat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în mod corect instanţa a reţinut că obiecţiunile prezentate nu s-au sprijinit pe dovezi, iar înlăturarea propunerilor se motivează cu însuşirea constatărilor organelor de control.
Referitor la forţa probantă a expertizei, instanţa nu este legată de concluziile raportului care constituie numai elemente de convingere lăsate la libera ei apreciere. Ea, însă, este datoare să motiveze în hotărâre, pentru ce nu a fost de acord cu expertul.
Cum în cauză instanţa a înlăturat propunerile din expertiză cu motivarea însuşirii constatărilor organelor de control, critica apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinice şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de C.C. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C., împotriva deciziei nr. 412 din 20 septembrie 2001 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 311/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | CSJ. Decizia nr. 3111/2003. Contencios. Recurs recunoaştere... → |
|---|
