Bunuri importate în baza unui contract de leasing. Regim vamal suspensiv. Rezilierea contractului de leasing. Schimarea destinaţiei bunurilor. Consecinţe.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, bunurile mobile, care sunt importate în scopul utilizării în sistem de leasing, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată perioada contractului de leasing, cu exonerarea totală de obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale.Potrivit art. 93 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, titularul aprobării este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influenţează derularea operaţiunii sub regimul vamal aprobat.Potrivit art. 155 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate obţinute primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau un alt regim vamal.În cauză, s-a reţinut că în cazul bunurilor importate în baza contractului de leasing, ulterior rezilierii acestuia şi schimbării destinaţiei iniţiale, încetează regimul vamal suspensiv acordat în baza prevederilor susmenţionate din O.G. nr. 51/1997, urmând a se aplica regimul vamal corespunzător noilor condiţii de utilizare a acestora.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 3975 din 1 Iulie 2005
Prin sentința civilă nr. 787 din 22 decembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.E.A.L.M. SRL și a anulat decizia nr. 347 din 29 octombrie 2003 emisă de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Totodată, a admis contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control nr. 19850 din 12 septembrie 2003, încheiat de organele de control din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova, pe care l-a anulat.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
- în baza contractului de leasing încheiat la data de 7 iunie 1999 cu firma suedeză S. 6163AB, devenită ulterior SC S.L.T.C. AB, reclamanta a derulat prin Biroul Vamal Târgu Jiu, în perioada iulie - august 1999, un număr de 4 importatori având ca obiect utilaje și echipamente pentru prelucrarea lemnului, solicitând regim vamal de import temporar în regim de leasing.
Astfel, reclamanta a depus declarațiile vamale de import temporar cu nr. I 1251 din 13 iulie 1999, cu termen limită de încheiere la 13 iulie 2002; nr. I 1255 din 14 iulie 1999 cu termen limită de încheiere la 14 iulie 2002; nr. I 1300 din 20 iulie 1999, cu termen limită de încheiere la 20 iulie 2002 și nr. I 1396 din 2 august 1999, cu termen limită de încheiere la data de 2 august 2002.
în urma controlului efectuat în perioada august-septembrie 2003, Direcția Regională Vamală Craiova a încheiat procesul verbal nr. 19850 din 12 septembrie 2003 prin care s-a constatat că bunurile care au făcut obiectul celor 4 importuri au fost transferate de către societatea comercială reclamantă fără anunțarea autorității vamale și fără acordul acesteia, astfel că s-a procedat la încheierea din oficiu a regimului vamal al bunurilor, cu calcularea obligațiilor vamale în sumă totală de 7.802.587.471 lei reprezentând taxe vamale, comisioane vamale, T.V.A., cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.
Contestația formulată împotriva procesului-verbal de control a fost respinsă prin decizia nr. 347 din 29.10.2003, reclamanta adresându-se instanței de contencios administrativ.
în motivarea soluției de admitere a acțiunii, instanța de fond a reținut, în esență, că regimul juridic al bunurilor importate a fost schimbat ca urmare a rezilierii contractului de leasing de către firma suedeză furnizoare până la împlinirea termenului fixat de autoritatea vamală, astfel că reclamanta nu se găsește în nici una dintre situațiile prevăzute de Codul vamal și O.G. nr. 51/1997.
A mai motivat instanța de fond că neglijența reclamantei care, ca utilizator al bunurilor care formau obiectul contractului de leasing, a omis să informeze autoritatea vamală, conform art. 93 din Codul vamal, asupra modificărilor care au influențat derularea operațiunii, nu poate fi sancționată cu obligația de a achita drepturile vamale corespunzătoare, cu atât mai puțin cu cât aceasta nu a folosit bunurile respective.
împotriva acestei soluții au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj, în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și Direcția Regională Vamală Craiova, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, care au susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză, omițând să se pronunțe asupra mijloacelor de apărare și asupra dovezilor administrate de către autoritățile vamale și fiscale.
Recursurile sunt întemeiate.
Este necontestat că bunurile importate în baza contractului de leasing în perioada iulie-august 1999 au fost puse, la cererea intimatei-reclamante, sub regim vamal de admitere temporară pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligarea de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale, potrivit prevederilor art. 25 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile la leasing și societățile de leasing.
De asemenea, este necontestat că, în urma rezilierii contractului de leasing, bunurile importate au primit o altă destinație, ceea ce impunea ca intimata-reclamantă să procedeze în conformitate cu prevederile art. 93 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României și să informeze de îndată autoritatea vamală asupra modificărilor survenite care au influențat derularea operațiunii sub regimul vamal acordat.
Astfel, potrivit art. 156 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 626/1997, în vigoare la data respectivă, în cazul modificării scopului avut în vedere la acordarea regimului vamal respectiv, titularul acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în evidența căruia se află operațiunea, dacă este cazul, acordarea unui alt regim vamal sau unei alte destinații vamale.
în conformitate cu art. 155 alin. (1) din același act normativ, regimul vamal suspensiv încetează dacă bunurile plasate sub acest regim primesc, în mod legal, o altă destinație vamală sau un alt regim, iar la alin. (2) se prevede că, în caz contrar, taxele vamale și alte drepturi de import datorate se încasează din oficiu în baza unui act constatator.
Astfel fiind, concluzia instanței de fond, cum că neglijența intimatei-reclamante de a informa autoritatea vamală conform art. 93 din Codul vamal al României nu se sancționează cu obligația de a achita drepturile vamale corespunzătoare, este lipsită de temei legal.
Recursul va fi admis, hotărârea instanței de fond va fi casată, iar acțiunea reclamantei va fi respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4874/2005. Contencios | Act de control financiar. Titlu de creanţă. Suspendarea... → |
|---|
