CSJ. Decizia nr. 329/2003. Contencios. Anulare decizie MFP. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 329/2003
Dosar nr. 1983/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2002, reclamanta SC P.L. SRL Târgu Mureş a solicitat anularea deciziei nr. 157 din 11 februarie 2002, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului să soluţioneze fondul contestaţiei împotriva notei de constatare nr. 1238/A din 26 noiembrie 2001, încheiate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş şi suspendarea executării actului de control, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii organului administrativ sau a instanţei de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia atacată, pârâtul a respins greşit ca tardivă, contestaţia formulată împotriva actului de control, fără a avea în vedere că actul de procedură a fost trimis prin poştă şi că, data poştei este 12 decembrie 2001, respectându-se termenul de 15 zile prevăzut de art. 4 din OUG nr. 13/2001.
Prin sentinţa nr. 68 din 16 aprilie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a desfiinţat Decizia nr. 157 din 11 februarie 2002 şi a trimis cauza la Ministerul Finanţelor Publice, pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă, împotriva actului de control nr. 1238/A din 26 noiembrie 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, cu privire la suma de 1.831.048.303 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin formularea contestaţiei la 12 decembrie 2001, reclamanta a respectat termenul de exercitare a căii de atac prevăzut de art. 4 din OUG nr. 13/2001, termen care a început să curgă de la data de 26 noiembrie 2001 şi se calculează, potrivit art. 101-102 C. proc. civ., pe zile libere, fără însumarea zilei când a început şi nici a zilei când s-a sfârşit termenul.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001 şi art. 101 C. proc. civ., potrivit cărora data limită de constatare a actului de control a fost 11 decembrie 2001, iar contestaţia intimatei a fost depusă la poştă la 12 decembrie 2001, fiind corect respinsă ca tardivă, prin Decizia atacată în cauză.
În cel de al doilea motiv de casare, recurentul a criticat soluţia de suspendare a executării actului administrativ, motivând că instanţa de fond a admis nejustificat această cerere, pentru care nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat judicios nelegalitatea deciziei nr. 157 din 11 februarie 2002, emisă de ministerul recurent, faţă de împrejurarea că, la data de 21 noiembrie 2001, intimata a avut cunoştinţă de actul de control întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş şi a exercitat calea de atac a contestaţiei la 12 decembrie 2001, în termenul de 15 zile prevăzut în art. 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001.
Contrar apărărilor formulate la instanţa de fond, în recurs, Ministerul Finanţelor Publice nu a mai contestat această situaţie de fapt şi nici incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materia termenelor procedurale. Conform acestei reglementări, la termenele pe zile libere nu sunt luate în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
În consecinţă, fără temei, recurentul a susţinut că ultima zi de formulare a contestaţiei a fost 11 decembrie 2001, când s-a sfârşit termenul, contrazicând însuşi conţinutul deciziei nr. 157 din 11 februarie 2002, în care a reţinut că intimata trebuia să depună contestaţia la data de 12 decembrie 2001, inclusiv. În Decizia sa, recurentul a respins contestaţia, ca tardivă, în raport cu data de 14 decembrie 2001, la care a fost înregistrat actul procedural şi nu în raport cu data expedierii lui prin poştă, respectiv data de 12 decembrie 2001, considerată şi de recurent, ca fiind ultima zi de exercitare a căii de atac.
Critica formulată de recurent, cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, este, de asemenea, nefondată, întrucât instanţa de fond nu a pronunţat măsura provizorie de suspendare a executării actului de control, motivând că, a soluţionat numai chestiuni de procedură şi a trimis cauza autorităţii emitente a actului desfiinţat, pentru examinarea fondului contestaţiei.
Pentru considerentele expuse şi constatând că potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Târgu Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 68 din 16 aprilie 2002, a Curţii de Apel Cluj Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3284/2003. Contencios. Anulare partiala a... | ICCJ. Decizia nr. 329/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|