CSJ. Decizia nr. 3281/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3281

Dosar nr. 1914/200.

Şedinţa publică din 17 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 aprilie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 219 din 18 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii recurenta a susţinut că F.M. nu poate fi beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 întrucât s-a născut în timpul refugiului părinţilor ei, într-o localitate românească respectiv în localitatea Turda, judeţul Cluj, la 28 ianuarie 1944.

Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin sentinţa civilă nr. 219 din 18 martie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de F.M. împotriva hotărârii nr. 6649 din 9 ianuarie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Cluj pe care a anulat-o.

S-a reţinut că petenta s-a născut în timpul refugiului părinţilor ei din localitatea de domiciliu aflată vremelnic sub ocupaţia maghiară ca urmare a cedării Ardealului de Nord.

Cum dispoziţiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd expres înlăturarea persoanelor născute în refugiu şi cum era exclusă şi manifestarea de voinţă a petentei în sensul alegerii unui alt domiciliu, instanţa de fond a admis cererea petentei.

Hotărârea atacată este legală şi temeinică astfel încât recursul declarat va fi respins.

Nu se poate accepta un tratament discriminatoriu pentru copiii născuţi în timpul refugiului părinţilor, aceştia având acelaşi regim juridic cu părinţii şi beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal a tuturor cetăţenilor săi, cu atât mai mult cu cât copiii aflaţi în această situaţie nu sunt exceptaţi de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 219 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3281/2003. Contencios