ICCJ. Decizia nr. 685/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.685

Dosar nr.3456/2003

Şedinţa publică din 18 februarie 200.

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 29 iulie 2002, reclamantul D.A. a chemat în judecată Uniunea Avocaţilor din România, solicitând anularea deciziei nr. 8846 din 14 iunie 2002 emisă de aceasta, recunoaşterea dreptului constând în exercitarea profesiei de avocat, cu scutirea de examen conform Legii nr.51/1995 şi obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate cu o despăgubire de 300.000.000 lei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că la data de 7 ianuarie 2002, Baroul de Avocaţi Vrancea i-a comunicat că nu poate fi primit în avocatură, având o vechime în muncă juridică numai de 6 ani şi nu de 10 ani, pentru a beneficia de scutirea de examen de admitere.

S-a adresat cu, contestaţie împotriva acestei măsuri la Uniunea Avocaţilor din România, care la data de 3 aprilie 2002, cu Decizia nr.1324, i-a respins cererea de scutire de examen.

A contestat şi această decizie la Consiliul Uniunii Avocaţilor din România şi prin Decizia nr. 8846/2002, i s-a respins contestaţia.

Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.100 din 30 iunie 2003, a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 8846/2002 emisă de Uniunea Avocaţilor din România.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a formulat recurs în numele Uniunii Avocaţilor din România, avocatulD.M., membră a Baroului Galaţi, care a reprezentat la instanţa de fond Uniunea Avocaţilor din România în baza delegaţiei nr. 5990 din 2002 emisă de Baroul Galaţi.

Recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Dina analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recursul a fost declarat în numele Uniunii Avocaţilor din România de avocatul D.M., membră a Baroului Galaţi, fără a avea un mandat de reprezentare din partea uniunii şi fără a exista pe semnătura acesteia ştampila uniunii, astfel că recursul a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală.

Faţă de aceste considerente, recursul urmează a fi respins pentru lipsa calităţii procesuale active.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Uniunea Avocaţilor din România împotriva sentinţei civile nr.100 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ pentru lipsa calităţii procesuale active.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi18 februarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 685/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs