CSJ. Decizia nr. 390/2018. Contencios. Anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.390
Dosar nr. 2018/2002
Şedinţa publică din 31 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea Comercială „SOFIN" SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.548 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: intimaţii-pârâţi Ministerul Turismului prin consilierul juridic C.T.J. şi intimatul-pârât Societatea comercială „Dunărea" SA Galaţi prin consilierul juridic I.M., lipsindrecurenta-reclamantă Societatea Comercială „Sofin" SA Bucureşti
Procedura completă.
S-a referit că recursul nu a fost timbrat deşi recurenta a fost citată cu această menţiune.
Având pe rând cuvântulconsilierii juridic C.T.J. şi I.M. au solicitat anularearecursului ca netimbrat.
C U R T E
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Societatea comercială „Sofin" SA în contradictoriu cu Ministerul Turismului şi Societatea comercială „Dunărea" SA, a solicitat anulareacertificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr.0189/26.05.1994, pentru suprafaţa de 386,11 mp situată în Galaţi, pe care este construit hotelul „SOFIN".
Curtea de Apel Bucureşti-Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.548 din 28 mai 2002, a respins acţiunea ca tardiv formulată, reţinândcă certificatul atacat a fost deja transcrisîn 1994, la notariatul de Stat Galaţi.
Considerândhotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs, pentru motivele scrise depuse la dosar, recurs pe care nu l-a timbrat.
Recursul va fi anulat ca netimbrat.
Potrivitdispoziţiilor art.3 lit.m şi cele ale art.11 pct.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru art.3 pct.1 din Ordonanţa Guvernului nr.32/1995, privind trimbul judiciar, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.123/1997, cererea de recurs trebuia timbrată cu 15.000 lei taxăjudiciară şi 1500 leitimru judiciar.
In cazul nerespectării dispoziţiilor legale privind plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivitart.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, art.30alin.5 din norme,coroborate cu art.9 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.32/1995,neîndeplinirea obligaţiilor legalepână la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
In cauză, se constată că, deşi a fost citată cu menţiunea de a timbracererea (fila 8) , recurenta nu a dat curs obligaţiei ce-i incumba, astfel că, se va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC "SOFIN" SA Bucureşti împotriva sentinţei nr.548 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia de contencios administrativ, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi31 ianuarie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 3719/200e. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4392/200e. Contencios → |
---|