ICCJ. Decizia nr. 3300/2006. Contencios

Comentarii

0

Prin sentința civilă nr. 1652 din 4 iulie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști.

Excepția de nelegalitate a fost invocată de I.F., în dosarul nr. 10520/3/2005 (nr. 163/2006) al Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, dosar având ca obiect recursul formulat de autorul excepției împotriva sentinței civile nr. 4067 din 17 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă cererea sa, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, prin care solicita instanței să constate că activitatea pe care a desfășurat-o în perioada septembrie 1968 - iunie 1998 în cadrul unor unități de miliție-poliție, se încadrează în grupa I de muncă și să i se recalculeze vechimea în muncă și drepturile aferente pensiei de serviciu.

în motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. a), b) și c) din H.G. nr. 1822/2004 rezultă că prevederile acestui act normativ se aplică doar polițiștilor care sunt în activitate la data intrării sale în vigoare, deși acest aspect nu rezultă din prevederile art. 9 alin. (3) sau art. 24 alin. (2) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, dispoziții în temeiul cărora a fost emisă hotărârea.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că H.G. nr. 1822/2004, prin situația de discriminare pe care o creează între polițiștii în activitate și cei pensionați anterior intrării sale în vigoare, contravine dispozițiilor art. 16 din Constituția României, ale art. 3 din Legea nr. 179/2004, ale art. 19 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 9 din Legea nr. 108/1999.

în concluzie, curtea de apel a reținut că aplicarea prevederilor H.G. nr. 1822/2004, numai în cazul polițiștilor în activitate, este de natură să aducă vătămări drepturilor polițiștilor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a hotărârii și care, astfel, beneficiază de un tratament discriminatoriu la stabilirea pensiei, deși au desfășurat activitate în aceleași locuri de muncă sau condiții cu cei în activitate care vor beneficia de aplicarea actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate.

împotriva sentinței civile nr. 1652 din 4 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Guvernul României, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

în motivarea recursului său, recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a arătat că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, întrucât Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2005 și nu se aplică actelor administrative adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a noii legi, indiferent dacă au caracter normativ sau individual.

A mai învederat recurentul că în mod greșit instanța de fond a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1822/2004, fără a indica textul sau textele considerate nelegale și că acest act normativ a fost emis în condițiile legii, doar cu privire la polițiștii în activitate a căror raporturi de serviciu au încetat după data de 3 iunie 2004, nu și la polițiștii pensionați anterior datei respective.

A mai precizat recurentul Ministerul Administrației și Internelor că prin sentința recurată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, iar conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, competența exclusivă în ce privește constatarea și sancționarea contravențiilor referitoare la discriminare aparține membrilor C.N.C.D., astfel că instanța trebuia să se limiteze la a cerceta numai dacă H.G. nr. 1822/2004 concordă cu legile în baza și în aplicarea cărora a fost emisă, iar nu să analizeze legalitatea hotărârii în discuție, prin raportare la prevederile constituționale.

în fine, recurentul a mai arătat că recunoașterea unor drepturi de genul celor pretinse de intimat nu se poate obține pe calea excepției de nelegalitate a actului normativ, ci numai prin modificarea sau completarea reglementării în domeniu.

Cât privește recursul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a precizat că în mod eronat s-a admis excepția de nelegalitate, actul administrativ normativ fiind emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ și s-a criticat sentința instanței de fond, pe motivul aplicării greșite a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României și ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, susținându-se că actul normativ în discuție conține norme imperative cu privire la polițiștii în activitate, fără a face nici o precizare privind polițiștii pensionați, împrejurare ce nu poate fi interpretată ca un act de discriminare.

De asemenea, recurentul a arătat că instanța de fond s-a subrogat în atribuțiile de investigare și sancționare contravențională a faptelor sau actelor de discriminare, atribuții care, conform art. 19¹din O.G. nr. 137/2000, revin C.N.C.D.

Pe de altă parte, recurentul a învederat că analiza nelegalității unei hotărâri de guvern, prin prisma art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se face sub două aspecte: temeiul legal care a stat la baza adoptării ei și actele comisive, materializate sub forma prevederilor care contravin legii. Astfel, H.G. nr. 1822/2004 a fost adoptată cu respectarea art. 108 din Constituția României și al art. 9 alin. (3) și art. 24 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, iar nelegalitatea sa nu a fost reținută în raport cu actele comisive (norme juridice), ci prin prisma a ceea ce nu a prevăzut actul normativ - precizări cu privire la cadrele de poliție pensionate.

Totodată, recurentul a arătat că H.G. nr. 1822/2004 a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului și acționează pentru viitor, astfel încât nu i se aplică acestuia. Recunoscând condițiile de muncă deosebite și speciale pentru polițiștii în activitate, legiuitorul a avut în vedere faptul că aceste condiții au suferit schimbări într-un interval de timp scurt, datorită apariției unor factori noi de risc la care sunt expuși polițiștii în contextul creșterii și diversificării fenomenului infracțional.

Guvernul României, prin motivele de recurs, a invocat greșita aplicare a legii, arătând că prin H.G. nr. 1822/2004 au fost puse în executare prevederile art. 9 alin. (3) și art. 24 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 179/2004, care se referă la condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea polițiștii și că efectele reglementărilor cuprinse în Legea nr. 179/2004, cu privire la încadrarea locurilor de muncă și activităților polițiștilor în condiții deosebite, se produc numai pentru viitor, în cazul persoanelor care au calitatea de polițiști în activitate la data solicitării pensiei de stat, sub imperiul legii menționate.

Recurentul a menționat și faptul că art. 77 din Cap. IV - Dispoziții tranzitorii - al Legii nr. 179/2004 cuprinde prevederi speciale care permit, în vederea stabilirii pensiei de serviciu a polițiștilor, luarea în considerare a perioadelor recunoscute potrivit legislației anterioare, perioade care pot cuprinde și locuri de muncă sau activități ce se pot regăsi în categoria celor încadrate în condiții de muncă deosebite sau speciale, potrivit anexei H.G. nr. 1822/2004.

Mai mult, recurentul a arătat că aspectele invocate în cadrul excepției de nelegalitate privesc, în realitate, modul de interpretare și aplicare a actului administrativ cu caracter normativ atacat.

Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

Prin încheierea pronunțată în data de 17 mai 2006, în dosarul nr. 10520/3/2005 al Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a sesizat secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1822/2004, privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții specifice pentru polițiști.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. întrucât legea nu face nici o distincție, pot forma obiect al excepției de nelegalitate, atât actele administrative unilaterale individuale, cât și actele administrative normative.

în cazul actului administrativ unilateral individual, prevederea menționată a fost interpretată în sensul că excepția de nelegalitate este admisibilă, numai pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, din considerentele rezultate din aplicarea principiului stabilității raporturilor juridice și din interpretarea sistematică și istorico-teleologică a legii.

Aceste argumente nu pot fi reținute și în cazul actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, care pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, ci și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

în speță, nu poate fi considerat ca admisibil nici motivul de recurs vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, are de verificat concordanța actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară relevante în cauză și nu se pune problema constituționalității actului normativ atacat și nici a constatării și aplicării unei contravenții în materia discriminării.

Cât privește soluția primei instanțe asupra fondului cauzei, se constată că criticile formulate prin recurs sunt întemeiate, folosirea sintagmei "polițiștii în activitate" în cuprinsul H.G. nr. 1822/2004 fiind în concordanță cu prevederile art. 9 din cuprinsul Legii nr. 179/2000 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, care se referă la "condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea polițiștilor" și nu îngrădește în nici un fel drepturile polițiștilor pensionați anterior, neexistând o prevedere expresă în sensul că de încadrarea în condițiile de muncă deosebite, speciale sau specifice, beneficiază numai polițiștii în activitate, așa cum a reținut instanța de fond.

Aspectele invocate în motivarea excepției de nelegalitate privesc de fapt problema interpretării și aplicării H.G. nr. 1822/2004 în litigiul de muncă dedus judecării, iar nu concordanța acesteia cu actele normative cu forță juridică superioară în executarea cărora a fost emisă.

în consecință, constatând că instanța de fond a reținut greșit încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României și ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, au fost admise recursurile, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a dispus modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1822/2004, privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții specifice pentru polițiști, invocată de reclamantul I.F.

← CSJ. Decizia nr. 2894/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi...		ICCJ. Decizia nr. 4121/2006. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: