CSJ. Decizia nr. 684/2003. Contencios. Refuz plata suma retinuta ca impozit. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 684/2003
Dosar nr. 2277/2002
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 septembrie 2001, reclamantele N.S.C. şi N.R.E. au chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 59.964.560 lei şi a dobânzii legale aferente.
În motivarea cererii, reclamantele au învederat că în calitate de succesoare legale ale locotenent - colonelului N.E., decedat la 19 aprilie 2001, au dreptul de a li se restitui diferenţa neachitată la trecerea în rezervă din suma reprezentând ajutorul neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară, prevăzut de Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, ca fiind beneficiarul sumelor reţinute din drepturile băneşti acordate ofiţerului la trecerea în rezervă , cu titlu de impozit pe venit.
Judecătoria Cluj Napoca, prin sentinţa civilă nr. 11622 din 30 noiembrie 2002 a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că obiectul litigiului îl constituie un conflict de muncă, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 168/1999 şi art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.
La rândul său, Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă nr. 1335 din 20 martie 2002 a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Cluj, ceea ce se contestă fiind refuzul unor autorităţi publice de a achita sumele solicitate, prin interpretarea unei legi fiscale, respectiv OG nr. 73/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 22 mai 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca inadmisibilă şi ca o consecinţă şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantele au formulat acţiunea, fără a parcurge etapa procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, obligatorie şi constituind un fine de neprimire.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantele N.S.C. şi N.R.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantele au arătat că litigiul a fost în mod greşit calificat ca fiind de contencios administrativ.
În realitate, obligaţia de a plăti drepturile salariale compensatorii fiind consecinţa raporturilor juridice de muncă care au existat între părţi, competenţa soluţionării cauzei revine instanţei de drept comun.
Examinând cauza faţă de motivul invocat, în raport de prevederile art. 304 şi 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanţă de drept comun.
Astfel, cererile reclamantelor nu-şi găsesc temeiul juridic în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale emiţând statele de plată nominale în baza cărora N.E. a beneficiat de ajutor la trecerea în rezervă şi de plăţi compensatorii nu în calitate de autoritate publică, ci de unitate angajatoare.
Actele normative aplicabile în cauză, Legea nr. 138/1999 şi OG nr. 7/1998 care prevăd drepturile salariale compensatorii pentru personalul militar din instituţiile publice de apărare, nu reglementează nici ele competenţa specială a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor privind plata sau cuantumul sumelor acordate cadrelor militare trecute în rezervă, devenind aplicabilă norma generală înscrisă în art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
În condiţiile în care actele contestate, privind plata sumelor încasate de ofiţerul N.E. nu au caracterul unor acte administrative de autoritate, competenţa de examinare a legalităţii acestora şi soluţionare a cererii de despăgubiri aparţine instanţei de drept comun.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.S.C. şi N.R.E., împotriva sentinţei civile nr. 173 din 22 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2003. Contencios. Anulare Hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 685/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... → |
|---|
