ICCJ. Decizia nr. 892/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 892/2005

Dosar nr. 5168/2004

Şedinţa publică din 15 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 533 din 12 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, a fost strămutată împreună cu familia, din localitatea Rădăuţi, judeţul Suceava, în comuna Pleşoi, judeţul Olt.

A susţinut că strămutarea a fost determinată de persecuţiile etnice exercitate de armata sovietică, asupra populaţiei române, precizând că a fugit din faţa ocupaţiei ruse, deoarece aceştia se răzbunau pe cetăţenii români, iar familiile ofiţerilor, printre care se număra şi familia ei, erau printre primele victime ale răzbunării.

Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 103 din 10 februarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ, a constatat că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege, începând cu perioada1 octombrie 2003.

Instanţa a reţinut că din probele administrate rezultă că reclamanta se încadrează în prevederile legale sus-menţionate.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta, susţinând în esenţă, că instanţa a apreciat eronat probele dosarului şi a aplicat greşit legea.

A apreciat că nu se poate reţine că a existat o persecuţie etnică, întrucât atât localitatea de domiciliu, cât şi cea unde reclamanta s-a refugiat, se aflau pe teritoriul României, iar simplul fapt că România era în război cu Rusia, nu duce la concluzia că reclamanta a suferit o persecuţie din motive etnice.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condiţiile legii că împreună cu familia a plecat în refugiu din Rădăuţi, Suceava, în localitatea Pleşoi, fostul judeţ Romanaţi.

Astfel, din fişa nr. 1386 şi nr.1387, eliberată de Comisariatul general al refugiaţilor şi evacuaţilor, rezultă că reclamanta, împreună cu părinţii şi cei doi fraţi au fost evacuaţi din localitatea de domiciliu.

Cât priveşte motivul evacuării, acesta trebuia apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate de către armata sovietică, asupra populaţiei române din zonă.

Împrejurarea că cele două localităţi de domiciliu şi cea de refugiu se aflau pe teritoriul aceleiaşi ţări, nu este relevantă, legea nefăcând o astfel de distincţie, atâta timp, cât motivul părăsirii localităţii de domiciliu îl constituie persecuţia etnică.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că instanţa a făcut o justă apreciere a probelor dosarului şi a aplicat corect legea, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bacău împotriva sentinţei civile nr. 103 din 10 februarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 892/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs