CSJ. Decizia nr. 631/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 631/2003
Dosar nr. 2231/2002
Şedinţa publică din 14 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 iulie 2002, la Curtea de Apel Cluj, Ş.M. solicită revizuirea sentinţelor civile nr. 404 din 14 noiembrie 2001 şi nr. 257 din 19 iunie 2002, ale Curţii de Apel Cluj şi rejudecarea pricinii sale, întrucât este drept să beneficieze şi el de Decretul-lege nr. 118/1990, modificat prin Legea nr. 55/1997, OG nr. 105/1999, Legea nr. 189/2000, OG nr. 292/2001 şi a HG nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, în vederea acordării drepturilor, persoanelor persecutate din motive etnice în perioada septembrie 1940 – 6 martie 1945.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin cele 2 hotărâri sus-citate s-a respins cererea petentului, considerându-se că atâta timp, cât refugiul din localitatea de domiciliu, datorat persecuţiilor regimului horthyst, nu se regăseşte în situaţiile limitativ prevăzute în art. 1 din Legea nr. 189/1999, cererea sa nu poate fi admisă.
S-a precizat (sentinţa nr. 257/2002 a Curţii de Apel Cluj) că deşi reclamantul a făcut trimitere la un act nou, HG nr. 127/2002, care defineşte că se include în categoria „persoană care a fost strămutată în altă localitate, şi persoanele care s-au refugiat, nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Aceste 2 sentinţe sunt nelegale şi netemeinice.
Este cert, de necontestat, că petentul, din cauza persecuţiilor regimului horthyst, în teritoriile României aflate temporar sub ocupaţie maghiară, în condiţiile Dictatului de la Viena, s-a refugiat, din localitatea de domiciliu, comuna Sătmărel, judeţul Satu Mare, în oraşul Simeria, judeţul Hunedoara.
Art. 20 din Constituţia României, adoptată în şedinţa Adunării Constituţionale din 21 noiembrie 1991, prevede că:
1. Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţilor cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
2. Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale. Potrivit art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, „toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei incitări la o astfel de discriminare".
Este limpede că Legea nr. 189/2000 a fost adoptată pentru a repara gravele prejudicii suferite de cetăţenii români ce s-au aflat pe teritoriul Ardealului de Nord, cedat guvernului horthyst şi care a aplicat, de asemenea în mod necontestat, un regim de persecuţii pe motive etnice.
Românii au fost strămutaţi sau mai mult, unii dintre ei simţindu-şi viaţa ameninţată, s-au refugiat de teamă în alte localităţi, în sfera perimetrului acaparat de regimul horthyst.
O astfel de persoană este şi petentul în cauză.
Această Lege nr. 189/2000 a fost adoptată prin alinierea la reglementările internaţionale, după decembrie 1989, România devenind un stat democrat, legea având un caracter reparatoriu.
Prin HG nr. 127/2002 s-au adoptat normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.
În această hotărâre, ce cuprinde norme pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, se arată expres în art. 1 că: „beneficiază de prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, art. 2 precizând expres că strămutat este cel care s-a refugiat".
Deci, ne aflăm în situaţia în care drepturile petentului au fost încălcate, întrucât a fost forţat să se refugieze din cauza persecuţiilor etnice ce i-au fost aplicate de regimul horthyst, petentul fiind român.
Aşa fiind, cele 2 hotărâri urmează a fi revizuite, actul nou invocat, respectiv HG nr. 127/2002, ce nu a putut fi invocat până la data apariţiei de către petent, referindu-se prin normele de aplicare, la Legea nr. 189/1999 şi circumscriindu-se în art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ş.M., împotriva sentinţei civile nr. 257 din 19 iunie 2002, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată. Admite cererea de revizuire, desfiinţează sentinţa civilă nr. 404 din 14 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în fond admite acţiunea, anulează hotărârea nr. 2877 din 10 iulie 2002, a Direcţiei Generale de Muncă şi Solidaritate Socială Satu Mare. Obligă pârâta să emită decizie prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile conferite, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pentru perioada octombrie 1940 – 1 decembrie 1944, cu începere de la 1 aprilie 2001.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 630/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 633/2003. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
