ICCJ. Decizia nr. 80/2004. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.80
Dosar nr.2938/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2004
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr.719 din 10iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj– Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal, părţile în cauză, respectiv recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi intimata – reclamantă M.M., nu s-au prezentat.
Procedura completă.
S-a referit că recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj a solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă.
Cauza a rămas în pronunţare.
CURTEA
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.719 din 10 iunie 2003, a admis acţiunea reclamantei M.M.; a anulat hotărârea nr.8970 din 20 martie2003 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei statutul de refugiat pe perioada 24 octombrie 1944 – 6 martie 1945.
S-a reţinut că, reclamanta s-a născut în perioada în care părinţii se aflau în refugiu, astfel căbeneficiază de dispoziţiile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 de la 24 octombrie 1944până la 6 martie 1945.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a respins cererea reclamantei, în sensul că acesta nu era născută la data când s-au refugiat părinţi săi pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr.189/2000.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.2 din Normele pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare,beneficiază de prevederile art.1 lit.c din lege, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, printre care şi persoanele refugiate.
În raport de aceste dispoziţiuni, prima instanţă a reţinut corect că, reclamanta, fiind născută în perioada în care părinţii se aflau în refugiu, are statutul de refugiat, de la data naşterii până la 6 martie 1945, beneficiind de prevederile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000,întrucât efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt şi asupra nou-născuţilor, nu numai asupra părinţilor.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iarrecursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr.719 din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 15 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 76/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 81/2004. Contencios → |
---|