ICCJ. Decizia nr. 893/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 893/2005
Dosar nr. 5169/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2004, reclamantul Ţ.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 9878 din 21 noiembrie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, a susţinut că a fost obligat, împreună cu părinţii, din cauza persecuţiilor etnice, să se refugieze, în luna august 1944, din comuna natală, Bicazu Ardelean, aflată sub ocupaţie ungară, în localitatea Praid, judeţul Harghita.
A apreciat, ca fiind nereală, motivarea pârâtei, în sensul că părăsirea comunelor Bicazu Ardelean, Bicaz Chei şi Dămuc, de către toţi localnicii, indiferent de naţionalitatea acestora, în vara anului 1944, ar fi fost urmare a măsurilor luate de armata ungară, pentru asigurarea frontierelor, zona fiind teatru de război, iar nu consecinţa persecuţiilor exercitate asupra populaţiei române.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 102 din 10 februarie 2004, a respins ca nefondată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut nici o probă care să dovedească împrejurarea că părăsirea localităţii natale, aflată sub ocupaţie ungară şi mutarea în altă localitate, aflată sub aceeaşi ocupaţie, a fost determinată de persecuţia de natură etnică exercitată de armata ungară.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că instanţa a făcut o eronată apreciere a probelor dosarului şi a aplicat greşit legea.
Astfel, reiterând susţinerile din acţiunea introductivă, a precizat că a prezentat declaraţiile a doi martori, din care rezultă că părăsirea localităţii de domiciliu, în august 1944, a fost determinată de persecuţia exercitată de autorităţile maghiare, asupra populaţiei române, iar nu ca măsură de protecţie a frontierelor, câtă vreme populaţia maghiară nu a fost evacuată.
Recursul urmează a fi admis, în sensul şi pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În cauză, părăsirea localităţii de domiciliu, Bicazu Ardelean, de către reclamant şi familia sa, este certă, nefiind contestată nici de autoritatea pârâtă.
Nu rezultă, însă, cu certitudine, cauza care a determinat plecarea acestora, în luna august 1944, ţinând cont de împrejurarea că atât localitatea natală, cât şi comuna Praid, judeţul Harghita, unde s-au stabilit până în luna octombrie 1944, când s-au întors în Bicazu Ardelean, au fost sub administraţia autorităţilor maghiare.
Apoi, zona geografică din care face parte şi comuna Bicazu Ardelean, s-a aflat sub ocupaţie austro-ungară, începând cu 30 august 1940, iar reclamantul, împreună cu familia sa, au părăsit această localitate, abia în august 1944.
Este reală şi împrejurarea că, în august 1944, linia frontului se apropia de frontiera din acea vreme a Ungariei, la limita căreia se afla şi localitatea menţionată.
Pe de altă parte, însă, din declaraţiile autentificate ale martorilor Ţ.B. şi M.V., rezultă că reclamantul Ţ.D. a fost obligat de autorităţile austro-ungare să se refugieze împreună cu părinţii şi cei şase fraţi ai săi, în luna august a anului 1944, din comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, în localitatea Praid, judeţul Harghita".
În plus, reclamantul a depus, în recurs, declaraţia autentificată a martorului S.E., de naţionalitate maghiară, care susţine că în vara anului 1944, numai familiile de români erau evacuate din comuna Bicazu Ardelean şi dirijate către Transilvania, precum şi copie extras de pe opisul de evidenţă a refugiaţilor în judeţul Neamţ, la nr. crt. 3 figurând Ţ.G., refugiat la data de 23 iulie 1942, din comuna Bicazu Ardelean, în comuna Tarcău, judeţul Neamţ.
Faţă de afirmaţiile martorilor, pe de o parte şi de realităţile legate de data plecării reclamantului din comuna natală, de apartenenţa celor două localităţi (de domiciliu şi de refugiu) la aceeaşi administraţie maghiară şi de evoluţia frontului, se constată că motivul care a determinat plecarea reclamantului şi a familiei sale, în perioada august 1944 - octombrie 1944, nu a fost şi nici nu putea fi pe deplin elucidat cu probele aflate la dosar.
Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi 313 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, care urmează să suplimenteze probatoriul, cu acte şi/sau martori care să releve cu certitudine că motivul părăsirii de către reclamant, a domiciliului, în luna august 1944, l-a constituit persecuţia etnică exercitată de autorităţile maghiare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ţ.D., împotriva sentinţei civile nr. 102 din 10 februarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 892/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 894/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
