Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii
| Comentarii |
|
Suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii presupune întrunirea cumulativă a două condiţii legale, privitoare la existenţa unor cazuri bine justificate şi la iminenţa producerii unei pagube.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 4388 din 4 decembrie 2003)
- Extras -
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 542 din 16 aprilie 2003, a respins cererea formulată de Direcţia Silvică Ialomiţa, privind suspendarea executării poziţiei 23 din anexa 5 a Hotărârii Guvernului nr. 363 din 15 aprilie 2002, până la soluţionarea acţiunii.
S-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi nici a faptului că prin suspendarea executării actului s-ar putea preveni producerea unei pagube iminente; totodată, că acţiunea a fost soluţionată, în dosarul nr. 332/ 1992, prin respingere.
împotriva sentinţei a declarat recurs Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Slobozia,
susţinând în esenţă, că se impune suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind atestarea apartenenţei la domeniul public al judeţului Brăila, precum şi a municipiului oraşelor şi comunelor din judeţ, a Cabanei V., cuprinsă în anexa 5, întrucât aceasta este folosită prin destinaţie de către Direcţia Silvică Ialomiţa.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.
Or, în cauză, nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.
Astfel, din actele dosarului nu rezultă existenţa unui caz bine justificat şi nici împrejurarea că prin aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 362/2002, anexa 5 - poziţia 23, reclamanta ar suferi o pagubă.
De altfel, nici recurenta nu face referire la existenţa vreunei probe din care să rezulte cele două cerinţe esenţiale ale art. 9 din Legea nr. 29/1990, ci doar la faptul că, Cabana V., cu privire la care s-a dispus prin actul atacat, este folosită prin destinaţie de către Direcţia Silvică Ialomiţa, ceea ce, evident, nu justifică modificarea soluţiei adoptate de prima instanţă.
In consecinţă, recursul este nefondat şi a fost respins.
| ← Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă... | Serviciu public. Furnizare a energiei electrice. Calificarea ca... → |
|---|
