ICCJ. Decizia nr. 2334/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1599/A/2004, reclamanta SC S. SA Drobeta Turnu Severin a contestat, în contradictoriu cu B.E.I. București și Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, hotărârea nr. 14132 din 31 mai 2004, prin care s-a refuzat acordarea bonificației la întreaga dobândă plătită către B.C.R., sucursala Turnu Severin, pentru finanțarea producției de export, încălcându-se, astfel, dispozițiile O.G. nr. 14/1995 și art. 4 din O.G. nr. 34/2003, modificată și completată prin Legea nr. 237/2003.
în motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 4 decembrie 2000, reclamanta a negociat și semnat cu firma H.S. GmbH Germania, un contract de construire și livrare navă devenit valid la 2 august 2001, când s-a plătit primul avans, iar pentru finanțarea parțială a construcției s-a încheiat cu B.C.R., sucursala Turnu Severin, un contract de creditare în valoare de 10 miliarde lei, valoarea creditului, perioada de creditare și nivelul dobânzilor fiind modificate prin acte adiționale, astfel încât valoarea creditului a ajuns la 82 miliarde lei, iar perioada de creditare a fost cuprinsă între 1 decembrie 2001 - 9 februarie 2004, avându-se în vedere în acest sens termenul de livrare la export a navei - 29 februarie 2004.
A precizat reclamanta că finalizarea și predarea navei către beneficiar s-a făcut la 6 februarie 2004, înainte de termenul de livrare convenit, iar dobânda pentru creditul contractat a fost achitată către B.C.R., la 9 februarie 2004. Ulterior, la 31 martie 2004 s-a întocmit și depus documentația pentru primirea bonificației la dobândă, aprobată doar parțial pentru suma de 11.152.126.000 lei din totalul cuvenit de 22.254.156.000 lei, invocându-se un mod de calcul raportat la termenul stabilit inițial pentru livrarea navei, termen care a fost, însă, modificat prin înțelegerea părților contractante.
Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 319 din 14 iulie 2005, a admis acțiunea, anulând hotărârea atacată și, în consecință, a obligat pârâtele să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, bonificația la dobândă, pentru întreaga perioadă a contractului, așa cum a fost prelungit prin contractele adiționale.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cererea de acordare a bonificației de dobândă a fost soluționată de pârâtul Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, prin hotărârea nr. 13919 din 26 aprilie 2004, prin care s-a stabilit cu acest titlu, suma de 11.152.126.000 lei.
Ulterior, în termen legal, prin adresele nr. 1064 din 13 mai 2004, nr. 3/1222 din 2 iunie 2004, nr. 311461/2004 și nr. 1327 din 2 iunie 2004, reclamanta a solicitat celor doi pârâți să reanalizeze modalitatea de calcul a sumei acordată prin respectiva hotărâre, iar rezultatul acestei reanalizări s-a concretizat într-o nouă hotărâre - nr. 14132 din 31 mai 2004, care menține cuantumul bonificației aprobate prin hotărârea anterioară.
Prin urmare, rezultă că anterior sesizării instanței, reclamanta a încercat să prevină un proces, adresându-se autorității publice emitente pentru modificarea actului, motiv pentru care s-a apreciat că s-a îndeplinit procedura administrativă prealabilă reglementată de art. 5 din Legea nr. 29/1990, în acest scop, iar excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta E. este neîntemeiată.
Sub aspectul fondului cauzei, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, pentru argumentele ce urmează:
Prin contractul de construcții navale nr. 235001 din 4 decembrie 2000, reclamanta s-a obligat să construiască și să livreze partenerului german, o navă de transport etilenă contra unui preț de 13.500.000 mărci germane.
Durata inițială de realizare a navei a fost de 17 luni de la data intrării în vigoare a contractului, însă ulterior, părțile au stabilit, de comun acord, prin acte adiționale, data de livrare la 29 februarie 2004.
Pentru finanțarea parțială a construcției navei, reclamanta a contractat de la B.C.R., sucursala județului Mehedinți, un credit inițial de 10 miliarde lei care, ulterior, prin acte adiționale a fost majorat la 82 miliarde lei, perioada de creditare fiind cuprinsă între 1 decembrie 2001 - 9 februarie 2004, stabilită, astfel, și în raport cu termenul de livrare a navei mai sus arătat.
Prin urmare, finanțarea construcției navei s-a făcut și pe perioada de prelungire a termenului de executare, stabilit prin voința părților.
Nava a fost predată beneficiarului extern la 6 februarie 2004, iar plata dobânzii de 37.090.260.000 lei pentru creditul acordat s-a făcut la 9 februarie 2004. Documentația pentru acordarea bonificației s-a depus la 31 martie 2004, dată necontestată de părți.
în raport cu această stare de fapt, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea în totalitate a bonificației la dobândă de 60% prevăzută de legislația aplicabilă în materie, respectiv a O.G. nr. 14/1995, Normele tehnice nr. 10.13.25 din 3 martie 1995 și O.G. nr. 34/2003, aprobată prin Legea nr. 237/2003.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâții B.E.I. și Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, solicitând pentru motive identice, modificarea ei în tot, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
în motivarea recursului s-a invocat, în primul rând, nelegalitatea hotărârii determinată de pretinsa încălcare a prevederilor imperative ale art. 5 din Legea nr. 29/1990, apreciindu-se că în speță finalitatea acestui text de lege nu a fost atinsă, întrucât reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie împotriva hotărârii nr. 14132 din 31 mai 2004, prin corespondența purtată de aceasta cu Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, solicitându-se doar comunicarea respectivei hotărâri.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 34/2003, aprobată prin Legea nr. 237/2003 și a Procedurilor de lucru privind acordarea de bonificații de dobândă la creditele utilizate pentru producția de exporturi complexe și produse cu ciclu lung de fabricație aprobate prin Hotărârea nr. 7056/1999, modificată și completată, care stabilesc corelarea perioadei de realizare cu cea de creditare și plata dobânzilor calculate, urmărind prin calculul diferenței totale de finanțat și compararea lui cu nivelul mediu al creditului utilizat, dacă creditul bancar contractat a fost utilizat în totalitate sau parțial, conform destinației, respectiv pentru realizarea producției la export.
S-a susținut, de asemenea, că potrivit Hotărârii C.I.G.C.C.E. nr. 8590/2000, acordarea bonificației se corelează cu durata normală a ciclului de fabricație și se acordă numai pentru o perioadă cel mult egală cu durata inițială prevăzută în contract, plus jumătate din aceasta, iar prin art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 14/1995 s-a prevăzut acordarea acesteia, pe perioada realizării producției destinate exportului, și nu pentru momentul predării bunului la export și încasării valutei aferente.
Termenul de "efectuare" a exportului utilizat de text, definește și cuprinde, în opinia recurenților, perioada de execuție a produsului destinat exportului, livrarea la extern, perioada de post-livrare, încasare și repatriere a contravalorii în valută, în acest mod impunându-se a fi interpretată dispoziția privind "efectuarea" exportului într-o perioadă de cel mult 18 luni de la data depunerii documentelor, care este o perioadă restrictivă impusă de resursele limitate ale bugetului de stat destinate susținerii financiare a acestui stimulent.
Au mai precizat recurenții că în speță, s-a ținut cont de termenul de creditare corelat cu termenul de realizare a navei, acordându-se bonificație la dobânda pentru maximum 1,5 ori perioada de realizare a navei exportate.
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând actele dosarului și susținerile recurenților, prin prisma dispoziției art. 304 și 3041 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materie, nefiind incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în condițiile în care cererea de acordare a bonificației de dobândă formulată de reclamantă a fost soluționată de C.I.G.C.C.E., printr-o hotărâre anterioară - nr. 13919 din 26 aprilie 2004, prin care s-a stabilit cu acest titlu, suma de 11.152.126.000 lei, iar ulterior, în termenul legal, s-a solicitat pârâților, să reanalizeze modalitatea de calcul a sumei acordate, hotărârea atacată fiind rezultatul acestei reanalizări, prima instanță a concluzionat în mod corect că s-a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, imperativ prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, text a cărui finalitate a fost atinsă.
Sub aspectul fondului cauzei, prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente în materie, prin prisma cărora a concluzionat că, raportat la starea de fapt necontestată de părți, sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea în totalitate a bonificației de 60%.
Astfel, potrivit art. 2 lit. c) din O.G. nr. 14/1995, stimularea realizării de obiective complexe și a producției cu ciclu lung de fabricație, destinate exportului se realizează și prin acordarea de bonificații de 60% din dobânda plătită pentru creditele primite pentru destinația exporturilor complexe.
Potrivit art. 2.4 din Norma tehnică nr. 101325/1998, emisă de E., această bonificație se acordă pentru creditele de export pe perioada de până la încasarea contravalorii exporturilor complete sau a produselor de export cu ciclu lung de fabricație.
Legea nr. 237/2003, pentru aprobarea O.G. nr. 34/2003, modificând art. 4 al O.G. nr. 15/1996, privind întărirea disciplinei financiar-valutare, reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agenții economici care au angajat credite bancare pentru producția de export, pentru a putea beneficia de bonificația de dobândă acordată de stat prin intermediul E.
Conform alin. (1) și (3) al acestui articol, acordarea bonificației de dobândă se poate face numai dacă agentul economic a încasat și repatriat contravaloarea exportului și dacă exportul s-a efectuat într-o perioadă anterioară de cel mult 18 luni de la data depunerii documentației necesare.
în speță, reclamanta a încasat în întregime contravaloarea navei construite până la data de 6 februarie 2004, când se face livrarea navei, exportul fiind "efectuat" în interpretarea dată de recurenți acestei noțiuni, în condițiile în care nu există o perioadă semnificativă care să diferențieze perioada de realizare de cea de creditare, încasare și repatriere c/v. în valută, plata dobânzilor calculate, deci la această dată, iar documentația a fost depusă la 31 martie 2004.
Perioada de realizare a navei a fost prelungită succesiv, prin acordul părților, iar reglementarea incidentă în cauză nu conține interdicția de renegociere a acestui termen și nici nu impune luarea în calcul a unei perioade cel mult egală cu durata inițială prevăzută în contract. Pe de altă parte, actele dosarului nu oferă elemente care să justifice pretinsa depășire a duratei normale a ciclului de fabricație, în speță fiind cert stabilit că data de livrare a navei a fost stabilită prin acte adiționale la contract, la 29 februarie 2004, fiind livrată anterior acestei date, iar finanțarea construcției ei s-a făcut și pentru perioada de prelungire a termenului de executare, astfel cum s-a stabilit prin voința părților.
Pentru aceste considerente, având în vedere și concluziile expertizei contabile efectuată în cauză, potrivit cărora procedurile de calcul aprobate de C.I.G.C.C.E., prin hotărârile nr. 7056/1999 și nr. 8590/2000 au fost aplicate corect, dar folosind eronat ca durată inițială o perioadă de 17 luni, fapt ce a denaturat calculul bonificației, înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins ambele recursuri, ca fiind nefondate.
| ← Excepţie de nelegalitate a art. 37 din Normele metodologice... | ICCJ. Decizia nr. 2854/2006. Contencios → |
|---|
