Privatizare. Contract de vânzare-cumpărare a acţiunilor. Controlul legalităţii contractului
| Comentarii |
|
Controlul legalităţii contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului este o prerogativă a justiţiei, iar nu a Consiliului Concurenţei pentru motivul că s-ar fi urmărit înlăturarea de pe piaţă a comercianţilor.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.213 din 23 ianuarie 2003)
Prin sentinţa civilă nr. 1660 din 29 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.Ş. şi Fondul Proprietăţii de Stat în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, dispunând anularea deciziei nr. 142/06.03.2000 emisă de Plenul Consiliului Concurenţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 27 martie 2000 şi respectiv, 29 martie 2000, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ au fost înregistrate acţiunile formulate de reclamantul D.Ş. şi respectiv, Fondul proprietăţii de Stat care, prin încheierea din data de 23 mai 2000 au fost conexate la dosarul nr. 451 /2000.
în acţiunile formulate, cei doi reclamanţi au cerut anularea deciziei nr. 142 din 06 martie 2000 emisă de Plenul Consiliului Concurenţei care, în temeiul art. 54 din Legea concurenţei nr. 21/1996, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 21 din 31 ianuarie 1998 încheiat pentru pachetul majoritar de acţiuni pe care statul român le deţine de la S.C. „Prodomus” SA Bucureşti.
Prin decizia nr. 142/06 martie 2000, Plenul Consiliului Concurenţei a decis ca Fondul Proprietăţii de Stat să completeze metodologiile de privatizare şi a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 21/13 ianuarie 19999 încheiat între F.P.S. în calitate de vânzător şi
D.Ş. în calitate de cumpărător al pachetului majoritar de acţiuni la SC „Prodomus” SA Bucureşti, reţinând
că între Comisia de negociere şi D.Ş. s-a realizat o înţelegere pe verticală care a avut ca urmare înlăturarea de pe piaţă a celorlalţi concurenţi; fiind încălcate prevederile art. 5 alin. 1, în special lit. g din Legea nr. 21/1996, denaturându-se concurenţa şi posibilitatea obţinerii unui preţ avantajos pentru acţiunile scoase la vânzare.
în motivarea soluţiei de admitere a acţiunii reclamanţilor şi de anulare a deciziei nr. 142 din 06 martie 2000 a Plenului Consiliului Concurenţei, instanţa de fond a reţinut, în principal, următoarele:
- în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 21/1996, dispoziţiile acestei legi nu se aplică pieţii monetare şi pieţii titlurilor de valoare, în măsura în care libera concurenţă pe aceste pieţe face obiectul unor reglementări speciale, iar controlul de legalitate se face conform reglementărilor speciale, adică O.U.G. nr. 88/1997, modificate prin Legea nr. 99/1999 şi H.G. nr. 55/1998;
- Legea concurenţei nu este aplicabilă în cauză deoarece reclamantul D.Ş. nu are calitatea de agent economic, iar potrivit art. 1 alin. (1) lit. a din Legea nr. 21/1996, această lege se aplică actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei săvârşite de agenţi economici sau asociaţii de agenţi economici;
- din moment ce contractul de vânzare-cumpărare a intrat în circuitul civil, Plenul Consiliului Concurenţei nu putea constata nulitatea acestuia, aceasta fiind o prerogativă a justiţiei, iar potrivit prevederilor art. 125 din Constituţie aceasta se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti.
- că prin decizia nr. 4084/31 iulie 2000 pronunţată de Secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie a fost confirmată validitatea contractului nr. 21/13 ianuarie 1999, fiind admise recursurile formulate de F.P.S. şi D.Ş. şi sentinţa civilă nr. 55/10 decembrie 1999 pronunţată de Secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti care admisese acţiunea Asociaţiei P.A.S. Prodomus şi constatase nulitatea contractului respectiv de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni de la SC „Prodomus" SA Bucureşti;
- în mod greşit a reţinut Consiliul Concurenţei încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 21/1996 neexistând probe în sensul celor reţinute în considerentele deciziei nr. 142/06 martie 2000.
Consiliul Concurenţei a declarat recurs, criticând soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:
- hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, reţinând că reclamantul nu ar fi agent economic şi că prevederile Legii nr. 21/1996 nu i-ar fi aplicabile;
- hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, considerând că ar fi incidente în cauză prevederile art. 2 alin. 4 lit. b din Legea nr. 21/1996 şi că această lege nu ar fi aplicabilă în cauză, Consiliul Concurenţei neavând competenţă să constate nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare de acţiuni;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor materiale de apărare de la dosar, ignorând probele indirecte care dovedeau înţelegerea existentă între fostul F.P.S. şi D.Ş. care a avut ca rezultat denaturarea concurenţei în privinţa privatizării SC „P” SA Bucureşti;
- instanţa a interpretat în mod greşit o serie de alte fapte şi împrejurări de care depindea soluţionarea legală a cauzei.
Recursul este nefondat.
într-adevăr, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, dispoziţiile acestei legi nu se aplică pieţii monetare şi pieţii titlurilor de valoare, în măsura în care libera concurenţă pe aceste pieţe face obiectul unor reglementări speciale.
Or, în materia privatizării societăţilor comerciale sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 şi, respectiv, H.G. nr. 55/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active şi Ordinul nr. 59/1998, pentru aplicarea acestor norme metodologice.
De asemenea, în privinţa controlului legalităţii contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor, instanţa de fond a reţinut corect că este o prerogativă a justiţiei care, potrivit prevederilor art. 125 din Constituţie se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti.
Este adevărat că Secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 55/10 decembrie 1999. admiţând acţiunea formulată de Asociaţia P.A.S. „P" împotriva pârâţilor F.P.S. şi
D.Ş., a constatat nulitatea contractului nr. 21/12 ianuarie 1999, dar Secţia comercială a Curţii
Supreme de Justiţie, prin decizia nr. 4084/31 iulie 2000, a admis recursurile formulate de F.P.S. şi D.Ş., a casat prima hotărâre şi a respins acţiunea formulată, confirmând astfel validitatea contractului respectiv.
Astfel fiind. Rezultă că primele două motive de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar examinarea
celorlalte motive, care se referă la fondul cauzei, este inutilă, aspectele de fond fiind cercetate de instanţele comerciale care s-au pronunţat irevocabil în această cauză.
în concluzie, pentru considerentele prezentate, mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de... | Persecutat etnic. Cazul persoanei născută în perioada... → |
|---|
